Zile ale unui final de Aprilie 2025 destul de plăcut pe la câmpie, aflat sub zodia unui soare tot mai insistent și măgulitor, și un debut de luna Mai 2025 în care tot vegetalul pare a erupe necontrolat și în beatitudine din toate punctele de vedere. Primăvara s-a instalat definitiv, deși la început de aprilie zilele capricioase au zădărnicit multe roade ale unor pomi fructiferi super-timpurii ( în special caiși, cireși )… Vița-de-vie jubilează și ea și pare a fi victorioasă prin frunzele și ciorchinii minusculi pe care îi etalează. Aflați după sărbătorile pascale, oamenii par mai senini cu atâtea zile candide și cu atâta verde și flori în preajmă…
Permițându-mi să ies un pic mai mult pe afară, am ieșit în câteva zile la marginea localității locale, până în pădure. Am fost dezamăgit deoarece pădurea arată destul de neplăcut, destul de rară și momentan incomplet înfrunzită. Am surprins o pereche de lebede pe canalul colector și câteva păsărele. La oraș, într-unul dintre parcurile orădene, am putut urmări porumbei gulerați și mierle deloc deranjate/deranjați de prezența omului… Au venit și rândunelele, iar berzele par a fi mai numeroase. Câte o doză de mișcare și de aer curat fac bine oricui. Călătoria cu trenul e mult mai plăcută admirând rapița în floare…
În continuarea voluntariatului meu la instituția muzeală, mă găsesc acum la secția de etnografie, o secție interesantă care surprinde etapele vieții, obiceiurile și tradițiile agro-pastorale de peste an, ocupațiile principale din județ ( agricultură, păstorit, pescuit, apicultură, fierărit, olărit ), vestimentația etniilor principale din Bihor ( români, maghiari, slovaci )… Cu un surâs acrișor, am putut constata că din comuna mea este expusă doar o grapă de spini, o seceră și o coasă, oarecum nedrept deoarece ocupațiile piscicole au și ele o tradiție veche la noi. Am vizitat și restauratorul în textile, putând vedea munca migăloasă care conduce la restaurarea unor textile plăcut colorate și modelate și de peste un secol. Corelat cu momentul din an, cu primăvara în adevărata ei vigoare și splendoare, îmi venea în minte un cântec ritualic prenupțial de primăvară din județul nostru: ” Lioară, lioară,/ Flori de primăvară/ Haide și-om culege/ Mândre le-om alege./ Treceți peste vale/ La o casă mare/ Cu ușa spre soare/ Unde-i șezătoare”…
Un eveniment care a avut loc la instituția muzeală m-a convins, prin subiectele propuse, că ar trebui să particip… „New Realities – U.S. Geopolitical Politics and Europe” susținută de americanul de origine poloneză ( dr. ) John S. Micgiel a atins puncte sensibile, criticând, aș spune nu tocmai nepărtinitor, dar cu motive întemeiate, politicile oscilante ale U.S.A. în contextul noii administrații și a problemelor mondiale care riscă să deterioreze, măcar temporar, relațiile politice, diplomatice, culturale, științifice și militare seculare dintre S.U.A. și statele UE… Un moment aproape fără precedent de la al doilea război mondial și Europa a tremurat zdravăn, fiind nevoită să își revizuiască toate abordările și obligată să găsească singură soluții pe termen scurt, mediu și lung… Pentru edificiul european momentul unei oarecare pasivități americane a obligat la privirea în propria oglindă, la propria imagine/icoană, sperăm la o trezire și revigorare, la o renaștere, din toate punctele de vedere… Cred că e momentul ca atât continentul european, cât și construcția europeană să mizeze pe planuri ambițioase și epocale, să își gândească propria dezvoltare durabilă independent, dar solidară cu lumea occidentală, nord-atlantică… UE poate deveni dacă îndrăznește cea mai bună în domeniile de vârf și spațiul basilicilor romanice și gotice poate conviețui foarte bine cu cele mai noi tehnologii și aplicații ale acestora în toate domeniile. Nu îmi doresc ca Europa să fie percepută ca un muzeu al civilizației occidentale sau ca un spațiu în care americanul sau canadianul să devină turist când dorește să iasă din agitația orașelor și are chef de ceva vintage… Constat că nu va fi simplu, că viziunea trumpistă asupra lumii e oximoronă, când relativ coerentă, când ambiguă, dar apreciez că se fac eforturi pentru pace în Ucraina chiar dacă nu dezinteresat… Ulterior, Papa Francisc I ne-a părăsit făcând pasul către o lume mai bună, lăsându-ne moștenire îndemnul de a construi ”punți, nu ziduri”. Evident, conceptul de ”punți, nu ziduri” e mărinimos, umanist, creștin, altruist, dar, din păcate, dacă e invocat demagogic pentru a justifica alte interese meschine, atunci cineva ar putea spune ”nu mă mai joc așa” și lucrurile ar putea degenera… Sperând la soluții durabile și benefice tuturor părților, nouă, celorlalți, nu ne rămâne decât să privim la măreția stelelor și să ne inspirăm din grandoarea lor, invocându-le precum Alceu ( sec. VI î.e.n. ) în Fragmentul 78:” Părăsind Olimpu-nstelat, veniți dar/ Glorioși feciori ai lui Zeus și ai Ledei/ Străluciți deasupra cu gânduri bune,/ Castor și Pollux !/ Peste nesfârșitele mări și câmpuri/ Armăsari iuți călărind alături,/ Voi păziți mereu pe oameni de moartea/ Rece ca gheața./ Chiar deasupra punții cu bănci legate,/ Sau din zări, plecați sub catargul nostru,/ Luminați în noaptea cumplită drumul/ Negrei corăbii !”
Încercând să fiu cât de cât consecvent cu pasiunea mea pentru șah, am participat la turneul amical de la Săcuieni, Bihor, unde am urcat în cele din urmă pe podium ( locul III ), cu 4,5 puncte din 7 partide jucate și primind prima cupă și medalie ( ”bronziere” ) pe care le-am obținut la șah fizic… De fapt, o remiză cu un jucător de elo apropiat de 2000 m-a adus pe podium. Bucuria a fost enormă, dar, spun eu, am meritat acest trofeu. Subscriu maximei lui A. Karpov care spunea: ” Șahul e totul: artă, știință și sport” …
Finalul lunii Aprilie 2025 ( 29 aprilie ) l-a adus la Oradea pe intelectualul Horia-Roman Patapievici pentru a conferenția în sala magna a aceluiași muzeu pe o temă care ne bântuie și intrigă deopotrivă… În ” Ce am crezut că știam și nu știam și am aflat în cele din urmă”, renumitul autor român nu a oferit explicit răspunsuri concise, nu a acuzat pe cineva neapărat, dar a sugerat subtil o umbră care poate influența timpul istoric sau evoluția culturală și civilizațională a comunităților umane, a invocat la fel de subtil structuri mentale și mentalități seculare și milenare prezente în Europa, idei și concepte vehiculate cu abilitate de la omul grec antic până la europeanul contemporan… Am fost doar un pic intrigat de faptul că Horia-Roman Patapievici a pierdut timp mult prezentând date istorice și momente istorice și nu a vorbit mai direct despre ceea ce dorea să se înțeleagă. Evident, mijloacele de propagare, de difuzare diferă în ultimele milenii, dar principalii actori sunt aceiași: emițător, transmițător și receptor. Da, e ca la telefon… Diferențele culturale și civilizaționale cele mai evidente, și de aculturație de asemenea, sunt vizibile, în opinia mea, la întâlnirea dintre primii europeni cu amerindienii în Lumea Nouă între secolele XV-XVII… Europenii i-au găsit pe amerindieni acolo în epoca bronzului, fără ca aceștia să cunoască fierul sau alcoolul. Mai putem găsi pigmei în Africa și în zilele noastre, dar nu ne grăbim să îi integrăm, să îi aducem măcar în orașele sau satele africane… Amerindianul însă, potrivit studiilor ADN moderne, a ajuns pe continentul american din nord-estul Asiei, cu profunde trăsături mongoloide și asiatice, călătorind în urmă cu peste cincisprezece milenii pe ghețurile care existau atunci între Asia și Alaska… Atât de progresiști atunci în momentul plecării, fiind astfel primii exploratori geografici, de voie sau nevoie, amerindienii s-au plafonat ulterior și au fost găsiți de către europeni într-o fază pe care lumea europeană o depășise la acel moment de patru milenii… Isocrate ( sec. V-IV î.e.n. ) spunea atât de impresionant în Panegiricul său: ” 46. Atena a cinstit arta vorbirii, pe care toți doreau să și-o însușească, pizmuindu-i pe cei care o posedă. Cetatea a fost conștientă că vorbirea este un privilegiu pe care omul singur îl are dintre toate animalele și că tocmai această deosebire îi asigură superioritatea din toate punctele de vedere. 50. Cetatea noastră a întrecut în așa măsură pe ceilalți oameni în profunzimea cugetării și în arta exprimării încât învățăceii cetății au devenit dascălii altora, iar numele de elen l-a făcut să nu mai fie numele unui singur neam, ci să pară că desemnează o întreagă direcție de gândire. Eleni sunt desemnați mai degrabă toți cei care s-au adăpat de la izvoarele educației noastre decât cei care au aceeași obârșie cu noi”.
Aș dori să închei cu un triolet personal:
clopoței de lăcrimioare
au înflorit iar lăcrimioare
lângă cireșul cel de mai…
parfum divin în desfătare,
au înflorit iar lăcrimioare…
a clopoțeilor lentoare
e coborâtă chiar din rai…
au înflorit iar lăcrimioare
lângă cireșul cel de mai…
Vă doresc o lună Mai 2025 superbă, candidă, plină de inspirație … !
-->
Comentarii
👍🙏🧡