Tradiţii şi superstiţii de Mucenici

După ce ieri am sărbătorit Ziua Femeii, sărbătoarea Mucenicilor oferă şi bărbaţilor un prilej de cinstire, dar mai ales unul de mare cinste 1979305807?profile=original Sursa: Tradiţii şi superstiţii de Mucenici : Timp Liber : Unica Cele 40 de pahare închinate Sfinţilor Mucenici, consumate până la ultimul, le conferă acestora noroc şi prosperitate tot anul, potrivit obiceiului.Conform calendarului din popor, pe 9 martie se omagiază Ziua Bărbatului, sărbătoarea fiind marcată de superstiţii care îi vizează cu precădere pe aceştia. Pe lângă ritualul celor 40 de pahare, obiceiul de a merge la pescuit în această zi se află la loc de cinste. Bătrânii spun că pescarul care va prinde 40 de peşti are parte de noroc tot anul. Tot astăzi, cei care sunt stropiţi cu vin - ce simbolizează martirilor sacrificaţi - vor fi sănătoşi şi vor avea putere de muncă tot anul. Tradiţii şi superstiţii de Mucenici.Tradiţia românească povesteşte despre o întreagă procesiune ritualică desfăşurată în această zi, 9 martie fiind percepută ca un prag simbolic al anului. Astfel, bătrânii cred şi acum că de Sfinţii Mucenici se deschid porţile Raiului, fiind totodată un prilej pentru săvârşirea numeroaselor ritualuri de alungare a gerului. Înainte, femeile de la sate obişnuiau să spună descântece, copiii săreau peste foc, iar tinerii băteau tobele şi loveau pâmântul cu beţele pentru a scoate căldura. Tot ca ritual pentru "chemarea" vremii frumoase, se cureţă gospodăria şi ard gunoaiele cu foc adus din casă, pentru a aduce căldura şi afară. Gospodinele gătesc în această zi colaci în forma cifrei opt, numiţi, în funcţie de zonă, mucenici, sfinţi sau bradoşi. În Moldova, aceştia au forma cifrei opt şi sunt copţi din aluat de cozonac şi unşi cu miere şi nucă. Se împart mucenici pentru ca tot anul să fie bun şi norocos. În Dobrogea, gospodinele prepară mucenicifierţi în apă, la care adaugă scorţişoară şi nucă. În unele zone, colacii poartă numele „sfinţi" sau "sfinţişori”. În Muntenia, pe lângă bradoş ii obişnuiţi, se face o „uitată" pentru morţi, un mucenic mai mare pe care copii îl „joacă" în jurul focului şi care este dedicat celor morţi.Tinerii sar peste foc ca să fie feriţi de de necazuri, iar cenuşa este folosită la pomi, ca să fie roditori. În satele din Banat, femeile împart pomeni în apropierea unui râu şi lasă la apă ofrande sfinţite de sfleltul celor morţi. Se dau mucenici îndulciti, apă, vin şi mere. Bătrânii spun că pe 9 martie este ultima zi de vreme urâtă, urmând de acum zilelor calde ale moşilor, consideraţi mai buni şi mai înţelepţi. Legenda celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia, întemniţaţi şi supuşi la chinuri cumplite pentru a renunaţa la creştinism, reprezintă imaginea martirajului din anul 320, în numele credinţei supreme. Foto:Shutterstock Sursa: Tradiţii şi superstiţii de Mucenici : Timp Liber : Unica
Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – STRADA UNIRII DIN MUNICIPIUL TÂRGU JIU în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu CULTURĂ PRIN MEDALISTICĂ – GUGULANII ȘI MUNICIPIUL CARANSEBEȘ DIN JUDEȚUL CARAȘ-SEVERIN Produsul de mai sus este o medalie realizată de firma privată orădeană Alex Sztankovits pentru a fi conferit în Hobby-Club Cronopedia
Acum 12 ore
Adrian Scriminț a răspuns la discuția Victor Bivolu CULTURĂ PRIN INSIGNOGRAFIE – BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI din Hobby-Club Cronopedia
Superb. Lecturată cu plăcere. Întâmplător, dar nimic nu este întâmplător în viață, am trecut pentru…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Monumentul „Reîntregirea”, denumire alternativă “Întregirea neamului” dezvelit la 24 octombrie…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
La data de 11 aprilie 2015 s-au împlinit 135 de ani de când Principele Carol I a promulgat legea…
Acum 13 ore
Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
Acum 18 ore
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
26. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
budoarul…
Acum 18 ore
Ioan Muntean a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVIII) în Cronopediada grup
Acum 18 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - budoarul zorilor (cybersonet XLVII) în Cronopediada grup
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Strada Unirii din municipiul Târgu Jiu este o importantă magistrală rutieră ce traversează orașul…
ieri
Mai Mult…
-->