Un strigăt în noapte

[Gabriela Mimi Boroianu]

Un strigăt în noapteMă simt singură... Atât de singură că nu mă mai recunosc, nu-mi mai găsesc un rost în lumea aceasta.Nu reușesc să dau o utilitate timpului meu. Îmi trec clipele printre degete, știu că ar trebui să strâng pumnul dar nu am voința necesară. De fapt nu voință ci o lipsă totală de... rost. Mă întreb mereu de ce aș face-o, pentru ce sau pentru cine când simt că nu-i sunt nimănui de folos. Nici măcar pentru mine nu simt că merită să strâng pumnul...Era o vreme când nimic nu mi se părea imposibil când priveam în ochii tăi și știam că pot trece peste orice doar ca să te am alături. Te iubesc, dar azi acest lucru nu mi se mai pare suficient că să-i dea vieții mele un rost. Ceilalți... m-am mințit o perioadă că au nevoie de mine dar e doar o minciună pe care ți-o spui singur că să găsești o utilitate timpului petrecut în această viață. Poate că le-aş lipsi un timp dar... totul se uită pierdut în cotidian. Nici măcar ție nu-ți mai sunt de folos... Nu reușesc să te mai înțeleg. Mereu ți-ai păstrat gândurile pentru tine dar măcar îți eram parter de vise. Azi nu mai visăm sau cel puțin nu împreună. Totul e o rutină care ne înghite zi de zi ucigându-ne iubirea. Suntem unul lângă altul aproape tot timpul dar nu suntem împreună... Mereu e cineva între noi iar atunci când suntem singuri te izolezi pentru că nu găsești nimic de spus. Poate ar fi multe dar ... nu-ți găsești cuvintele. Și tăcerea vorbește în felul ei...Lumea își urmează curgerea firească, mereu spre mâine, într-o goană nebună de a prinde timpul din urmă. M-am oprit pentru o clipă și am privit în jur ...e atâta inutilitate în tot ce facem... iar moartea e atât de aproape. Îi simt mirosul perfid și ochii arzându-mi ceafa... Nu mi-e frică. Nici măcar regrete nu am. Doar un dor se ridică în mine ca o chemare spre absolut .Mă strânge haina asta de lut...mi-aş deschide pieptul să respir libertate.Mă dor aripile sufletului închise de viață, se vor deschise într-un zbor deasupra de vremuri.Simt curgerea timpului în mine numărându-mi pașii neputincioși, numărând de câte ori am deschis și am închis ochii speranței. Aş pune mâinile la urechi să nu-l mai aud.. Mă mișc prin viață ca un robot după un program bine stabilit iar aceasta rutină îmi macină dorințele.Mă cheamă universul îi aud strigătul cu fiecare gând ce-mi lăcrimează.Mor... în mine...Și, Doamne!Mi-e atât de dor de nemurire...de Gabriela Mimi Boroianu06.09.2015

[Giurgiu Silvia]

Rascolitor mesajul si foarte frumoasa scriere!Apreciere sincera!

[Gabriela Mimi Boroianu]

Mulțumesc din suflet pentru citire și apreciere Lenus, Agafia! Doamna Valentina onorată de popas și comentariul făcut, vă mulțumesc mult!

[valentina becart]

"Nici măcar ție nu-ți mai sunt de folos... Nu reușesc să te mai înțeleg. Mereu ți-ai păstrat gândurile pentru tine dar măcar îți eram parter de vise. Azi nu mai visăm sau cel puțin nu împreună. Totul e o rutină care ne înghite zi de zi ucigându-ne iubirea. Suntem unul lângă altul aproape tot timpul dar nu suntem împreună... Mereu e cineva între noi iar atunci când suntem singuri te izolezi pentru că nu găsești nimic de spus. Poate ar fi multe dar ... nu-ți găsești cuvintele. Și tăcerea vorbește în felul ei..." O scriere în care "singurătatea" şi-a făcut cuib în sufletul poetei, aceasta ajungând în pragul "nonsensului", a strigătului şi a disperării. Cei apropiaţi sunt surzi şi indiferenţi. Nu "obişnuinţa" ucide, ci gândul celuilalt, incapabil să să conştientizeze că a primit în dar ceva minunat, şi nu pentru veşnicie. Într-o zi... acest dar va fi luat. Regretele "după" sunt fără rost şi meschine. Această "comoditate" ucide totul, să nu-i spun altfel... Uneori, e bine să ai parte de puţină singurătate pentru a te regăsi, a ne regăsi, a ne redefini... Fie-ţi singurătatea uşoară alături de ceilalţi singuratici ai lumii. Sunt atât de mulţi, din păcate...
Cu încântare şi senin,
Valentina

[Muntean Ioan blog]

Superb Mimi!

[Agafia Dragan]

Frumos si emotionant.

[Gabriela Mimi Boroianu]

Vă mulțumesc din suflet tuturor pentru citire și apreciere. Sper să reușesc ca tot romanul să placă la fel de mult ca acest fragment!

[Veronica Carjeu]

Strigatul singuratatii ajunge pana in sufletul cititorului. Felicitari!

[Caprar Florin]

Un strigat al durerii caruia poate numai ecoul ii mai raspunde ! Minunat scris ca intotdeauna !

[Mihaela Moşneanu]

Textul este tulburător de trist şi mai ales, atât de realist pentru multe persoane, dacă l-ar citi. Transmite mult ,,feeling'', ajunge direct în suflet. Am citit cu drag,

[Pop Dorina]

Oare am postat-o unde trebuie?

 

[Ioan Muntean]

Mutaţi-o sub postarea cu regulamentul!

[Pop Dorina]

Vă mulțumesc.

[Nitu Constantin]

Sănătate!

[Ioan Muntean]