sonet

sonet

 

Credeam că niciodată n-o să piară

Iubirea noastră- și-a pierit,

Dar amintirea încă n-a murit,

Mai arde-n inimi ca un foc de pară.

 

Când soarele se lasă în deseară

Și cade peste dealuri obosit,

Iubirea noastră n-o să mai apară,

Dar amintirea totuși n-a murit.

 

Plimbându-mă pe-alei așa agale,

Așteaptă-mă sub geamurile tale,

Eu trubadurul cel îndrăgostit.

 

Cătând mereu în van desăvârșirea,

Vom învăța-mpreună ce-i iubirea.

Dar prea târziu, aproape de zenit…

 

 

luni, 20 februarie 2012

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Mulțumesc Mihaela pentru trecere prin versurile mele.

  • Eu cred că speranţa şi amintirea sunt prietenele fidele ale omului. Speranţa, întodeauna o avem în suflet, întodeauna ne dorim să ni se întâmple ceva frumos şi bun, iar amintirea este un semn al trecerii noastre prin viaţă. 

Acest răspuns a fost șters.
-->