Un zâmbet de week-end.
Când îngâmfarea ține loc de minte,
– Te ia gura, mai-nainte,
Într-o beție de cuvinte –
Să nu-ți treci pe dinainte!
Plutești, superior, în înalte sfere,
În lumea plină de mistere
Și ne oblojești cu o protectoare mângâiere,
Ce curge din sufletu-ți – fiere.
Deasupra ta e doar infinitul,
Ce are la picioare sfârșitul.
Lumea-i mică,te-ai întinde,
Tot universul a-l cuprinde
Și-ți stabilești înalte ținte,
Dar te-ncurcă cele sfinte,
Când îngâmfarea ține loc de minte,
Să nu ți-o ia nimeni înainte!
Și-ți pare infinitul-infinit mic –
Mai încape și un Rai…pitic
Și, când necuprinsul te strange,
Aduni și iadul în sânge.
Neîndeajuns, ești cuprins de furie
Și-ai mai vrea, ca-n a lui Fourier serie,
Dar seria tinde spre un infinit mic,
Precum mintea ta, cu… nimic!
Și, toate acestea, crezi că încap
Doar în goliciunea ta din cap.
Nu-ți pasă nici de cele sfinte
Și păcătuiești, cu beția de cuvinte,
Când îngâmfarea ține loc de minte.
MdRaesculum 11.09.2011
-->
Comentarii
Frumos si inspirat poem!Felicitari!
Frumoase versuri Mircea...Felicitări!
Cu prietenie Lenuş