Nu avea idee ce se întâmplă. Destinul i-a despărţit. Ani pierduţi, departe, unul de celalalt.
Galopul frenetic al armăsarului i se părea prea lent. Primise un răvaş de la ea. Îi cerea ajutorul. Copilul ei era grav bolnav. Au stat separaţi fără să ţină legătura şi acum afla că e căsătorită. De ce îi cerea, lui, sprijinul? Soţul ei? Murise sau nu mai erau împreună? Un copil? Se încruntă. Vântul îi biciuia faţa şi avea impresia că drumul era prea lung. Ajuns la conac, intră grăbit în salon. Era intim, păstra amprenta personalităţii ei. Îi cunoştea stilul…îi simţea parfumul în încăpere. Inspiră profund dar îngrijorarea nu-i dădea pace.
Uşa s-a deschis şi timpul a zăbovit o clipă. Lordul se uita încordat la femeia care stătea în faţa lui, cu privirea înrourată, frământând batista între degetele fine. Era neschimbată. Cu excepţia faptului că se împlinise odată cu vârsta şi maternitatea îi îndulcise rotunjimile trupului, accentuându-i frumuseţea.
Femeia vieţii lui avea nevoie de sprijin. Nu o uitase niciodată, era permanent în gândurile lui. Se îndreptă spre ea. Ar fi vrut să o frângă în braţe, să o liniştească, să-i simtă căldura şi dulceaţa formelor. Se oglindi în ochii lui, vulnerabilitatea ei îi topi gelozia. Dăduse viaţă unui copil care nu era al lui.
Femeia îi studia fiecare linie a trăsaturilor păstrate în inimă şi trup. Îi va explica, mai târziu, ce se întâmplase cu ani în urmă. Viaţa copilului ei adorat era în primejdie. Îl invită în camera lui, imaginea era dureroasă. În baldachinul din mijlocul încăperii era un băiat, răpus de boală şi suferinţă. Părul brunet, căzut pe frunte era asudat, broboane de sudoare îi scăldau faţa. Nu avea mai mult de şapte ani. Trăsăturile se asemănau cu cele ale mamei, pielea smeadă era în contrast cu carnaţia albă a doamnei.
Ce putea face pentru ea? Tânăra a îngenunchiat lângă pat şi-l mângâie pe fruntea udă de sudoarea bolii. Doctorul plecase, spunând că nu are multe şanse de vindecare.
O iubea! Nu încetase niciodată să o adore, să o poarte în fiecare particulă din fiinţa lui. Îl ruga să o ajute, să nu işi piardă scopul vieţii ei. I-a adus medicul lui personal, i-au administrat cele mai bune tratamente...nopţi nedormite în care au făcut cu schimbul la căpătâiul băiatului şi zile pline de lacrimi din partea mamei. Oare, cum au putut sta despărţiţi? Suflete unite, n-au încetat să îşi poarte sentimente profunde. Nebănuite erau căile vieţii.
Dimineaţa senină de primăvară învăluia natura în nuanţe pastelate. Copilul mişcă mâna şi rosti şoptit:
"Mama.."....
Femeia îl ajută să se sprijine de pernă.
Soarele intra prin fereastra deschisă şi ii mângâia cu căldură, umplându-i de energie şi bucurie.
Lord M.Joseph era fericit pentru ea şi copil dar trist în acelaşi timp. Tatăl nu se afla lângă odrasla lui.
S-a întors către el, i-a cuprins obrajii cu palmele!. Doamne…cât îi lipsise. Şi-a pus fruntea pe pieptul lui. Îi explică rapid ce se întâmplase. Viaţa crudă i-a înstrăinat dar ea nu a avut niciodată pe altcineva după separarea de el.
Copilul adormise.
Adevărul îl lovi ca un fulger. Băiatul...era al lui. Au trecut în camera alăturată să nu-i tulbure somnul.
O neliniştea răceala pe care el o afişa. Îsi clătina capul, încercând să-l convingă că nu l-a înlocuit cu nimeni. Era impenetrabil.
Se simţea sfâşiată sufleteşte şi trupul îi era obosit de nopţile nedormite. Se lăsă moale pe divan. Era pierdut pentru ea. Ştia. Dar asta nu stăvilea chinul ce-i străpungea inima. Reacţia lui a nedumerit-o.
A îngenunchiat la picioarele ei. Fruntea lui a poposit pe genunchii iubitei. A devenit conştient de singurătatea şi devotamentul ei. Duioasă, îi mângâia uşor părul negru, des, asemănător cu al fiului lor. Lacrimile femeii picurau pe fruntea lui, sentimentele ascunse timp îndelungat au renăscut intre ei. Nimic, nu se schimbase! Vâltoarea trăirilor era aceeaşi.
M.Joseph o cuprinse, strângând-o cu putere în braţe. Timp îndelungat căutase, experimentase întâmplări, încercase anumite lucruri.....nimic nu-i aducea linişte. Ce se întâmpla cu el, completa golul din viaţa lui...ea. Făptura mică şi delicată se topea în îmbrăţişarea fierbinte, suspinând.
Dădea frâu durerii ce îi uscase anii de dor şi aşteptare. Cineva, acolo, sus în cer îi ocrotea. Deşerturile pământului erau mai puţin însetate decât erau ei unul de celalalt.
Orele se scurgeau peste ei, amintirile şi dorinţele se transformau in realitate. Noaptea le acoperea şoaptele de dor, le potolea setea dragostei.
Bărbatul pierdut în unduirea şi misterul cel mai preţios al creaţiei...femeia!
Extazul trupului...satisfacţia sufletului....iubirea spirituală, se îngemănau în cele două jumătăţi....sublimul...perfecţiunea.
Camelia Constantin
2010
-->
Comentarii
Te salut, Patrice. Prin multe intamplari trece omul, dar n-ar strica mai multa armonie si oportunitati in viata asta.
Multumiri, fetelor, Lenus, Mihaela, pentru popas si lectura. Sper,
sa imi fac mai mult timp pentru scris, in ultima vreme...
Multumesc, Mircea, e o povestioara scurta. Am inceput un serial cu lord M.Joseph, dar nu stiu cand il voi termina
Frumos...rezumat! Se poate dezvolta.... Succes!
Am lecturat cu plăcere...Felicitări Cami!
Foarte frumos. Aş vrea o continuare, Cami.