Toamnă, tu eşti un anotimp sublim!
Pe care îl deschid timid ca pe o carte
Cu multe vise , unele-s deşarte.
Eşti ruginie doamnă, însă te iubim.
Copacii –s dezgoliţi acum de frunze,
Prin parcuri în picioare le strivesc,
Din gene-mi plâng atâtea amintiri confuze
Cu frunze şi cu lacrimi un templu construiesc .
Un templu închinat toamnei- iubiri
Prin care- adesea cu sfială am trecut.
Frumoasă eşti în prag de amintiri!
Te-mbrăţişez cu dor şi te sărut!
Ce pictor te-a-mbrăcat, melancolie
În galben, ruginiu şi violet?
Din munţi şi dealuri până în câmpie
Dansează toamna-n paşi de menuet...
-->
Comentarii