Sunt un vulcan într-o adiere valuri mă lovesc
la ţărm de mare
mâinile-mi desfac
în braţe de ramuri
vibrând în şoapte
nerostite
un clocot de lavă
îmi trece prin vene
adun parfumul tău
din nectarul florilor
presărat din valuri de foc
mă aşez pe umbr
Cerul se aşează în palma mea ascultă inima în ecoul tăcerii
timpul mă loveşte-n oase
orele se sparg în minute
se prăbuşesc în vertebre
secundele aleargă-n glezne
desculţe prin vene
peste gânduri presar amintiri
într-un colţ arde inima de dor
să sting
Simt trupul cum pulsează îmi răsar vertebre
trec prin vene
gânduri fierbinţi
sângele clocoteşte
în inimă cos
o speranţă
te caut între artere
zăresc iubire
pot fi pentru tine orice tic-tac-ul timpului hoinar neantul în doze controlabile necuvântul purtat de vânt şi aşezat pe tabla de şah a vremii în dimineţi când totul pare static adierea de pe frunte semănând cu sărutul mamei sau chiar îmbrăţişarea iubitei vis
Îmi sparg visul de-un gând şi pătrund în
trupul tău
ca o licoare
bahică
ard fără fum
pe cărări de suflet
alunec prin
vene tale
dor injectat
să-ţi pătrund
în carne
şi să rămân acolo
vibrând în tine
să-ţi plantez
în celule
iubirea
Dacă aş fii sculptor aş dăltui tristeţea în amurgul pastelat al toamnei cu miros de liliac uscat şi de regrete ce colorează marea în galben şi mov aruncându-le întâmplător peste mâinele mele renăscute din neputinţă. *** Dacă aş fi pictor aş creiona speran
fir de nisip Spulberat de vânt Chip sculptat
în gheaţă
cu ochii safire
te-am desenat
zâmbet
să-mi luminezi
noaptea
dă-mi mâna ta
şi mă voi transforma
în praf de stele
peste visurile tale
împlinire