Călătoresc iar prin toamna copilăriei,
anotimpul și-a schimbat altă pălărie,
Mă rătăcesc lângă frunzele uscate,
am multe gânduri de ploaie furate.
Pe drumul plouat o frunză se plimbă,
și în copaci toate ramurile se schimbă,
Printre bolțile mari a
Călătoresc iar prin toamna copilăriei,
anotimpul și-a schimbat altă pălărie,
Mă rătăcesc lângă frunzele uscate,
am multe gânduri de ploaie furate.
Pe drumul plouat o frunză se plimbă,
și în copaci toate ramurile se schimbă,
Printre bolțile mari a
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Și nu mă plâng, și nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din m
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Mulţimi de frunze colorează vântul
şi clatină crengile copacilor,
în fiece an face pe savantul
trăgând după el şiragul norilor.
Iritându-se pe a lor culoare,
se mai răzbună norii din când în când
pe capriciosul vânt ce nu îl doare
de flori, de frumuseţe
A venit toamna-ncărcată
cu traistele în spinare
nu mă mir că-i cocoşată
de atâtea câte are.
Într-o traistă are culori
prima pe care-o goleşte
o fâşâie de două ori
şi peste tot, ea stropeşte.
În a doua are vântul
care-o goneşte pe vară,
repede îşi ia avântul,
de
E toamnă, salbatică şi rea,
Cu frigul stelei se-nvelise cerul;
Brâul umed al ploii, lăţise pe şosea
Frunzişul toamnei, ce ruginise fierul.
Noi alegeam culori pe întrecute,
Să facem din odaie sărbătoare,
Fereastra, da spre ziua, când iubite,
Ne-am fost ursiţ
Plânset de toamnă
A ruginit în frunză toamna
Cu rodul ţării cam restrâns,
Ce-aduce scâncete şi plâns,
Dar a zâmbit ironic doamna!
Că rodul ţării mereu pleacă
Pe datorii, de hoţi tocmite
Prin fals, escrocherii şi mite,
Ce azi grumazul ne apleacă.
A ruginit
Ploaia dansează
pe aleile nopţii
flori de trandafir
suspină de dor
şoapte de iubire
se risipesc...
sub culorile timpului
frunze cu aripi răsfirate
plutesc lin
în evantai de miresme
se aude suflu de vânt
în paşi uşori pe ram
alunecă între tăceri
privesc stele
ce
Liniştea singurătăţii îmi plouă pe umeri.
Vine la mine doar Noaptea şi văd că poartă tot aceeaşi rochie neagră din trecut, cu paiete în formă de stele. Sigur şi-a luat azi şi evantaiul cel mare cu care-şi face vânt agitând nişte arbori. Ei murmură-nce
Câteodată îmi pun gândurile la pachet şi le iau cu mine pe stradă… E bine să te plimbi cu gândurile pe bulevard, privesc şi ele lumea înconjurătoare şi se bucură. Uneori. Alteori nu este chiar aşa, duci muncă de lămurire cu ele, întreabă de ce nu le
Toamna, anotimpul schimbărilor, al uitării, al iertării... Toată această simfonie de culori îmi dă un sentiment ciudat de visare. Atâtea culori atât de diferite şi totuşi atât de bine combinate, încât aproape că nu-ţi poţi crede ochilor că ceea ce ve
"Ce faci? Zambesti?"
"Da, da. Din toata inima."
"Pai cum asa? Tu nu ai vazut ce e afara? Ce trist e cerul? Cat e de mohorat?"
"Ei si ce daca zambesc? Nu mai vreau sa ma gandesc la ploaie ca fiind mohorata. Nu mai vreau ca norii negri sa imi inoureze cer
Academia de Studii Economice din București, abreviat A.S.E. București, este o instituție de învățământ superior de stat, fondată în anul 1913. Sediul A.S.E. se află în Palatul Academiei Comerciale, situat în Piaţa Romană. Academia de Studii…
Citeste mai mult…Cerul este senin dar este ger în curte, Ninge dar vântul începe ceva să caute,Flori de chiciură pe a copacilor ramuri,Dar și flori înghețate acum pe geamuri. De ieri multă zăpadă a început să cadă,Fulgi de zăpadă aleargă tare pe stradă,Văd iar…
Citeste mai mult…Astăzi am mers prin zăpadă fericită,Vântul printre ramuri răgușit iar caută,Orașul cu o maramă albă s-a îmbrăcat,Printre fulgii argintii mereui am umblat. Așa este Brăila când ninge foarte tare, Crengile în copacii goi triști trosnesc,Sunt copil…
Citeste mai mult…Iarna pe drum iar veselă bine petrece, Lângă foc este foarte bine și în odaie,Întunericul nopții este acum mai rece Vântul prin zăpadă mai supărat trece. Cade din calendar astăzi o altă foaie, Mai așez un pulover gros iar pe mine, Când focul arde…
Citeste mai mult…
Comentarii
Oare am postat-o unde trebuie?
Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!
Vă mulțumesc.
Sănătate!