scrisoare către tata
s-a îngălbenit iarba pe mormânt,
de toamne barbare, de plesnet de ploi,
șerpii cărărilor tale fug în pâmânt,
când mai vii, dragă tată, pe la noi?
de ce întârzii mereu și până când,
aș vrea să te caut, dar unde s-apuc,
te văd în vis aevea, te port în gând,
mă uit la tine sub umbra de nuc.
dorințele mele răstignite pe cruce,
se fac poveste, un fel de abur ușor,
mă doare clipa cea grea ce se duce,
unde ești, tată, în ce ascuns colțișor?
nu credeam c-ai să mori, dragă tată,
priveam mereu la tine frumos,
erai stejarul ce nu se usca niciodată,
cine ți--a tăiat rădăcina de jos?
poate că n-am fost un fiu credincios,
încurcat în tenebre și vise deșarte,
poate că n-am fost din osul tău, os,
dar mi-ai deschis ochii spre carte.
cățărat pe piscuri cu genunchii goi
ți-au fost numai spini și gropi urcușul,
de ce nu mai vii, tată, pe la noi,
să-ți găsești în casa ta culcușul?
te-a așteptat mama, cu anii ei grei,
până într-o zi când a venit la tine,
ce mai face mama, s-a mutat în stei,
spune-mi dac-acolo vă mai este bine?
într-o zi frumoasă ne vom revedea,
ne vom povesti ce-am mai petrecut,
ne vom muta toți într-o mândră stea,
și vom trăi veșnic numai în trecut.
joi, 11 octombrie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Gerra!
Tatăl care şi-a lepădat straiele de lut şi s-a transformat în Tatăl de lumină în care totul înoadă înţelesuri de stele şi de nemurire albă!.....
Superb! Cu drag, Gerra