TREC ANII MEI...

Trec anii mei ca păsări călătoare

spre un tărâm de vis nedeslușit

lăsând în urmă clipa care moare

pe-o margine de dor fără sfârșit.

Și-atâtea vechi speranțe, revenite,

se-adună-n poarta visului uitat

cu tolbele-ncărcate de ispite

într-un trecut cu nume de păcat.

 

Nu am crezut că timpul le adună

să le aștearnă-n cuget mai târziu,

din poarta neuitării să îmi spună

că m-ai iubit prea mult, fără să știu.

Voiam să fie simplă aventură

pe-o margine de timp fără hotar,

iar noi doar visători care își jură

credință falsă pe un vechi altar.

 

Privirea ta, rămasă peste vreme

în karma unui gând întârziat,

revine din trecut să mă recheme

pe-acel tărâm cu nume de păcat.

S-ajung acolo? - falsă frenezie,

pe umbrele dorințelor ce mor –

îți voi păstra doar amintirea vie

în insomnii cernute peste dor !...

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Ada Nemescu, mulțumesc, cu respect, pentru acest mesaj emoționant! Fiind venit din partea unei persoane care deslușește cu sensibilitate versurile din poemul meu. inima îmi vibrează precum amintirile venite din trecut să mă îndemne să scriu poemul...

  • Smile.gifAm găsit această postare întâmplător?!

    sau coarda aceea nevăzută, sforile pe care le purtăm, biete marionete în univers, ne poartă, ne trage, ne atrage?

    melancolie pură, muzicalitate şi delicateţe în vers.

    viaţa noastră e o petalăFrown.gif, o frunză... o adiere

    8760740283?profile=RESIZE_710x

    aDa nemescu

  • Mulțumesc, Anișoara Iordache, pentru popas, lectură și interpretarea foarte originală a versurilor mele, chiar dacă eu nu am deslușit ecoul umoristic straniu despre care vorbiți ! Dar orice creație lirică poate avea ecouri nebănuite de autor în percepția cititorilor săi. Cu atât mai bine !

  • Vă mulțumesc, domnule Ioan Muntean pentu aceste melodii de neuitat așezate lângă versurile mele! Onorat !

  • O romanta cu un ecou straniu, umoristic.De ce, nu?

  • Mulțumesc, Maria Cioboratiu, gânduri alese din partea autorului !

  • Cu aceeași admirație!

Acest răspuns a fost șters.
-->