stampă autumnală
o pasăre de aramă
plânge pe cerul toamnei,
pârâul murmură-n vale
scurgerea vremii,
un pițigoi numără
puzderia de frunze
care cad doborâte de vânt,
a trecut prin grădină
toamna îmbrobodită,
ca o femeie în doliu
după iubitul ei,
a lăsat miros de ambră
coptă la soare,
amurgurile se țin lanț
și nopțile cad ca niște vicii
peste sentimentele noastre.
toamna are nuri,
încă se mai uită bărbații după ea,
e rumenită, cu sânii plini,
doldora de pasiuni,
făcând cu ochiul trecătorilor,
e neliniștită,
își biciuiește singură
trupul cu pasiuni surde,
în cumpăna serii
îi trec prin memorie
înmărmurite măști,
frunze-agonizând
și vise de lut ascunse-n păcat,
bate vântul de metal,
tăind-o orizontal
și în visu-i ne-ntrerupt
vălul alb ea și l-a rupt.
privind la umbrele de ieri,
aștept uitate primăveri.
sâmbătă, 8 septembrie 2012
-->
Comentarii