te-ai stins ca o stea
te-am văzut mirosind a fericire,
fluidă făptură cu aripi de zeu,
ai pleoapa uitare de sine
și ochiul un soare de veghi curcubeu.
ești blândă himeră cu corpul de vis,
mă arde apropierea de tine,
în taina cuvântului meu
tu ești vinul și dorul de pâine.
ascunde-te-n mine, frumoasă făptură,
că vreau să-ți fur moartea
cum alții te fură,
meandre pierdute-n candori
păstrând pentru mine atâtea comori.
toamna plec prin păduri neumblate,
hărțuit și flămând ca un lup,
sunt sătul de-atâta singurătate,
la cântecul toamnei urechile-astup.
melopee ciudată sună ploaia pe frunze,
trece vântul prin plopi,
scuturându-i domol,
îmi bate fața spicul de stropi
și frunzele toamnei îmi cad postomol.
din cerul meu te-ai stins ca o stea
și-ai rămas arzând în inima mea.
22 septembrie 2012
-->
Comentarii
Mulțumesc Camelia.
Superb poem! Citit cu mare placere!