Se mută Dumnezeu în Univers
dintr-un nor alb într-unul gri şi de-acolo
pleacă într-unul negru ca tăciunele
să caute locul de unde să le fie
aproape tuturor fiinţelor care şuşotesc
frânturi de rugăciuni din prăpastia
adâncă a durerilor şi nămolită
de ploile lacrimilor ce nu mai contenesc
în valea pripăşită de necazuri şi păcate
rupte din fiecare suflet neîngenucheat
până în acest moment.
El vrea s-ajute pe toţi la fel
fără balanţă şi măsura nechibzuinţelor
săvârşite pe care nu le socoteşte
fiindcă totul este al Lui în infinitul
împrăştiat peste tot pe unde se vede sau nu
dar mutarea Lui de colo-colo e continuuă
în demersul deciziei ferme de-a nu se abate
de la uitarea cuiva sau a ceva din ce-a creat
până acum când toate strigă la unison.
Şi-aleargă buimac peste tot în continuitatea
fără oprire prin înfinit sfătuindu-se cu timpul
cum şi când să-şi arate Faţa miloasă şi aprobatoare
surpând cât poate durerea şi necazurile
mântuind păcatele şi limpezind pe alocuri
pripăşita vale nenorocită ce-a apărut
în urma nesocotinţei oamenilor.
Alergând întruna nu mai apucă să-şi facă
viza de flotant de-aceea oamenii nu-L găsesc
când vor şi-şi doresc cel mai mult
ci doar când ajunge El la ei de mână cu timpul
nepăsător şi indiferent în spaţiu
făcându-i pe unii recunoscători şi mai credincioşi
pe alţii îi priveşte cum devin şi mai răi
mai conservatori ca niciodată.
Se mută Dumnezeu de pe-un nor pe altul
se-agaţă de câte-o rază de stea sau de Soarele nostru
se mai plimbă şi prin Întuneric până găseşte locul
unde să lase culorile de Lumină fiindu-i milă
de sufletul negru şi putred de-acolo şi ştiind
că numai El poate să-i mai schimbe din povestea
sumbră şi abandonată în neanturile nimicului.
Se mută Dumnezeu încontinuu prin suflete
pe străzi coclauri pe unde-i chemat sau nu
dar nu-şi întoarce privirea de niciunde
vede şi aude în timp cei care au nevoie
de El văd şi aud dar nu înţeleg mai mult
decât ce-i doare pe ei şi numai pe ei.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii