Trec anii mei ca păsări călătoare
spre un tărâm de vis nedeslușit
lăsând în urmă clipa care moare
pe-o margine de dor fără sfârșit.
Și-atâtea vechi speranțe, revenite,
se-adună-n poarta visului uitat
cu tolbele-ncărcate de ispite
într-un trecut cu nume de păcat.
Nu am crezut că timpul le adună
să le aștearnă-n cuget mai târziu,
din poarta neuitării să îmi spună
că m-ai iubit prea mult, fără să știu.
Voiam să fie simplă aventură
pe-o margine de timp fără hotar,
iar noi doar visători care își jură
credință falsă pe un vechi altar.
Privirea ta, rămasă peste vreme
în karma unui gând întârziat,
revine din trecut să mă recheme
pe-acel tărâm cu nume de păcat.
S-ajung acolo? - falsă frenezie,
pe umbrele dorințelor ce mor –
îți voi păstra doar amintirea vie
în insomnii cernute peste dor !...
-->
Comentarii
Ada Nemescu, mulțumesc, cu respect, pentru acest mesaj emoționant! Fiind venit din partea unei persoane care deslușește cu sensibilitate versurile din poemul meu. inima îmi vibrează precum amintirile venite din trecut să mă îndemne să scriu poemul...
sau coarda aceea nevăzută, sforile pe care le purtăm, biete marionete în univers, ne poartă, ne trage, ne atrage?
melancolie pură, muzicalitate şi delicateţe în vers.
viaţa noastră e o petală
, o frunză... o adiere
aDa nemescu
Mulțumesc, Anișoara Iordache, pentru popas, lectură și interpretarea foarte originală a versurilor mele, chiar dacă eu nu am deslușit ecoul umoristic straniu despre care vorbiți ! Dar orice creație lirică poate avea ecouri nebănuite de autor în percepția cititorilor săi. Cu atât mai bine !
Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean pentu aceste melodii de neuitat așezate lângă versurile mele! Onorat !
O romanta cu un ecou straniu, umoristic.De ce, nu?
Mulțumesc, Maria Cioboratiu, gânduri alese din partea autorului !
Cu aceeași admirație!