Ne răsucim pe muchii de-ntrebări,
stau gândurile-n margini de redută
sub ploi de spaimă aducând fiori
dintr-un văzduh cu formă nevăzută.
Ne amăgim trecând încă un prag
al veacului care a-nceput să crească
din falsele valori ce ne atrag
în curse vagi, cu miză nefirească.
Suntem conduși de un destin bizar,
fără suport în genele-ancestrale,
clădit inapt într-un țesut precar
din imanente falsuri marginale.
Cuvintele strâmbate nefiresc
se zbat incert în conversații nule,
cu goliciunea tâmpă ne rănesc,
în hăuri explodând ca niște bule.
Modele adoptăm de împrumut,
nu le testăm, nu știm dacă vor ține,
ne poticnim și-o luăm de la-nceput
cu altele, crezând că-ar fi mai bine.
Se scurge viața pe cârpeli ad-hoc
clamate în discursuri insipide
de indivizi ce și-au găsit un loc
ca nulități cu treabă prin partide.
Valorile încep să ne dispară,
răpuse de acest destin bizar,
tot ce încerci îți pare în zadar –
o, biet român, uitat la tine-n țară!
-->
Răspunsuri
păcat că oriunde postaâi, dar nu doriţi să fiţi ăîrtaş în maratonul nostru... acum oricum e tardiv, dar poste pe luna lui Mai, cine ştie...
Mulțumiri alese și gând bun, AnaAlbAtros !