Îi lasă pe cei doi în maşină şi întră pe terasă, unde, Anuţa, gata îmbrăcată, se pregăteşte de plecare.
- Unde ai pornit, copilă? Mă laşi singur?
- Mi-am terminat tura, domnule profesor. Se ocupă colega mea de dumneavoastră, se scuză fata.
- Şi? Te aşteaptă vreun iubit? glumeşte domnul.
- Nuuu, încă nu! roşeşte Anuţa.
- Atunci, unde te grăbeşti?
- Păi...
- Am înţeles. Uite, dacă mă ajuţi cu nişte sfaturi gastronomice, îţi fac eu cunoştinţă cu un băiat drăguţ.
- Mă descurc şi singură!
- Glumeam, fată, dar vorbesc şi serios. Am musafiri şi nu pot să mă descurc singur. Ce zici?
Ea lasă capul în jos, apoi priveşte cerul şi se roteşte stânga-dreapta nehotărâtă.
- La urma urmei...
- Aşa fată! Hai la bar şi la bucătărie!
După mai multe ture prin local, iese cu rucsacul plin şi cu o sacosă în mână. Lângă maşină, Anuţa dă înapoi:
- Ce-mi faceţi, domnule profesor? Chiar credeţi că am să mă urc într-un taxi cu trei bărbaţi?
Din maşină, Petre:
- Ce-are, măi Anuţă, nu-ţi mai recunoşti colegii?
- Ba tocmai de-aia!
- Am făcut ceva rău? face el pe mieluşelul.
- Nu încă, dar poţi începe de azi. Prea îţi place să te dai mare.
Tăcut până acum, Radu ia parte fetei:
- Are dreptate! Eu am să mă retrag din combinaţie.
- Stai cuminte acolo! spune hotărât Mihai. Nu vedeţi că toţi suntem bolnavi sufleteşte?
- Cum? se miră ei în cor.
- Experienţa mea de pedagog, ca şi cea de viaţă, îmi spune că trebuie să fim împreună. Am eu... aşa... o presimţire.
- Şi de ce anume sufăr eu, de exemplu? e curioasă Anuţa.
- De singurătate suferim toţi.
- Eu nu sunt de acord! spune Anuţa. Am prieteni...
- Şi eu la fel! se grăbeşte Radu să aprobe.
- Şi eu? anunţă Petre pentru a nu fi mai prejos.
- Da? Atunci unde vă sunt prietenii cei mulţi cu care vă lăudaţi? punctează Mihai. Poate că aveţi prieteni, dar familie? Hai să fim serioşi! Urcă în maşină, Anuţă!
- Bine! recunoaşte ea parţial. Fiţi atenţi aici, ca să nu ziceţi că sunt o blondă proastă...
Scoate mobilul şi-l butonează, apoi îl bagă în sân.
- Ce-ai făcut acolo? întreabă Mihai.
Ceilalţi doi încă tac şi mestecă informaţiile la care nu se aşteptau.
- Am format 112 şi am lăsat telefonul armat. Dacă e ceva...
- E o tâmpenie, fată, nu vrea nimeni să-ţi facă rău! încearcă Mihai să o lămurească. Dă-i drumul, Petre, vă explic eu acasă. Hai!
Adunaţi în jurul mesei din sufrageria lui Mihai, cei patru se privesc bănuitori aşteptând fiecare ceva, dar fără să ştie ce. Mihai goleşte sacoşa pe masă: patru pizza şi o cutie cu bomboane.
- Asta a socotit Anuţa să ne dea de mâncare, iar asta...
Ridică rucsacul şi scoate două sticle.
- ... de băut. Da-ţi bice cu ce vreţi, numai burta să fie plină.
- Eu nu beau, sunt cu maşina, încearcă să se scuze Petre.
- Mă gândeam eu! Poţi să bei liniştit, Petre. Lumea asta este, în general, lipsită de logică, numai că la oameni se aplică o logică punctuală, elementară.
Între două îmbucături de pizza, Petre se încăpăţânează în ale lui şi-l întrerupe:
- Şi ce zice despre mine logica asta?
- Zice că oamenii nu sunt aşa cum vor să arate, sunt ceea ce au în suflet.
- Da? se arată sceptic Petre.
Pedagogul din Mihai iese la iveală:
- Astfel: tu... eşti sofer pe microbuz la o firmă şi şofer particular de taxi pe maşina ta, mai mult ca sigur şi ilegal, aşa că poţi să bei cât vrei, maşina ta poate aştepta acolo unde este. Dacă te aştepta cineva acasă nu aveai timp de taximetrie.
- Tot nu beau, domnule profesor! se domoleşte soferul, simţindu-se oarecum descoperit.
- Treaba ta! Mă întreb pentru ce te omori cu două slujbe?
- Adun bani ca să mă însor.
- Ce frumos! Cu cine?
- Văd eu!
- Uite-o aici pe Anuţa. Ce zici?
- Ăăă...
Anuţa se răzvrăteşte:
- Cee?
- Am zis şi eu aşa...
Radu, mai tot timpul absent la ce se petrece în jur, se trezeşte:
- Şi despre mine, ce aveţi de spus? Ce spune logica elementară?
- Credeam că dormi pe scaun. La tine e şi mai grav!
Radu cască ochii.
- Nu ştiu ce motive ai, însă mi-e clar că cine stă lângă barieră o zi întreagă, în mijlocul câmpului, are un singur gând..,
- Să se arunce în faţa trenului! deduc înstantaneu Petre şi Anuţa.
- În sfârşit! se arată Mihai mulţumit.
Cei doi îşi lasă ochii în jos oarecum ruşinaţi. Mihai se întoarce către Radu care cam înghiţea pahar după pahar când dintr-o sticlă când din cealaltă.
- Las-o mai uşor băiete, că mai suntem şi noi pe-aici!
- Am înţeles, domnule profesor! Ce zice logica mai departe?
- Dacă aveai curaj, nu mai erai acum aici. Hotărârea de a-ţi pune capăt zilelor arată o doză de laşitate, ca la orice sinucigaş, iar faptul că ai refuzat să-ţi înfrunţi temerile mai adaugă o doză de laşitate. Totuşi, eu cred că mai sunt şanse de a renunţa la idee. Se vede pe faţa ta că suferi. Eu îţi spun că oricare ar fi motivul, nu merită.
- Şi dumneata? se revoltă Radu. Ce caută acel pistol în rucsac? Te-ai străduit să-l acoperi cu mâna, dar eu l-am văzut. Ia să vedem rucsacul! Ei?.
- Foarte bine, uite rucsacul!
Îl ia şi-l răstoarnă pe masă. Cade un fâş de ploaie şi câteva fărâmituri de covrig.
- Nu, nu aşa! zice Radu şi trage de fâş scuturându-l.
Cade un pistol care-l face pe Radu să zâmbească triumfător:
- Vreun jaf în pregătire cumva? Nu cred!
E încărcat? nu se lasă el..
- Da, un singur glonţ.
Radu bagă mâna în buzunar de unde scoate şi el un pistol pe care îl pune pe masă.
- Şi al meu are un singur glonţ. Oare de ce?
Alarmată, Anuţa caută uşa. E încuiată.
Bagă mâna în sân şi scoate telefonul.
- Poliţia e aici în câteva minute. Asta vreţi?
- Stai cuminte fată, zice Petre şi scoate şi el un pistol pe care îl ţine pe masă, dar fără a-i da drumul din mână.
- Al meu are toate gloanţele şi am şi permis de port-armă. Voi aveţi?
- Eu nu.
- Nici eu.
- De unde la aveţi? vrea să ştie Petre.
- Asta nu-i o problemă, explică Mihai, Nu-i aşa Radu?
- Aşa-i! vine aprobarea. Ia stai! Eşti cumva de la poliţie?
Petre nu răspunde, dar dă din cap că nu.
Anuţa, neavând acces la uşă, deschide fereastra. În faţa ei, un motan alb o priveşte fix în ochi de la câţiva metri. Vederea motanului o linişteşte şi-i zice domnului profesor:
- Acum înţeleg de ce, aproape în fiecare vineri, domnul profesor vine la terasă şi se îmbată.
Mihai nu comentează. Afară se întunecă, atmosfera devine sumbră şi se aşterne o tăcere de cavou. Cei trei bărbaţi se îndoapă din cele două sticle, făcând-o pe Anuţa să ia atitudine:
- Sunteţi nişte dezaxaţi! Şi beţivani pe deasupra. Dacă nu-mi deschideţi uşa, ţip şi sar pe geam ...
- Suntem la parter, fată! încearcă să glumească Petre. Anuţă, mai zice el arătând cele trei arme, vino şi ia obiectele astea, apoi chem un taxi.
Fata le adună cu grijă, le pune în rucsacul lui Mihai, îl sigilează cu fermoarul şi-l pune pe umăr.
- Hai Petre!
- Uşa e deschisă, trebuie doar să învârţi yala. Ce ţi-e şi cu femeile astea! comentează Mihai. Mai devreme se temea de noi toţi şi acum Petre devine salvatorul. Dacă tot plecaţi, luaţi-l şi pe Radu.
- Ce să facem cu el? Nici eu nu sunt în apele mele, dar el e muci! N-am chef să-l car în spate şi nici nu ştiu unde să-l duc! se vaită Petre.
- Puneţi-l pe canapea şi lăsaţi-l să doarmă, sugerează Anuţa.
Sfatul este urmat. Radu nu schiţează nici un gest de împotrivire şi adoarme instantaneu.
- Cred că a băut singur o sticlă, remarcă fata. Mâine o să se ia iarăşi cu mâinile de cap şi va defila pe la bariere...
- Am eu grijă de el. Vedeţi de voi, nu-mi place să vă văd singuri.
Din uşa taxi-ului Petre strigă:
- Mâine vin după maşină!
*
-->
Comentarii
Ehei! Ce face singurătatea din om! Dar mi-a plăcut că Mihai, ca să-şi alunge singurătatea, i-a luat pe toţi la el acasă cu pizza şi cu băutură.