Toamnă te adun de jos,
Îți șterg lacrima duios,
Șiruri lungi de castaniu,
Galbene și-n ruginiu,
Și cert vântul supărată,
Că-mi goli pădurea toată.
Printre neguri și pustiu,
Te adun din pământiu,
Cert și bruma de pe flori,
Îmi cer vraja de culori
Ce îmi bucura privirea,
Da cunosc împotrivirea.
Sar văpăi din ochii tăi,
Când te salt din luturi, văi,
Din mormane de frunziș;
Și mă pun și-n curmeziș
Să-ți alin chipul de fată,
Când caldă, când frisonată.
Te ridic din râuri reci,
Te usuc printre poteci,
Îți șterg ceața de pe ochi,
De pe chipul bazaochi,
Ce era vesel odată;
Și-ți spăl poala întinată.
Din dumnezeiescul plai,
Te adun cu mult alai,
Îți răsfir șuvițele,
Îți repar altițele,
Și de-aveam un strop de rouă
Ne spălam în ea, noi două...
-->
Comentarii
Vă îmbrățișez, doamna Maria!
Încântată, doamna Dorina!
Drag de trecerea ta, Lenuș!
Mulțumesc.
Mulțumesc pentru popas, domnule Nitu.
Încântată de trecere și comentariu, domnule Neagu!
Vă mulțumesc.
Frumoasă personificare a toamnei, venită pe neașteptate sub privirile uimite ale poetei! Un poem frumos curgător, cu metafore împletite armonios, un peisaj de toamnă într-o viziune romantică din care autoarea face parte, Felicitări!
Păi ce faci, frumoasă doamnă,
Aduni frunzele de toamnă?
Sublim...Felicitări!
Superb!
Toată admirația!