sunt frunza toamnei
sunt frunza toamnei ce freamătă în ram,
bolnavă de brume, bătută de vânt,
trecător ca și ea prin vreme eram,
rătăcind între cer și pământ.
nu știu dacă frunza e vie sau moartă,
din creanga bătrână, firavă,
și nu știu vântul unde o poartă,
ca pe-un fulg, între tină și slavă.
stele și paseri se rotesc peste creștet,
precum cocorii aleargă pe mări,
suntem frunzișul cel veșted,
bătut de vânturi, rătăciți pe cărări.
toamna-și scutură mohorâtul veșmânt,
amurgul se ghemuie-n vis,
suntem suflare, dar și pământ…
ploaia îmi cade sub geamul deschis.
reazimă-ți fruntea pe umăr, străino,
e fără întoarcere clipa de azi,
se-aude prin ploaie foșnetul, vino,
s-ascultăm toamna cum cântă prin brazi.
joi, 16 august 2012
-->
Comentarii
străina, bine rumenită,
ca o poamă pîrguită...
Mulțumesc Corina!