sunt nopți în care populez insomnia
și inima Ta cu neliniști
cu fuga mea
gândul alergă în cerc amețitor
până când aud cum explodează
și simt întunericul
cum își înfige colții în humă
numai la marginea somnului
câștigi contur
când nu mai aștept nimic
decât să mă eliberez
pentru o altă dimineață
în care să mă reinventez cu Tine
fără să adun urme
fără să rătăcesc prin închipuiri
și atunci numai atunci împăcată
am să mor pentru un ceas sau o noapte
în eterna mișcare
Comentarii
Multumesc!
O poezie plină de tristețe dar scrisă cu atât suflet și măiestrie...