uităm
că am fost locomotiva responsabilă,
vagonul cu pasageri clandestini,
că suntem o sală mare de aşteptare
lângă un peron de gară
vânzolit de gânduri
prin care a trecut cu paşi mărunţi răbdarea,
speranţa şi în fugă timpul.
Uităm
că am fost o lume
în care braţele ne erau unelte,
umerii talere,
dar învăţăm să rămânem
o ţară cotropită de amintiri,
un pumn de lut năpădit de ierburi.
Uităm
că am fost vioara întâi,
un duet, o fanfară,
un cuvânt dintr-un poem al unui poet,
o duminică
şi cel mai demult primăvară.
Uităm
că am fost
bucuria firului de iarbă care ne-a mirosit urma,
încântarea prafului de pe drum,
opreliştea din calea vântului,
dar învăţăm că strada nu este pentru paşi
ci pentru gânduri.
Veronica Şerban
(14.10.2016)
-->
Comentarii