Se-mbulzesc vorbele pe limba omului
sunt numeroase şi pline
de durere şi suferinţă
pricinuite de alţii care nu mai ştiu
decât să râdă în surdină
că pe faţă le dansează ipocrizia
în paşi de batjocură.
Ies din gura strâmbată a omului
de plinătatea neputinţei
care strigă-n gol în stânga şi-n dreapta
în speranţa că măcar un minut
vor fi înţelese.
Dar firicelul de speranţă
se destramă atunci când
sufletul celui care simte
cum îl afectează tot pe el
mâncărimea vorbelor de pe limbă
că pe ceilalţi nici nu-i atinge.
Şi-atunci pastila tăcerii
este căutată prin cabinetul sufletului
unde este primită fără reţetă şi necompensată
şi-o-nghite bietul om cu japca fiindcă
nimeni nu aude şi nu vede
nici măcar primele litere ale dreptăţii
ce este aruncată de fiecare dată
la gunoiul din spatele clădirilor publice.
În schimb tăcerea nu e singură
pe drumul ei când prietenii fideli
acele de ceasornic ticăie întruna
legând jurământ şi cu ea şi cu gălăgia.
Mihaela Moşneanu
-->
Comentarii