Vântul, rătăcit târziu pe deal,
mătura poteca-ntortochiată,
un amurg de toamnă ireal
dezlega enigma dintr-odată.
Din trecutul ce părea lăsat
la o margine de gând precară
ajungeau pe umbre de păcat
dorurile-n cântec de vioară.
Desfăcute-n ritm de triolet,
repuneau pe cuget neuitarea,
cu bemoli pictați în violet,
printre note căutâdu-și calea.
Iar diezii, fără portativ,
răscolind cărările rebele,
cu o tușă de tablou votiv
mă legau în visurile mele.
Comentarii
Amirație rciprocă, Dorina Pop!
Admirație.