La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor !...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Vrăjiți treceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam apoi pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor !…
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
Comentarii
Mulțumesc, Gabriela Mimi Boroianu! Gând ales din partea autorului!
Superbă poezie! Mulțumesc pentru clipa de frumos!