Vântul
poate fi îmbrățișat
zburând
doar cu degetele strânse
în încheietura inimii.
Și atunci rămâi
fără suflare, uimit,
doar o secundă
nisipoasă ud
și plină de înțelepciune.
Doar așa
poți întinde pielea
pe dragoste
să se usuce frumos
a foc.
Minunea crucii reci
se întâmplă în apusul
minutelor cuminți
și pline de înțelesuri
fagure.
Noaptea
privim doar stelele
căci ne intră
pământul negru
în ochii larg închiși.
Soarta ne e încrustată
în întâmplarea tălpii stângi
și a liniei din buza uscată.
iar iepurii se înmulțesc…
deoarece.
De ce râdeți de voi,
batjocorindu-mă?
Striviți-mi ochii
și voi ști
cât cântăriți în aur fals.
Lumina creste
pentru orbirea de ieri
și crăparea de mâine
a pleoapelor uitate
din noapte.
Oare cât de departe
poate crește
un gând bun fără
cârcei?
Poate doar înăuntru.
Frunzele bocesc
a verde uscat
doar la sărutul
vântului de toamnă
pribegit
Așa cum naiul
plânge curat
la atingerea dorului
urlat din toți plămânii
cu o coajă de inimă în gât.
Oamenii sunt…
sau există?
05 10 2012
ȘTEFAN OANĂ
-->
Comentarii
Multumesc mult Mircea!
naiul
plânge curat
la atingerea dorului...faină expresie!