Aceasta poezie deosebita sta scrisa la intrarea in biserica de la Sadinca, jud. Sibiu, loc unde s-au pus bazele unei mici manastiri condusa de parintele-calugar David.
Atat de frumoasa pe cat de adevarata.
Un lung tren ne pare viata.
Ne trezim in el mergand,
Fara sa ne dam noi seama,
Unde ne-am suit si cand.
Fericirile sunt halte,
Unde stam cat un minut,
Pana bine ne dam seama,
Suna, pleaca, a trecut.
Iar durerile sunt statii
Lungi, de nu se mai sfarsesc
Si in ciuda noastra parca,
Tot mai multe se ivesc.
Arzatori de nerabdare,
Inainte tot privim,
Sa ajungem mai degraba
La vreo tinta ce-o dorim.
Ne trec zilele, trec anii,
Clipe scumpe si dureri,
Noi traim hraniti de visuri
Si-nsetati dupa placeri.
Multi copii voiosi se urca.
Cati in drum n-am intilnit,
Iar cate un batran coboara,
Trist si frant, sau istovit.
Vine-odata insa vremea,
Sa ne coboram si noi.
Ce n-am da atunci o clipa,
Sa ne-ntoarcem inapoi.
-->
Comentarii
Multumim pentru această poezie, Elena. Ar trebuie să o citim si să o recitim pentru a înţelege cu adevărat frumuseţea si scopul vieţii noastre.