Celebrul pictor olandez a realizat tabloul “Noaptea înstelată” în iunie 1889, inspirându-se din strălucirea Luceafărului, aşa cum însuşi van Gogh a recunoscut într-o epistolă scrisă fratelui său: “În această dimineaţă am privit pe fereastră, cu mult înaintea răsăritului soarelui, şi am văzut Luceafărul care părea foarte mare”.

Luceafărul (de fapt planeta Venus) este prezentat foarte mare chiar puţin la stânga centrului tabloului.

Interesant e faptul că în câteva scrisori anterioare, van Gogh îşi exprima dorinţa de a picta un cer înstelat:

“Când o să mă fac bine, pentru a putea picta şi eu un cer înstelat, tabloul care se află întotdeauna în mintea mea?” (scrisoare către Emile Bernard, 18 iunie 1888).

“Cât priveşte cerul înstelat, tot sper să-l pot picta şi sper s-o fac într-una din zilele acestea” (scrisoare către Theo van Gogh, 26 septembrie 1888).

“În prezent, îmi doresc absolut să pictez un cer înstelat. Adesea mi se pare că noaptea e mult mai colorată decât ziua; sunt nuanţe intense de violet, albastru şi verde. Dacă priveşti cu atenţie, vei observa că unele stele sunt galbene, de culoarea lămâiei, altele roze sau verzi şi albastre. E clar că punând nişte puncte pe un fundal albastru-negru nu-i suficient pentru a picta un cer înstelat” (scrisoare către Wilhelmina van Gogh, 16 septembrie 1888).

Voturi 0
Trimiteți-mi un e-mail când oamenii își lasă comentariile –

Trebuie să fii membru al Cronopedia ​​pentru a adăuga comentarii!

Înscrieți-vă Cronopedia

Comentarii

  • Poza a fost facuta de fiul meu la Musium of Modern Art din New York in 2007.
  • "Noapte instelata"tablou ce l-a facut celebru post mortem.
Acest răspuns a fost șters.
Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoarul răsăritului (cybersonet XLVI) – Cronopediada grup – Cronopedia…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Această carte poștală prezintă două monumente arhitectonice de referință din municipiul Tecuci,…
Acum 13 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Piesa de mai sus este o insigna realizată în anul 1892 cu ocazia înființării Federației Corurilor…
Acum 13 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu BLACKJACK - careu definiții rezolvat în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Pop Dorina a apreciat discuția lui Victor Bivolu FARMECUL CARTOFILIEI – MEMORIA CĂRȚII POȘTALE – COMUNA HĂLĂUCEȘTI, JUDEȚUL IAȘI în Hobby-Club Cronopedia
Acum 16 ore
Ioan Muntean a postat o postare pe blog în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
24. (poezie, cybersonet)

budoarul răsăritului…
Acum 17 ore
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
SURSA =…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
De-a lungul timpului Banatul, deşi un teritoriu relativ mic şi destul de unitar, a suferit…
ieri
Victor Bivolu a postat o discuție în Hobby-Club Cronopedia
Dobra, în limba maghiară - Dobra, în limba germană – Judendorf, este o comună din județul Hunedoara…
ieri
Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) prin Cronopedia
Sursă: Ioan Muntean – budoar în zori (cybersonet XLV) – Cronopediada grup – Cronopedia Maraton…
ieri
postarea de blog a lui Ioan Muntean a fost prezentată în Cronopediada grup
Maraton Panorama Literară 2024, noiembrie
23. (poezie, cybersonet)

budoar în zori (cybersonet XLV)…
ieri
Mai Mult…
-->