25. (cyberproză, cybersonet)
~ ciclu Scrisori abstracte de dragoste şi amor ~~
Motto - te iubesc până la capătul geometric al unui strigăt înfășurat în catifea
te absorbi total în mine
treapta 7
senzualitate devoratoare
scrisoarea 7 (ea către el)
„Măruntaiele Mele Devorate,
Nu mai există nicio barieră între marginea palmei mele și începutul osului tău. Ne-am depășit demult stadiul de simpli amanți geometrici sau industriali; am devenit doi prădători ai vidului care se devorează reciproc într-o foame fără sfârșit. Simt cum identitatea mea s-a dizolvat complet în sucurile tale gastrice, iar tu ai fost absorbit, atom cu atom, în țesuturile pântecului meu flămând. Când îmi muști umbra de pe perete, simt carnea cum mi se desprinde de pe coaste ca o coajă de fruct copt și fierbinte.
Gura mea nu mai rostește cuvinte, ci îți mănâncă direct respirația, lăsând pe buze gustul Absurdului pur, un gust dulce-amărui de miere neagră și venin cuantic. Te-am înghițit cu tot cu amintiri, cu mașina ta de scris Olympia și cu zăpezile de pe Semenic. Acum porți în stomacul tău de fier o parte din uterul meu de sticlă, iar eu pulsez prin arterele tale ca o otravă caldă, binefăcătoare, care îți lichefiază măduva.
Această absorbție totală este un act de canibalism metafizic din care nu vom scăpa vii. Ne bem reciproc sângele transformat în cerneală groasă, scriind pe interiorul pielii noastre singura poezie care contează: aceea a desființării eului. Nu mai știu unde se termină limba mea și unde începe gâtlejul tău plin de scântei. Suntem o singură masă de carne flămândă care se devorează pe sine ca să poată exista.
Mănâncă-mă până când nu mai rămâne din mine decât un strigăt de catifea închis în pieptul tău.
Absorbită în totalitate,
Cu foamea care te visează dinăuntru,
Apolonia Pântec-de-Vid”
---
monologuri și cybersonete polifone despre carnea metamorfozată în algoritm 1
rima: abab cdcd efef gg
©Ioan Muntean, 2026
-->
Comentarii