sunt clipe care vin de nicăieri,
călătoresc prin viață,
deseori tăcută,
unde merg?
nu știu nici eu, poate oriunde.
trec pe lângă mine în fiecare zi,
ridică o mână,
uită de cuvinte, nu zâmbesc
fără ceva să spună.
un robot tăcut merge printre frunze
ridică un deget dojenitor,
se ascunde de ploaie sub umbrelă,
alt robot trist
dăruiește un zâmbet de circumstanță,
trece pe lângă mine gânditor,
astăzi pașii merg spre un parc,
mă opresc la un chioșc de ziare,
cer o revistă și un ziar
încep să-l răsfoiesc, este de ieri,
întreb mirată de cel de azi,
ridică din umeri, fără cuvinte.
merg mai departe printre roboți,
cad frunze, a început să plouă,
merg să văd un film, întreb...
alt robot îmi dă un bilet
vreau să spun ceva,
nu am cu cine să vorbesc.
Sunt eu, ești tu, nu-i de ajuns?
cuvintele au multe de spus,
roboții poate vorbesc,
dar nu știu să iubească!
Printre frunze și castane,
privesc tăcerea gesturilor,
ești singur printre mulți roboți,
un telefon, un robot
tăcerea cuvintelor doare,
nimeni nu răspunde.
Răspunsuri