Un final de lună Mai 2024 în care primăvara s-a arătat în toată splendoarea și puterea sa, și un debut de Iunie 2024 care deschide agenda calendaristică a sezonului estival. Pe la noi, la câmpie, ploițele de mai au fost rarisime și nu au dăunat, în contrast cu pagubele semnalate prin țările europene și chiar pe la noi prin țară. Cireșele, zmeura, căpșunile au putut fi culese și chiar murele native, pe care eu încerc să le protejez prin grădină, au fructificat deja… Legumele, de care se ocupă mai mult mama, se arată și ele promițător, salata și spanacul, chiar dacă nu sunt prea mari, pot fi consumate, iar mărarul a devenit endemic, răsărind fără a fi semănat. Mă bucur că busuiocul a răsărit frumos și că câteva fire de viță-de-vie nobilă susțin câteva zeci de ciorchini frumoși…
Încerc să mă bucur de toate lucrurile din jurul meu, să fac rai din ceea ce am, să nu dau vina pripit pe cineva și m-am întrebat de multe ori de ce unele lucruri rele și situații nemeritate am fost nevoit să le trăiesc, mi s-au întâmplat… M-am mai întrebat, de asemenea, de unde își are izvorul lucrul rău cotidian care ți se strecoară sub ușă și mai nou și sub piele. De unde atâta precizie, de ce atâta zel mizerabil? Și parcă de la an la an, problemele generale se multiplică, relațiile cetățenești, altădată călduțe, se răcesc… Alegerile locale și europarlamentare sunt la un pas și întreaga țară sare de pe un picior pe altul.
Am militat pentru integrarea nord-atlantică a României încă din 1990 când eram adolescent și chiar mai de dinainte când puteam doar să meditez la apartenența noastră europeană și nord-atlantică și să mă întreb ”ce bine ar fi?”… În anii 80 puteam doar visa la o lume liberă, să sperăm la un apus al tiraniei locale sau al celei comuniste, dar atât de crunt și de statornic părea instaurat totul încât un colaps general și rapid părea de domeniul aspirațiilor nerealiste, chiar a imposibilului… Înșir acest cuvinte într-un moment fast pentru țara noastră: s-au împlinit 20 ( douăzeci ) de ani de la momentul intrării țării noastre în NATO, cea mai mare alianță militară a lumii. Îmi amintesc momentul intrării în NATO când am sărit în sus de bucurie spunând ” Uraaa, suntem țară membră NATO ”. O țară sud-est europeană avea această șansă istorică și din fericire în acel moment diplomația și politicul au luat decizia corectă… Contextul internațional ne-a fost favorabil și la puțin timp Uniunea Europeană ne-a oferit același tratament. Dacă relațiile s-ar fi tulburat mai devreme, cine știe dacă am fi avut această șansă… La acest ceas aniversar, am avut ocazia să particip la Oradea, în splendida sinagogă neologă Sion, la lansarea de carte a domnului secretar adjunct NATO, Mircea Geoană… Înaltul oficial a lansat volumul ”Bătălia pentru viitorul României”, o carte bine scrisă, care beneficiază de recenzia favorabilă a unor oficiali occidentali, o carte care merită citită deoarece vorbește atât despre noi, despre români, cei ce am fost, suntem sau putem fi, cât și despre provocările și problemele internaționale.
Autorul în dialog cu un renumit bihorean, Dacian Palladi, a vorbit echilibrat și a dat dovadă de maturitate, privind dincolo de interese și de patimi la clipa istorică pe care o trăim și care ar trebui valorificată spre binele tuturor. Acord cu mare greutate credit cuiva, dar M. Geoană a părut acum mult mai mult decât psd-istul sofisticat și cu unele vederi progresiste de dinainte. Îmi place să cred că volumul lansat nu este doar un simplu preludiu pentru candidatura la prezidențiale, iar faptul că lansează idei și propune soluții și proiecte aproape că mă convinge definitiv. Conceptul candidaturii independente la prezidențiale și la alegerile generale este unul occidental și, din nefericire, nu foarte răspândit. Acolo unde el este preferat se adresează societății civile, încercând să frângă monopolul partidelor existente. Așadar, pentru a avea succes pornind din această poziție trebuie să ai o societate civilă sătulă de abuzurile partidelor politice ordinare, o societate cu un înalt simț civic, iar dacă e să discutăm despre civismul românesc, cred eu, că el trebuie apreciat în procente formate dintr-o singură cifră unitară ( sub 10 %, a se vedea ”epopeea” POL ). În fine, mi-a plăcut în volum faptul că este propus un proiect național, că autorul visează la lansarea unei Românii post-moderne 2.0, că vede țara noastră ca pe un jucător credibil și serios, în ciuda problemelor interne, și nu doar ca pe un executant sau pion ascultător sau mai rebel uneori… M. Geoană e convins că România 2.0 nu va fi posibilă pur și simplu: ” România 2.0, resetată pentru marele salt istoric, nu va fi o soluție magică, ci rezultatul asumării colective a unui alt nivel de ambiție și de muncă perseverentă, an după an, guvern după guvern, președinte după președinte. Muncă a românilor de acasă și a celor de afară. A majorităților și a minorităților. A celor înstăriți și a celor care suferă nedreptăți de tot felul.”
În aceeași zi, un concert superb a avut loc în Piața Unirii orădeană, cinstind Ziua Europei ( 9 Mai ). Cerul senin a scos afară, pe timp de zi și ulterior pe timp de noapte, oameni de toate vârstele, puteau fi observate pâlcuri de turiști străini interesate de valorile arhitectonice ale orașului… Peste câteva zile, la aceeași locație, Târgul de carte Gaudeamus a invitat cititorii să descopere cartea.
Într-o altă zi, am participat, la Librăria Humanitas Oradea, la lansarea cărții ”Aici locuiește frica” a renumitului critic literar bihorean Dan-Liviu Boeriu. Dominată de un stil eclectic ( confesiune, memorialistică, autobiografic ), cartea lui Dan-Liviu Boeriu poate fi inclusă, cred eu, la eseistică și prezintă magistral prin descrieri splendide societatea românească de dinaintea căderii Tovarășului ( și de după ) din nord-vestul României. Ideile și conceptele filosofice pot fi regăsite în fraze și consolidate în crescendo spre finalul acestora… Cercul, cerul, norii, lanul de porumb, sârma ghimpată, antenele tv sugerează atât limitele și nepermisul, cât și aspirația unora către libertate, către universalitate, către celest. Frica, fricile cotidiene sunt mărturisite, chiar dacă frica nu e bărbătească, dar e umană. Traumele colective suferite în urma experiențelor pre și post-decembriste e posibil nici măcar să nu le conștientizăm, să fie doar acumulate acolo undeva în subconștient. Paradoxal aș spune, cartea este profundă chiar dacă este ușor de citit de către oricine. La finalul evenimentului, am solicitat autograful autorului și l-am felicitat, fiind impresionat că a fost însoțit la lansare de cele două fiice atât de drăguțe și de minunate… Autorul își amintește momentul lui decembrie 89: ” E decembrie. Sunt acasă la vărul meu. El are 10 ani, eu tocmai am împlinit 8. Ne jucăm în camera lui. Mama lui e în bucătărie, cu ușa închisă. Ascultă radioul, mai tare decât de obicei. Din când în când, o auzim plângând, apoi chiuind de fericire. Oscilează între cele două stări de la un minut la altul. După o vreme, nu mai suportă tensiunea, iese din bucătărie și vine spre noi ținându-și mâna la gură, Ne spune, de data asta lăsând frâu liber bucuriei: ” Pică Ceaușescu !” Noi nu înțelegem imediat la ce se referă: de unde pică, ce vrea să însemne asta. Dar sigur e ceva important. Din bucătărie se aud vuietele unei mulțimi care scandează eva nedefinit și un crainic căruia-i tremură vocea.”
Aș dori să închei cu un tristih personal după regulile haiku :
”Votați-mă ! Nu
voi uita ! Sunt cel mai bun !
Așa vom progresa !”
Urez tuturor copiilor ” La Mulți Aaani !” cu ocazia zilei de 1 Iunie. Vă doresc o lună Iunie 2024 senină, splendidă și lipsită de griji … !
-->
Comentarii