Vara obosită a plecat spre seară
într-o zi senină, fără paşaport,
când, pe ocolite, apăruse-n gară
trenul neuitări izgonit din port.
A lăsat în urmă toamna revenită
cu un vânt sihastru rece și tăios
și buluc de frunze, fără recuzită,
pe ulița strâmtă întoarsă pe dos.
Nopțile haine îmbrăcate-n brume,
pe ascuns plecate de la polul nord,
au ajuns deodată, într-o zi anume,
pe un dor de ducă dintr-un mic fiord.
Ah, ce amăgire, la-nceput de iarnă,
îmi aduce-n cuget dorul incomplet,
într-o simfonie care vrea să cearnă
zeci de noi regrete dintr-un triolet.
-->
Comentarii
trenul neuitări izgonit din port....acest vers ar putea deveni un refren obsesiv a existentei noastre supuse unor permanente și uneori utile momente de uitare,este o metafora ce da poemului farmecul acelui lirism clasic atât de marginalizat uneori
cu prețuire!
Mulțumesc, Daniela Vâlceanu!
Frumos! Felicitări!