Terra, cuib la diavoli - autor Aurora Luchian

9402494288?profile=RESIZE_710x

Pământul e-n clocot, arde, doar în iad e veselie,

Salvatorii se sufocă de la masca pe figură,

Pădurea-i la ATI, intubată, grijulie

Că nu poate să mai nască din tăciune, fum și zgură…

 

Sfinții suspendați în doliul unor văduve sărmane,

Trag de lanțurile grele atârnate la picioare,

Vor să intre în icoane pentru rugile umane,

C-au căzut din rama sfântă văzând cazna muritoare.

 

Cu o pipă-n colțul gurii, dracul pufăi durere,

Hohotește fierbând smoală prin dezordinea creată,

Răstoarnă, înghesuiește, suflete fără putere,

Și aruncă viruși, molimi, peste lumea derutată.

 

Limbi de flăcări ucigașe, flămângioase,-n ton cu vântul,

Fac pe Terra cuib la diavoli, dominând întreg pământul…

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Încântată de trecere, doamna Maria!

    Vă mulțumesc. Smile.gif

  • Calde mulțumiri pentru popasul virtual, doamna Dorina.

    Smile.gif

  • Toată admirația și prețuirea mea!

  • Un tablou trist, dar real. Admirație.

Acest răspuns a fost șters.
-->