Carcasă rece
de suflet dezorientat
forțat să înghită
destinul de linii
la nesfârșit,
fără apă.
doar pietre gri
si fier ruginit.
ne întâlnim limitat
metalul crede
că și-a găsit molecula pereche
într-un furnal imaginar
hmm… doar o iluzie
spartă de fluier
în mii de plecări
el alege una
tu(ea) alta.
scăzând, rămân clipe
aranjate frumos, la trecut
ca un ieri
cu sau fără praf.
cam ăsta e mersul
de tren rămas fără cale
sperând în ultima clipă
că mai trăiește un pic
că poate mai are
o ultimă gară
castel uimit
din NIMIC.
17 03 2012
Ștefan Oană
-->
Comentarii
Frumos poem