Nimic întâmplător, totul pentru meditație și amintire.

Multe sunt drumurile tale, Domine..., toate imprevizbile, provocatoare. Tocmai în ”necunoscuta” drumului stă miraculosul, inefabilul...

Era o zi frumoasă de toamnă( 20 septembrie 2018), când am pornit într-o ”aventură literară”, spre Ucraina. Peisajul te învăluia ca o muzică universală, scăldat în lumină, îmbrăcat în verde...Cu freamătul culorilor, în privire! Munții înalți, cu pantele repezi... coborând spre adânc, deschideau în suflet ”abisale trăiri”, ca-ntr-o recunoaștere a celor ce cutezau să fie, să viseze...

La un moment dat, mi s-a părut că aud pădurile fredonând:

 ”A venit toamna, acopera-mi inima cu ceva,/cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta./

Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,/
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,/
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,…” Emo
ție de toamnă – Nichita Stănescu).

Odată trecuți de Sighetu Marmației și ajunși la punctul vamal ( avînd un portbagaj plin cu cărți: de poezie, proză, teatru, scriitori români clasici, contemporani), am pregătit pașapoartele pentru trecerea în Solotvino.

Emoția s-a cuibătit în suflet, vrând, nevrând. ( și aici fac referire doar la sufletul meu).

A urmat întâlnirea cu domnul consul ( poetul) Edmond Neagoe, cel ”vinovat” de această întâlnire literară, pe tărâm ucrainian. O bucurie să recunoști omul… pe care l-ai intuit în poezie. Aproape familiar, aproape emoționat, aproape de noi… Poezia este tărâmul unde sufletele își dau întâlnire, ”dezbrăcate„ de mentalități, prejudecăți, în lumina diafană a cuvântului.

Ne-am cazat la hotelul Viza,( destul de aproape de graniță), pentru două nopți, tot prin grija domnului Edmond Neagoe.  Vă mulțumim mult!

Pe 21 septembrie, ora 15.00, a avut loc evenimentul mult așteptat, la sediul Centrului de inforare al României, din sediul primăriei orașului.

*

În program a mai existat un eveniment: ” Masa rotundă dedicată Zilei Limbii Romîne ( Rolul Limbii Române în prezervarea identității culturale).

Amintesc că acest proiect a fost realizat cu sprijinul Ministerului pentru Romînii de Pretutindeni.

*

Seara, după ce ne-am cazat și familiarizat cu locul…, ne-am reîntâlnit cu domnul consul pentru a pune la punct unele aspect legate de lansarea antologiei. Ideea domniei sale, de a organiza un concurs, având ca temă „Limba română”, pentru elevii prezenți la eveniment, mi s-a părut remarcabilă.

*

Astfel, am putut cunoaște frânturi din frumoasele trăiri ale copiilor ( care învață la școlile cu predare în limba română), de puteam vedea sufletul cum stă sprijinit într-o lacrimă…

Desigur, în creșterea și educarea lor, un rol meritoriu îl au profesorii ( mai ales, cei care predau limba română). De ce subliniez acest lucru? Pentru că vorbim de Ucraina!

Toate felicitările și prețuirea noastră.

Pe parcursul prezentării antologiei  ”Abisale trăiri”, a rulat videoclipul care-i prezintă ( succint) pe cei 41 de poeți cuprinși între copertele acestui volum. De altfel, au fost amintiți de subsemnata.

Mare mi-a fost mirarea, când cineva din public, în persoana d-lui Gheorghe Sobec,  a recunoscut un nume: Valeria Merca ( Cluj).

Lumea e mareeeeeee, dar oamenii sunt pretutindeni. Și, când spun ”OM” , nu mă refer la ”ființare” , ci la o anume calitate…

Acolo unde există poezie, emoția plutește în aer asemenea unui parfum care te îmbată, te subjugă…

A fost emoție! Încântare! Mirare!

 Toate, la un loc, au adus sufletele mai aproape, le-au determinat să vorbească aceeași limbă: a miracolului universal.  Ce este ființa umană??? Un miracol, nedeslușit încă… sau ” Lumea este o frază în curs de rostire”, așa cum afirmă A. Pleșu.

Aici, la Solotvino, Ucraina, s-a ”rostit„ o fărâmă din sufletul românesc, din poezia românească, universală, până la urmă.

Pentru că totul s-a întâmplat, pentru că totul a trebuit să fie…, aduc mulțumiri infinite, în primul rând, poeților, cei care și-au adus aportul la alcătuirea acestei antologii.

De asemenea, mulțumesc domnului consul EDMOND NEAGOE pentru organizarea acestui eveniment.Trebuie să menționez faptul că -  poeziile trimise de domnia sa – au avut un rol hotărâtor în finalizarea proiectului meu.

Vă mulțumesc mult! Onorată și încântată!

Programul artistic ne-a încântat,de asemenea,  de la un capăt la altul, al trăirii. ( A se vedea afișul). Oameni frumoși, luminoși, talentați. Fiecare cu o poveste, fiecare cu altă emoție… Costumele populare îți furau ochii și inima… Mai ales, tinerele fete! Frumoase foc! ” Să dai cu cuțâtul în piatră”, cum spune maramureșanul.

Infinite mulțumri! Infinite felicitări!

Mulțumesc poeților care au fost prezenți la eveniment: Oana Țogan, Ioan Mugurel Sasu.

Prezența lor a adăgat plusul de valorare spirituală, atât de necesară atunci când se plecă în lume… cu atâtea trăiri poetice ( 41 de poeți) , trăiri care trebuiesc ”păzite” și păstrate în cea mai frumoasă și curată lumină.

Vă mulțumesc!

La porțile cetății, e nevoie de un paznic…, altfel, vom auzi cum hohotește vântul, și rîsul… ” în partea stângă a nesomnului”…

Multe mulțumiri domnului primar, din cadrul primăriei din Solotvino ( acolo unde s-a desfășurat evenimentul).

Am uitat pe cineva???? Să-mi fie cu iertare…

Ah! Patroana hotelului, o maramureșancă de nota 10. Multe mulțumiri.

Din nou, infinite mulțumiri domnului consul Edmond Neagoe, pentru implicarea în acest proiect minunat!

Toată prețuirea și aprecierea!

Cu drag, cu senin, Valentina Becart

1979405347?profile=RESIZE_1024x1024

 

” Cuvântul va dispărea  odată cu omul, această ”dumnezeire” incompletă – lăsată la cumpăna dintre lumină și umbră, dintre bucurie și durere, dintre lacrimă și speranță” ( V. Becart).

Totdeauna pleci la drum cu sufletul curat, cu speranța în miracol.

Tuturor, vă doresc cărări pline de lumină, de bucurie și împlinire!

Bucuria mea???? Nu…

Fiecare va avea partea lui de bucurie și revelație…

Ps.

Tot ce ”împlinesc” pe tărâmul  literaturii, o datorez, o dăruiesc fiului meu ( stabilit, de 19 ani, în Birmingham, Marea Britanie), cel care m-a motivat, mi-a ”păzit” drumurile… neștiind, momentan, acest aspect…

Cînd o să-i spun că este ”îngerul meu păzitor”????

O fac în orice clipă a vieții mele…

Mama ( V. Becart – Bisog)

24 septembrie 2018

*

Ps. Mulțumesc reporterului Silvia Mihalca pentru interviu. ( TV, TISA, Solotvino).

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Dragă AureliaAlbAtros,

    Mulțumesc pentru gândul frumos.

    Cu drag,

    valery

    O toamnă minunată!

Acest răspuns a fost șters.
Nicoleta Mija a postat o discuție
Când iarna în curte pe furiș a venit ,Sufletul meu a fost pe deplin fericit, Credeam că iar faci…
Acum 16 minute
Nicoleta Mija a postat o discuție
M-am săturat de frigul iernii acum afară,Albul înghețat mai bine mă înconjoară, Vântul viclean al…
Acum 59 minute
Ioan Muntean – zori rebeli (cybersonet LXXVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – zori rebeli (cybersonet LXXVI) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
1 oră în urmă
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, decembrie
23. (poezie, cybersonet)

~ ciclul Calendar ~
zori rebeli…
Acum 5 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - dimineți rebele (cybersonet LXXV) în Cronopediada grup
Acum 7 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Bricul Mircea este numele a două nave din dotarea Marinei Române. Întâiul Bric Mircea, o corabie de…
Acum 22 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
În cartea poștală aplicată aici admirați o frumoasă clădire a Bucureștiului vechi și anume Palatul…
Acum 22 ore
Nicoleta Mija a postat o discuție
Mai multe gânduri iar mă și urmăresc,  Chiar și atunci când fulgii reci sosesc,Este un anotimp care…
Acum 23 ore
Pop Dorina a apreciat postarea de blog a lui Ioan Muntean Ioan Muntean - o dimineață la vânătoare (cybersonet LXXIV) în Cronopediada grup
ieri
Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – dimineți rebele (cybersonet LXXV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
Nicoleta Mija a postat o discuție
Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi…
ieri
Mai Mult…

Timpul

Au trecut zile, săptămâni, luni,nopți  Prin toate trecem o dată în viață toți  Au trecut lacrimi care dor foarte tare  Dar am găsit în credință și o alinare. Au trecut vise uitate și poate pierdute, De foarte multe ori de viață adăpostite  Au trecut…

Citeste mai mult…
0 Răspunsuri
Vizualizări: 3
-->