Recenzie – „O, Dante, plecăm spre Paradis?” de Radu-Alin Balaj
Volumul „O, Dante, plecăm spre Paradis?”, publicat de Radu-Alin Balaj la Editura PIM în 2020, reprezintă o apariție originală în literatura română contemporană. Subtitlul „volum de Triolete, optzeci + 1 + 1 triolete” atrage atenția prin raritatea unei astfel de structuri poetice în spațiul literar românesc, unde sonetul și rondelul au fost cultivate mai frecvent, în timp ce trioletul rămâne un gen mai puțin explorat. Lucrarea apare într-un context aparte – anii pandemiei de coronavirus – și este dedicată „renașterii, succeselor și reinventării viitoare a umanității”. Așadar, nu avem doar un simplu exercițiu formal, ci un demers cu dublă miză: pe de o parte, o încercare literară de a readuce în actualitate trioletul, iar pe de altă parte, o meditație lirică asupra condiției umane într-o perioadă de criză.
Radu-Alin Balaj se prezintă ca un poet conștient de tradiția poeziei cu formă fixă. În „Cuvântul înainte”, el face un amplu excurs istoric, amintind de Tacit, de sonetul sicilian, de rondelul francez și de marele rol al poeziei în cultura europeană. Își propune să continue această tradiție, dar într-un registru personalizat, „modernizând” trioletul prin variații de silabe și prin libertăți de expresie. Autorul subliniază ideea că poezia trebuie să fie „coroana expresivității și exuberanței lingvistice umane” și că fără profunzime și melodicitate ea riscă să cadă în derizoriu. Pentru el, trioletul nu este doar un joc formal, ci o provocare intelectuală și estetică, un mod de a condensa gânduri și emoții într-o arhitectură fixă, dar vie. De asemenea, dedicația volumului, legată de pandemie, arată dimensiunea etică a demersului său: poezia este văzută ca „leac pentru suflet” într-o lume tulburată.
Temele și ideile poeziilor
Cele 82 de triolete explorează un univers vast de teme. Ele pot fi grupate în câteva direcții majore: 1. Iubirea – apare în multiple ipostaze: iubirea romantică („iubirea – inorog și floare”), erosul mitologic („iubirea lui Paris”, „Medeea și Iason”), dar și iubirea divină. Poetul vede iubirea ca forță regeneratoare, uneori idealizată, alteori tensionată de sacrificii și blesteme. 2. Natura – este descrisă în ipostaze pitorești și simbolice: salcia plângătoare, bujorii, lalelele, oceanul, amurgul sau iarna viforoasă. Natura devine un spațiu al armoniei și al contemplației, dar și al reflecției asupra ciclicității vieții. 3. Religia și meditația spirituală – multe poezii trimit la dimensiunea sacră: „Tu, Doamne, Isuse Hristoase – Rugăciune”, „Lăudați pe Domnul”, „Iartă-mă, Doamne”. Ele exprimă atât dorința de purificare și mântuire, cât și fragilitatea omului în fața divinității. 4. Filosofia existenței – trioletul, prin caracterul său de repetiție-reflecție, se potrivește meditațiilor despre viață, timp și moarte: „ce este omul?”, „viața zboară”, „timp și viață”. Poetul pune întrebări fundamentale („Exist eu oare? Suntem doar vis?”), apropiindu-se de tonul interogativ al marilor filosofi. 5. Aspecte sociale și actualitatea – unele texte au caracter satiric sau moralizator („negustorul și complicii”, „e țara lui Degeaba-n piele”, „mercantilul cameleon”). Altele trimit la realitatea pandemică („mi-e frică de coronavirus”), ceea ce conferă volumului și o valoare documentară a vremurilor trăite. Astfel, universul liric este polimorf: de la pasteluri delicate până la reflecții grave, de la umor satiric până la rugăciuni solemne.
Alegerea trioletului este centrală pentru acest volum. Autorul își asumă regula fixă (opt versuri, două rime, repetiția primului și a celui de-al doilea vers), dar introduce și inovații: număr variabil de silabe, scriere cu litere mici la început de vers, libertăți ritmice. Efectul repetiției este multiplu: creează o muzicalitate apropiată de refrenul unui cântec; accentuează anumite idei, transformându-le în laitmotive; induce senzația de ciclu, de revenire, sugerând timpul circular și memoria afectivă. Stilistic, limbajul variază între registre: de la arhaic și solemn („Câmpii Elizee”, „per aspera ad astra”), la cotidian și jucăuș („ala, bala, portocala”, „dulceață à la bunica”). Această diversitate dă volumului o anume prospețime, chiar dacă uneori uniformitatea formei poate produce monotonie. O altă caracteristică este apelul la simboluri (perla, floarea, cartea, steaua, oceanul) și la referințe culturale (Dante, Caesar, miturile grecești). Acestea ancorează poemele într-o tradiție universală, dar în același timp le apropie de sensibilitatea contemporană.
„O, Dante, plecăm spre Paradis?” este un volum ambițios și inedit în literatura română recentă. Radu-Alin Balaj reușește să revalorifice un gen uitat – trioletul – și să îi confere atât noblețea tradiției medievale, cât și actualitatea experienței moderne. Meritele volumului constau în: - unitatea formală (toate poeziile sunt triolete, ceea ce constituie un proiect unic); - bogăția tematică, de la lirism intim până la satiră socială și reflecții metafizice; - integrarea actualității (pandemia, problemele societății) într-o formă clasică. Desigur, se pot remarca și unele limite: riscul de monotonie prin repetiția excesivă, sau un anumit eclectism stilistic care face ca unele poezii să pară mai reușite decât altele. Totuși, acestea nu știrbesc valoarea generală a volumului, care se impune ca un experiment liric curajos și ca un gest de „reînviere” a unei forme fixe aproape uitate. În ansamblu, lectura acestor poezii oferă cititorului o experiență dublă: pe de o parte, încântarea muzicalității trioletului, pe de altă parte, meditația asupra unor întrebări esențiale ale omului contemporan. Radu-Alin Balaj se dovedește un poet al tradiției, dar și al prezentului, punând poezia în slujba sufletului, a memoriei și a speranței.
-->
Comentarii
Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean ! Sunt onorat că recenzia dumneavoastră este atât de generoasă, critica dumneavoastră este atât de profundă ! Dincolo de eventualele limite ale volumului, mi-am dorit într-adevăr ca volumul să fie cu adevărat unic, în felul său ! Încă o dată, mulțumiri și respectul meu perpetuu ! Ați făcut enorm pentru literatura românească contemporană și în special pentru lirica Olteniei, dominată în mare parte de viziunea macedonskiană ! Cu prețuire și aleasă considerație, al dvs, Radu-Alin Balaj !
Eu la rândul meu vă mulţumesc pentru descoprerirea "trioletului"! Încerc să mă acomodez cu el şi să realizez un ciclu mai amplu