M-am aruncat înainte, într-un ieri, să încasez vise.
Erau (a)mestecate, în ambalaje ale altui timp. Am fugit printre raioanele lui, să le pun o ordine a curgerii lor, să le delimitez – gândurile lor de gândurile mele.
Două ore.
Două ore am stat, am urcat şi am coborât treptele de sus – acolo erau visele.
M-au trimis acasă, apoi, oamenii, pentru visele de mâine. N-am (mai) fost în stare de nimic. Nici să dorm, nu m-a luat somnul. Hălăduiam, hai-hui, prin liniştea unui ronţăit, a unei toarceri de clipe într-o casă ce nu mă cunoştea sau eu pe ea – tica, tica, tica...
În rest, sunt bine, să ştii.
31.03.2017, ora 10,20’
-->
Comentarii
Gabriela, raspunsurile ca siintrebarile ce se nasc, sunt intotdeauna in noi, doar ochii (mintii, trupului si mai ales ai Sufletului) ne mai trebuiesc... sa-i avem deschisi sa le vedem, multumesc din suflet, o noapte binecuvantata, Marius
(ai primit şi răspuns?)
PREŢUIRE!