Ce monument e în poza de mai jos?
Ieri am prezentat Biserica Adormirea Maicii Domnului - SUCEAVA
Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Suceava (cartierul Ițcanii Vechi) este o biserică ortodoxă, monument istoric, construită în secolul al XVII-lea. Edificiul religios a fost ridicat pe ruinele unei biserici mai vechi, iar în prezent se află pe Strada Nicolae Labiș nr. 17, în stânga șoselei ce urcă din valea Sucevei spre vechea reședință voievodală a Moldovei. O legendă locală leagă începuturile acestei biserici de numele lui Dragoș Vodă, descălecătorul Moldovei. Acesta ar fi sosit pe aceste plaiuri venind din Maramureș și a întâlnit un bătrân pe nume Iațco. Dragoș Vodă i-a poruncit acestuia ca împreună cu cei din neamul lui să ridice o biserică din lemn. Mănăstirea Ițcani, numită "a lui Iațco din țarina Sucevei", a funcționat inițial ca o mănăstire de călugărițe, beneficiind de danii din partea mai multor domnitori ai Moldovei. Astfel, la 23 februarie 1453, mănăstirea lui Iațco de lângă Suceava a primit de la domnitorul Alexăndrel Vodă dreptul de a întemeia un sat în hotarele sale, cu oameni din țară sau din "țara leșească", scutiți de dări și de slujbe către domnie, în folosul mănăstirii. Acest drept a fost confirmat și de către domnitorul Ștefan cel Mare, însă actul nu s-a păstrat. Cu toate acestea, Mănăstirea Ițcani a rămas o ctitorie cu venituri modeste, având doar rol de lăcaș de cult. În secolul al XVI-lea, în locul bisericii de lemn s-a construit o biserică de zid. În pronaosul bisericii se află nouă lespezi funerare, datând din veacul al XVI-lea și provenind desigur din vechea mănăstire a lui Iațco, dintre care cinci conțin inscripții ce consemnează nume românești, alte două - nume grecești, una - un nume rutean și ultima - un nume nedefinit. Autoritățile habsburgice au desființat Mănăstirea de călugărițe din Ițcani în baza Ordonanței Imperiale din 19 iunie 1783 a împăratului Iosif al II-lea, trecând toate pământurile și fondurile administrate de Episcopia Rădăuților "sub povățuirea stăpânirii împărătești și a crăieștii măriri". După desființarea mănăstirii, biserica a fost transformată în biserică parohială, situație în care se află și astăzi. În decursul timpului, Biserica din Ițcanii Vechi a fost afectată de cutremure și incendii, fiind închisă în anul 1937 și repusă în funcțiune în 1950. O altă serie de lucrări de restaurare au fost efectuate între anii 1988-1989. În anul 1991, după înființarea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, au fost reluate lucrările de restaurare, sub coordonarea arhitectului Virgil Polizu. Pereții interiori ai bisericii au fost pictați în anul 2003 de către Daniela și Ioan Moldoveanu, iar interiorul a fost reamenajat. De asemenea, și clopotnița de tip zvoniță a fost renovată. După finalizarea acestor lucrări, lăcașul de cult a fost resfințit la 26 septembrie 2010 de către arhiepiscopul Pimen Zainea al Sucevei și Rădăuților. Biserica este construită din piatră brută, fiind în întregime tencuită pe dinafară. Ea este construită în plan triconc, cu turlă deasupra naosului, având un pridvor deschis ale cărui arcade semicirculare se sprijină pe coloane de secțiune circulară sau pătrată. În interiorul pridvorului se mai văd resturi de frescă, precum și unele imitații de zugrăveală. Sub ocnițele de sub streașină s-a realizat un brâu simplu, profilat, care împarte suprafața zidurilor în două registre inegale, pe ambele fiind realizate șiruri de arcaturi oarbe, întrerupte în dreptul ferestrelor și a pridvorului. Deasupra soclului, este dispusă o friză de caneluri care înconjoară întreaga biserică. Turla de formă octogonală are ferestre dispuse spre cele patru puncte cardinale, însă fără nici un element decorativ. Interiorul bisericii este compartimentat în patru încăperi: pridvor deschis, pronaos, naos și altar, care înfățișează un amestec de elemente structurale clasice cum ar fi: boltirea în sistemul arcurilor piezișe a naosului - cu altele de inovație recentă: înlocuirea peretelui despărțitor dintre pronaos și naos cu arcade sprijinite pe doi pilaștri, precum și dispunerea în altar a încă două ferestre pe lângă cea din axul bisericii. În partea stângă a bisericii se află o clopotniță de tip zvoniță, construită separat de corpul bisericii și compusă din trei arcade susținute de stâlpi masivi. Clopotnițele de tip zvoniță apar destul de rar în arhitectura românească, fiind întâlnite numai la bisericile din nordul Moldovei.
-->
Răspunsuri
ora 10.37 - un raspuns
Frumoasa biserică tulceană Sf. Gheorghe este cunoscută de tulceni, fie cu denumirea hramului pe care îl poartă, fie ca Biserica bulgărească, fie ca Biserica cu ceas. Unul din motive pentru aceste trei denumiri poate fi acela că Tulcea este un oraș mic, iar tulcenii, din dorința de a-i impresiona pe turiști au dat trei nume aceluiași obiectiv.
Ca mai toate bisericile din Tulcea, biserica actuală este ridicată pe locul unei foste bisericuțe din lemn, de primii bulgari basarabeni veniți în Tulcea în urma Războiului ruso-turc din 1828-1829. Veniți în Tulcea este impropriu spus, deoarece luptele din acest război au distrus complet Tulcea, aceasta renăscând prin aducerea românilor din satele Beștepe și Prislav (Nufăru), bulgarilor din Basarabia, care s-au adăugat tulcenilor de diferite etnii care erau existau deja: români, ruși, ucraineni, turci, tătari etc.
Ce este interesant este faptul că bisericuța bulgărească era așezată pe malul Dunării, pentru că în perioada 1830-1840, frumosul nostru fluviu pătrundea printr-un ghiol până în dreptul actualei clădirii a Primăriei. Cu timpul, acest ghiol s-a colmatat, fiind complet secat în perioada 1857-1860, când Comisia Europeană a Dunării a constrtuit Digul olandez, ce a constituit și baza falezei de astăzi. În aceste condiții, comunitatea bulgară a construit o biserică din piatră, în anul 1857, cu o arhitectură de bazilică romană (în formă de navă), cu 12 bolți sprijinite pe 12 stâlpi masivi. Bisericii îi lipsesc turlele, deoarece Tulcea fiind caza (o comună mai mare) a Imperiului Otoman, clopotele erau interzise. Frumoasa clopotință (în stil gotic), din fața Bisericii bulgare, a fost adăugată după plecarea turcilor din Dobrogea, în urma Războiului din 1877.
Comunitatea bulgară tulceană, bine organizată și avută, nu se limitează doar la clădirea bisericii, ci construiesc și două școli. Prima, poziționată în partea dreaptă, a fost ridicată în anii 1859-1862, la inițiativa tulcenilor Dumitrache Bei Teodorof, Hagi Valici Stefanoff, Hagi Gheorghe, Hagi Valceanu, fiind gimaziu pentru băieți (Gimnaziul Bulgăresc). Din nefericire, clădirea a fost demolată. A doua școală, construită tot în curtea bisericii, în partea stângă, a fost ridicată în perioada 1881-1882, (Școala Națională Bulgară de fete). Din fericire, clădirea rezistă și astăzi, după ce de-a lungul timpului, aici au funcționat Liceul Principesa Elena (înființat în 1897) și Școala Normală de învățători Dr. Angelescu (1919-1925).
Turnul clopotniței din fața bisercii, cu care se și confundă dealtfel, așa cum spuneam, a fost construită mai târziu, în stil gotic. Iar ceasul din din vârful acesteia și mai târziu. Cum tot timpul ne-a intrigat acest mister, încercăm să-l deslușim în acest articol. Fără să avem informații exacte, probabil că impozanta turlă a fost adăugată în anul 1897, când biserica a fost reparată și consolidată. Misterul ceasului este și mai profund, dar am reușit să îl deslușim prin așezare fotografiilor în ordine relativ cronologică. Astfel, până la sfârșitul Primului război mondial, ceasul nu exista, acesta a fost montat în perioada interbelică, puțin probabil în primii ani după încheierea războiului, când Tulcea și-a revenit foarte greu în urma distrugerilor suferite, aproape jumătate din clădirile orașului fiind nimicite.
Acestea fiind spuse, misterul ceasului Bisericii Sf. Gheorghe credeam că a fost dezlegat, cel puțin cu aproximație. Privind însă cu atenție o altă fotografie pe care am găsit-o în volumul distinsului ofițer și scriitor M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, am descoperit cu uimire pe o imagine destul de neclară, că pe la 1900, pe frontonul deasupra intrării în curtea bisercii există o chestie, care poate fi un blazon sau un însemn religios, dar poate fi foarte bine și un ceas, cu un singur cadran, de dimensiuni mult mai mici ca cel de azi, un fel de strămoș al acestuia. Pentru exemplificare, am inserat și această imagine a bisericii, cu mențiunea că misterul ceasului Bisericii Sf. Gheorghe rămâne nedezlegat.
1.Prima imagine este din perioada interbelică, cu turnul clopotniței având ceas, în dreapta bisericii se vede Gimnaziul Bulgăresc, care a fost demolat;
2.A doua imagine, de jos, este din anul 1917, când ceasul încă nu fusese montat;
3.O fotografie inedită (a treia, de jos), făcută în perioada Primului război mondial, cetățeanul din imagine fiind un ofițer german sau bulgar… se poate observa că biserica încă nu se afla în posesia ceasului.
4.Imaginea din volumulul Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, de Căpitan M. D. Ionescu, București, 1904, care ne azvârle din nou în misterul nedeslușit al ceasului Bisericii Sf. Gheorghe.
Nicolae C. Ariton
...