Întâlnim pe drumul vieţii o baba-cloanţă
frumoasă ca mama dracului şi grasă ca o batoză
care se-mpiedică de noi azvârlindu-şi kilogramele
prin toată fiinţa noastră şi mai nasol e că nu
se mai poate ridica din eul omului ce
trebuie să lupte cot la cot cu ea
că altfel îi produce comoţie cerebrală
vieţii şi iubirii din care ne hrănim.
Nu mai avem curaj să ne-ncredem
în oameni şi mai rău nici în noi înşine
pentru că la fiecare pas privim atenţi
să nu ne strivească greutatea plină
de panica kilogramelor
ce apasă până-n adâncul sufletului
având grijă să-i spânzure omului cât
mai multe speranţe născute din cele mai
nevinovate gânduri cărora le este frică de fapte
ce rămân umbre nevăzute şi surde-n ecoul
eului văzut şi auzit numai de Dumnezeu.
Atunci baba cloanţa Suspiciune ce s-a înscris
voluntar la apel pe cordul omului sparge ciot cu ciot
din încrederea ce s-a uscat sub arşiţa trădărilor
venite în şir indian sau buluc prin viaţa multora
apucându-se să inventeze cât mai multe reţete
de trădări proprii numite răzbunare
făcându-i încrederii înmormântare.
Doar timpul mai păşeşte indiferent
pe pământul negru acoperit de iarbă sau de nea
cărând în spinare viitorul imprevizibil
ce-aduce cu el dreptatea şi adevărul
să scormonească-n adâncul sufletelor
pentru a mai găsi încrederea.
Mihaela Moşneanu
Comentarii