DILEMĂ
Marea agitată lângă stâncă
strânge amintirile sub mal,
numai dorul rătăcește încă
agățat de creasta unui val.
A plecat vaporul neuitării
fără nici-un pasager la bord,
au rămas pe umbra înserării
gândurile toate-n dezacord.
Că ai fi urcat și tu pe punte
sau că nici nu ai venit defel,
contraziceri fără amănunte
dirijate de un gând rebel…!
Obosit de-această întâmplare,
valul, tocmai revenit din larg,
zice că te-ar fi văzut în zare
călărind, în zori, licornul șarg.
Mă cuprinde vraja dintr-odată,
un regret se-ntoarce peste gând,
o, iubire…, peste mări plecată,
aud timpu-n urma ta plângând.
Titlul subliniază încurcătura în care este pus eul liric care trebuie să aleagă o alternativă cu privire la iubita care ar „fi urcat pe punte” sau care „nici n-ar fi venit defel”. Pornind de la aceasta îndoială, autorul lasă dorul să rătăcească (personificare) „agățat pe creasta unui val”. Amintirile strânse sub mal, agitau marea pe care plutea „vaporul neuitării / fără nici un pasager la bord”.
Dovadă a unei aventuri imaginare este metafora „umbra înserării”, când gândurile sunt în dezacord și contribuie la dilema din strofa a treia care este intriga acestei povești imaginare. Consider necesară citarea întregii strofe : „Ca ai fi urcat și tu pe punte / sau că nici nu ai venit defel, / contraziceți fără amănunte / dirijate de un gând rebel”, pentru că în interiorul ei găsim motivul dilemei care conduce la „contraziceri”.
În strofa a patra apare „valul” personificat care „zice ca te-ar fi văzut în zare / călărind, în zori, licornul șarg” și care pune capăt dilemei (îndoielii). Apariția acestui personaj mitic „licornul șarg” este încă o dovada că întâmplarea este imaginară. Ce tablou frumos apare „pe umbra înserării”, culoarea licornului șarg (galben) ca și cornul din frunte introducând-l pe cititor în vis, vrăjindu-l așa cum și eul liric se lasă vrăjit „de un regret”.
Abia în ultimele două versuri aflam că este vorba de o iubită reală (sau imaginară?) „peste mări plecată”. Poezia se încheie cu o personificare superbă (autorul surprinzând-ne adesea cu personificări rare) „aud timpu-n urma ta plângând”.
La realizarea acestei poezii perfecte (conținut, prozodie) în cinci catrene cu rima încrucișată, măsură de 10/9 silabe și ritm trohaic au contribuit numeroase figuri de stil. Găsim în text metafore „marea agitată”, „vaporul neuitării”, „umbra înserării”, „gând rebel”, „valul revenit”, „licornul șarg”, „iubire plecată”, dar și personificări: „valul zice...”, „aud timpu-n urma ta plângând”.
Realitate, vis, mitologie, iubire se regăsesc într-o poezie aparținând expresionismului oniric.
-->
Comentarii