02 Decembrie - CONCURSUL "SĂ NE CUNOAȘTEM ȚARA!"

[Victor Bivolu]

Ce monument e in poza de mai jos?

Ieri am prezentat Biserica bulgară din TULCEA

Biserica ortodoxă "Sfântul Gheorghe" din Tulcea, numită și "Biserica bulgară" sau "Biserica cu Ceas" este un lăcaș de cult ortodox-monument istoric situat în centru orașului pe strada Părcii la nr. 11. Clădirea s-a ridicat în jurul anului 1857 de comunitatea bulgară, având ca ctitori pe: Beiul Dumitrache Teodorof, Ștefanache Teodorof și Hagi Veliu. Mormintele lor se găsesc şi astăzi în curtea bisericii. Comunitatea bulgară a construit în imediata apropiere a bisercii o școală primară și un gimnaziu din care azi doar una dintre instituții mai este în picioare. Biserica a fost reparată și consolidată în anul 1897 iar pictura interioară a fost realizată în anul 1927. Catapeteasma de mare valoare artistică a fost realizată în anul 1864 iar în anul 2005 a fost poleită cu foiță de aur. Aceasta este o piesă de artă (17 x 15 metri), este extrem de luxuriantă, împletind motive florale, viţă de vie, păsări, simboluri religioase și un număr de 90 de icoane. Icoanele bisericii sunt foarte vechi (anii 1860 - 1900) pictate în ulei de Cardas, monahul Sofonie, Hiriciaschi, D. Stanislavov, N. Pavlovici, Hotinci Ivan si zugravul Iorgu Nicolae. Ușile împărătești sunt bogat ornamentate, sculptate în anul 1867 de P.N.Tvetcoff. In anii 1976-1979 s-a reparat biserica la interior si exterior, fiind resfintita la 17 mai 1981. Pictura murala spalata in 1952, in timpul preotului Paul Georgescu, a fost restaurata in 1989-1992 de pictorul Nicolae Gheorghe din Bucuresti, ajutat de o echipa formata din 18 persoane. Construcţia este măreaţă, realizată în stil roman (în formă de navă, fără turle), având în interior 12 coloane masive şi numeroase elemente ale artei orientale. Chiar dacă numele arhitectului este necunoscut, ea prezintă numeroase similitudini cu Biserica Sfântul Gheorghe din Bazargic (azi Dobrich în Bulgaria). Clopotniţa, înaltă de 27 metri, realizată în stil gotic, domină împrejurimile prin impozanţă şi prin sunetul clopotelor care marchează fiecare jumătate de oră. Biserica nu este prevăzută cu turle, deoarece otomanii  nu admiteau ca bisericile creştine să depăşească în înălţime moscheile lor. In sensul acesta, ornamentul de la baza crucii, situate pe biserică – semiluna – este interpretat ca un răspuns la această interdicţie  şi demonstrează  ‚,victoria creştinismului asupra islamului’’ sau recunoaşterea puterii turceşti de la acel moment (,,biserica se află pe pământ turcesc”). Turnul gotic pe care îl vedem astăzi a fost terminat după anul 1878. După 1866, Biserica Sfântul Gheorghe a fost reşedinţa episcopală a mitropolitului bulgar Grigorie de Silistra, rânduit de Patriarhia Ecumenică din Constantinopol. Biserica Sfântul Gheorghe constituie un lăcaş de cult reprezentativ pentru creştinii tulceni şi un reper spiritual şi de artă bisericească al ţinutului dobrogean.

 

 

 

 

 

 

 

[Victor Bivolu]

ora 11.05 - un raspuns 

[Ioan Muntean]

Povestea celui mai cunoscut restaurant din Timişoara. Cum a trecut localul de la Cafe-Wien, în anul 1926, la Lloyd

Restaurantul Lloyd din Timişoara FOTO Wikipedia, Wikimapia, Facebook

În centrul Timisoarei, în Piata Victoriei, se află clădirea cunsocută de timişoreni drept Lloyd. Se poate spune că aici funcţionează poate cel mai cunoscut restaurant din centrul oraşului.

Palatul a fost construit din fondurile Societăţii Lloyd-Timişoara, înfiinţată de angrosiştii de grâne din Banat în 1866. Clădirea a fost construită între 1910-1912, fiind o lucrare a arhitectului Lipot Baumhorn. Aici avea să funcţioneze Bursa Agricolă a Societăţii Lloyd în timpul baronului Istvan Ambrozy şi a directorului societăţii Salamon Sternthal.  

În perioada interbelică în clădire se mai afla şi sediul clubului Union. La parterul clădirii, arhitecul Leopold Baumhorn a proiectat spaţiul generos al cafenelei Lloyd, în care lambriurile şi mobilierul au fost realizate de meşterii timişoreni din familia Lehman. 

"Grand cafe Lloyd oferă un loc de conversaţie publicului inteligent. Este aprovizionat cu băuturi de import şi oferă îngheţată şi un bufet de primă forţă dar şi o privelişte pompoasă”, suna o reclamă din perioada interbelică. 

Acest mare local a constituit un bine cunoscut loc de întâlnire al high-life-ului vremii, era o cafenea a marilor negustori şi oameni de afaceri. La începuturile existenţei sale era cunoscut sub numele de Cafe-Wien. Cafeneaua Llyod a fost inaugurată la 26 iunie 1926. Zilnic la Lloyd publicul putea să asculte un concert excelent.

Pe rând, el s-a aflat în arenda unor restauratori pricepuţi (Ronay Janos, Kemeny Bela, Meyer Sigmund etc.). Timp de aproape patru decenii, mâncarea bună, băuturile fine, cafeaua şi muzica excelente i-au purtat renumele şi dincolo de hotarele României.

Palatul era de fapt un complex hotelier, cuprinzând şi sedii ale unor firme comerciale şi bancare. 

În 1945, Camera de Comert şi Industrie, care o moştenise după desfiinţarea societăţii, a donat-o nou înfiinţatei Universităti de Vest. Din 1951 aparţine Universităţii Tehnice (Rectoratul Facultăţii de Inginerie Chimică), iar astăzi, aici este Rectoratul Universităţii Politehnica.

În 1948, localul a început sa fie administrat de o intreprindere de stat fiind botezat, pe rând, "23 August" şi "Bulevard" dar păstrându-şi renumele de cel mai bun local din Timişoara. „Bulevard” s-a numit şi în timpul lui Ceauşescu – fiind local frecventat în special de străni, de comuniştii de prim rang, reprezentaţi de marcă ai PCR, cât şi de securişti. 

Din anul 2000 şi-a reluat numele originar, "Lloyd" şi în prezent este un restaurant cu 120 de locuri şi o terasă cu 80 de locuri.

Important de menţionat că tot pe Corso – latura cu palatul Lloyd a centrului Timişoarei, s-a aflat  principala concurenţă a Llyodului; resturantul Palace (foto). 

Ambele localurile aveau saloane elegante, cu lambriuri, mobilier, lustre – lucrate în stil Art nouveau.

“Seara, trotuarul Corsoului era luminat - în afara resticţiilor de camuflaj, obligatorii în anii războiului şi ridicate în 1945, nu numai de felinarele electrice ale străzii, ci şi de lustrele ce îşi revarsă razele prin geamurile mari ale lui Palace şi ale lui Lloyd. Iar când treceai pe lângă aceste localuri, auzul îţi era încâtat de valurile discrete ale muzicii orchestrelor celor două restaurante. 

Se interpretau şlagăre cunoscute şi piese de dans; dar şi genul caffe-concert, cu canţonete şi arii din operete; nu lipseau nici romanţele şi nici cântecele populare.

În formaţia de la Lloyd cânta un excelent acordeonist, Schonberger (ulterior i s-a alăturat un altul, Hirschl, care apoi a plecat la Bucureşti, unde a devenit repede cunoscut). Armoniile ce le crea Schonberger, când îşi plimba degetele pe clape, erau ca o vrajă.

Orchestra de la Palace avea la pian un adevărat virtuoz al jazzului, Gaston Ursu (care, şi el, a fost furat prin anii 50 de Radiodifuziunea de la Bucureşti, formând acolo un admirabil cuplu cu un alt pianist renumit în muzica de jazz – Teodor Sibiceanu; programele lor, la două piane, prezentate la radio, au făcut adevărată epocă atunci)”, a povestit Paul Răzvan, în volumul “Nostalgii timişorene”.

Citeste mai mult: adev.ro/pbcrbv