M-am aruncat înainte, într-un ieri, să încasez vise.
Erau (a)mestecate, în ambalaje ale altui timp. Am fugit printre raioanele lui, să le pun o ordine a curgerii lor, să le delimitez – gândurile lor de gândurile mele.
Două ore.
Două ore am stat, am urcat şi am coborât treptele de sus – acolo erau visele.
M-au trimis acasă, apoi, oamenii, pentru visele de mâine. N-am (mai) fost în stare de nimic. Nici să dorm, nu m-a luat somnul. Hălăduiam, hai-hui, prin liniştea unui ronţăit, a unei toarceri de clipe într-o casă ce nu mă cunoştea sau eu pe ea – tica, tica, tica...
În rest, sunt bine, să ştii.
31.03.2017, ora 10,20’

Comentarii
Gabriela, raspunsurile ca siintrebarile ce se nasc, sunt intotdeauna in noi, doar ochii (mintii, trupului si mai ales ai Sufletului) ne mai trebuiesc... sa-i avem deschisi sa le vedem, multumesc din suflet, o noapte binecuvantata, Marius
(ai primit şi răspuns?)
PREŢUIRE!