unde să plec, spre ce lumi orbitoare?
sunt singur într-o Sahară pustie,
aș vrea să fug undeva de această tristă singurătate
cerul mă cheamă, pământul mă ține lipit de dureri,
nu pot pleca, sunt legat de ziua de ieri.
și unde să plec când lumea-i imensă
și dau de-aceleași nisipuri întinse,
unde să plec, în ce lumi orbitoare
când lumea de-aici, mi-e dragă, mă doare,
unde să plec spre ce tărâmuri astrale,
aici glasul doinei are lacrimi amare.
unde să plec când luna îmi face cu ochiul,
când jarul mocnește pe vatră –n tăciuni,
și-s numai povești și-s numai minuni?
orbecăind prin vânturi, prin mlaștini stătute
aș fi trăit ca fiara prin locuri tăcute,
cătând cărarea spre-asfințit,
un rătăcit al vieții, un răzvrătit.
de ascultam furtuna, fierbând, clocotitoare
gându-mi era acolo la dragoste și floare,
la marea cea albastră purtând pe ea corăbii,
comorile lui Argos cu arcuri și cu săbii,
căci arde-n mine focul pe care Prometeu
l-aprinse-n omenire cu dorul lui ateu.
în jurul meu o lume se naște ca un fluviu
și curge-n timp și spațiu ca lava din Vezuviu,
spre ce tărâm se-ndreaptă știe doar Dumnezeu,
doar eu sunt rătăcitul, cu mine sunt doar eu.
cules-am argintul pe tâmple cărunte
cu irizări de soare căzute pe frunte
cu riduri abstracte săpate de timp,
m-amestec adesea cu zeii-n Olimp
și dănțui cu ei ca un arlechin
mă cațăr de viață cu ambră și vin,
aștept noul an ca pe-o ispită nouă
cadou pentru mine, împărtășit și vouă,
capăt de osie, bucurie și-ndemn,
armonie pururi să vie,
nezdruncinată, putere-n tărie.
acestea sunt lumile noastre,
planeta de vis cu sclipirile-albastre,
să trecem într-o zodie bună
cu dragoste noaptea pe lună,
s-alungăm răul dintre noi pe veci,
să piară-n deșert cu ochii lui reci.
31 decembrie 2011
-->
Comentarii