Cu degetele încleştate pe stiloul aurit, bătrâna doamnă privea fix pagina goală. Lacrimi grele îi brăzdau obrajii, câteva udau foaia distorsionând literele.
Amintiri…viaţa sa era în trecut…viitorul nu era o opţiune pentru ea. Şi-a privit imaginea în oglinda mare de cristal. Pe chip mai păstra urmele unei frumuseţi care stârnise pasiuni fulminante de-a lungul carierei sale. Cea mai talentată creatoare de modă..
A strâns pleoapele, întâmplările păstrate în suflet începeau încet să prindă contur. Inima-i bătea cu putere, un val fierbinte ca o furtuna în deşert i-a cuprins fiinţa. A deschis brusc ochii.. femeia din oglindă-şi recăpătase strălucirea tinereţii.
O forţă nevăzută o învăluia misterios, o transpunea în trecut…peniţa începea să alunece rapid pe coala albă de hârtie…işi scria memoriile..
***
„Costumaţia aleasă era în stilul anilor '60. O provocare, însă cel pe care aveam să-l întâlnesc,era mai mult de atât. Însemna un vis. Cineva acolo sus mă iubeşte cu certitudine, dacă mi-a oferit şansa de a fi faţă în faţă cu bărbatul adorat de milioane de femei.
Cel mai mare dansator al acelor vremuri.
Rochia de culoarea piersicii, cu decolteu destul de cuminte, strâmtă pe corp, până deasupra genunchilor sublinia talia fină. Pantofii cu toc subţire puneau în valoare supleţea picioarelor. Machiajul se baza pe tuş, rimel, puţin ruj. Discret, avantaja fizionomia clasică şi tenul creol. Cu părul...era mai dificil, ondulat de la natură l-am lăsat în voia lui, rebel fără cauză. Accesoriile erau de calitate, simple, de efect. Improvizasem, speram să fie de bun augur.
Curajul, perfid, mă părăsea. Am tras aer în piept însă am uitat să respir când l-am văzut îndreptându-se, zâmbind spre mine. Cămaşa roşie şi pantalonii bej de in îi veneau perfect. Părul negru, lung şi des, era prins în coadă. S-a oprit în faţa mea întinzând jovial mâna. Evidenţiaţi de bronzul pielii, ochii lui de un gri cenuşiu, tiviţi cu gene lungi, dese, mă priveau direct dar prietenos.
-Bine ai venit!
-Mă bucur să fiu aici!
I-am strâns degetele lungi şi fine. Ce sentiment plăcut era în preajma lui. Nu avea nimic din comportamentul unei vedete. Un perfect gentleman, o gazdă ireproşabilă.
-Tinând cont, că este opt dimineaţa, te invit la micul dejun!
Mi-a ţinut scaunul, să mă aşez. Era filmul vieţii...unicul...dacă rezistam până la sfârşitul zilei şi nu mă culegeau de pe podea. Inima bătea puternic, încercam să-mi ascund emoţiile. Grea misiune.
Erau numai specialităţi gastronomice pe masă, aveam arici în gât, nu puteam înghiţi nimic. Am băut suc de portocale şi am gustat pâine prăjită cu icre. Emoţiile mă împiedicau, să înghit deliciile culinare. Am reuşit să maschez doar cu un zâmbet:
-Foarte bun, mulţumesc!
Nu voiam, să pierd ziua.
Vocea lui era caldă, profundă, nu semăna cu cea pe care o ştiam oficial, uneori impersonală:
-Îmi place alegerea făcută. Interesant.
Am ridicat din sprâncene, în semn că nu ştiam la ce se referă.
-Ţinuta!
-Sunt încântată, că-ţi place!
-Practici dansul?
-Doar din pasiune, am rămas puţin mirată. Ador, să dansez.
-Dansul înseamnă pasiune, ca orice artă. Mersul tău arată înclinaţii în arta mişcării scenice.
Îmi făceam iluzii…că voi reuşi, să-mi revin!
-Am o provocare pentru tine!
-Ar fi a doua pe ziua de azi, am surâs.
-Dar nu ultima…
-Am şi eu una pentru tine.
-Perfect!
M-a privit puţin curios, surâzând:
-Ce ţi-ai dori să faci astăzi?
"Opppss"...
-Tu eşti gazda. Am încredere.
-Ok! Te invit la o plimbare surpriză..
-Îmi plac surprizele! Ţinând cont că vin din partea unui om cu imaginaţie specială, nu poate fi decât ceva frumos.
-Mă măguleşte aprecierea ta, se întipări pe chipul bărbatului expresia modestă de la decernările de premii.
A fost prima dată în ziua aceea, când am avut impulsul puternic să-l strâng în braţe.
Casa era imensă, înconjurată de pomi, flori şi multă verdeaţă. Am parcurs drumul până la o zonă deschisă unde ne aştepta un elicopter. M-a luat ameţeala.
-Abe, eu nu am zburat niciodată! Am rău de înălţime.
Fără să vreau îl abordasem familiar,aşa acum îl numeam intre prietene sau în gând. Mi-am cerut scuze. O imprudenţă.
-Îmi place, să-mi zici pe nume. Am să-ţi spun, D.. Nu-ţi fie teamă! Sunt aici, mi-a şoptit încurajator.
Pentru glasul şi ochii aceia adânci, cenuşii, mă duceam la naiba cu mama elicopterelor. Mă ţinea de mână, îl strângeam cu teamă. Dar a meritat. Zona survolată înfăţişa un peisaj divin.
El îmi explica totul, îi făcea plăcere, eu nu auzeam decât timbrul vocii lui. Îmi vâjâiau urechile din cauza altitudinii. Tremuram de emoţie, teama trecuse atât timp cât el îmi ţinea degetele în palma lui caldă. Locul ales era peste aşteptările oricui.O mini-cascadă, împrejmuită de stânci şi vegetaţie bogată. Arăta ca o mică junglă departe de lumea reală. Atmosfera feerică, aerul curat invadau plămânii, mintea…spiritul se înălţa în sfere înalte. M-a privit fix. A văzut lumina din ochi, bucuria copilului din suflet. Râdeam din toată inima. Simţeam că se destinde încet. Era o tensiune ascunsă în el, nu-şi putea dezvălui latura copilărească atât de uşor. Nu avea încredere în oameni, într-o lume unde banii fac legea iar loialitatea aproape lipseşte cu desăvârşire. M-a sărutat pe frunte cuprinzându-mi mâna. Alergam ca doi puştani pe podul ce ducea aproape de apă. Zgomotul era puternic, stropii ajungeau până la noi. Ne-am bucurat de bogaţia naturii, am vorbit, orele se scurgeau pe furiş, se apropia prânzul.
Părea un adolescent plin de viaţă, spontan,glumeţ. Elicopterul ne-a dus înapoi, eram cu hainele umede de la stropii cascadei.
-Astept, să te schimbi în ceva sport, urmează provocarea mea, mă privea cu expresia şugubeaţă a unuia care face farse.
Doamne.. şi eu aveam impulsuri serioase să-l cuprind în braţe. Avea acea calitate rară la un bărbat, de a inspira tandreţe, atracţie masculină şi liniştitoare în egală măsură.
Un duş fierbinte m-a reconfortat, părul se aranja singur. Am coborât nerăbdătoare. Îmi pusesem colanţi negri si un maiou de sport.În pantaloni de trening, tricou alb, era la fel de atrăgător.
M-a condus într-o sală mare de dans cu multe oglinzi.
-Ai destăinuit că dansul este pasiunea ta.Te rog, alege-ţi ce melodie preferi!
-Oh...nu sunt dansatoare.
-Dansul nu e o profesie! Îl ai în ritmul trupului, îl simţi, e una cu tine. Ochii ardeau…acel magnetism al lui era seducător.
„Ce ştii tu despre ritmul trupului meu !Te joci cu focul!”
-Alege melodia!am plusat.
-Eşti sigură?
-Tu eşti convins, că ştii ce piesă m-ar putea reprezenta? m-am uitat pieziş la el.
Reuşise să trezească în mine neastâmpărul competiţiei. Îmi plăcea să-l stârnesc.. mă ajuta să redevin eu, cea de toate zilele. Îl iubeam pentru asta..
S-a gândit puţin, căuta printre cd-uri… într-un final s-a hotărât:
-Eşti pregătită?
-Nici nu ştii, ce pregătită sunt!
Mă fixa atent, în timp ce cântecul a izbucnit în boxe. Una dintre melodiile preferate. Am închis ochii lăsând ritmul să se infiltreze insinuant în inimă, să pătrundă-n sânge. Mişcările veneau de la sine. Lente, uşor senzuale, apoi rapide, artistice. Aşa cum dicta trupul, cum se infiltrau în simţuri. Curgeau natural, puneam în dans toată pasiunea investită. Pe ultimele acorduri am executat o piruetă, m-am ghemuit pe podeaua lucioasă, respirând greu. N-am deschis pleoapele decât atunci când i-am simţit atingerea pe spate. Se aşezase în genunchi lângă mine cu faţa aproape de a mea. Mi-a cuprins obrajii în palme… m-a sărutat apăsat pe colţul gurii apoi mărunt pe obraz. I-am cuprins gâtul cu braţele strângându-l puternic. Tensiunea melodiei, a întregii zile, dansul, corpurile lipite, au rupt zăgazul lacrimilor.
-Nu plânge, te rog! A fost nemaipomenit! Ai însufleţit totul în jurul tău.
-Nu! Tu ai făcut asta! Ştii foarte bine acest lucru! Tu eşti inspiraţie şi iubire, Abe. Pasiune, creaţie, imaginaţie, sentiment.. transmiţi asta celor din jur. Eşti unic, aşa vei rămâne, am izbucnit. Nu sunt complimente. E realitate.
A rămas fără replică, nu se aşteptase la aceasta reacţie. Nici eu. Mi-a luat mâna, a dus-o la buze, apoi la frunte. Îi simţeam emoţia:
-Îţi sunt recunoscător cu toată fiinţa mea pentru sinceritate, dar ce ai făcut, aici, iţi aparţine! Să mergem, m-a cuprins de mijloc.
-Urmează provocarea mea. La cină vom dansa un tangou argentinian.
A dus pumnul la inimă aplecând uşor capul:
-Cu mare plăcere!
Nu uitasem scopul principal al vizitei. I-am prezentat catalogul cu schiţele costumelor create pentru viitorul spectacol.. A fost încântat de modele, nu a refuzat nici unul.
Ziua se scurgea prea repede, am petrecut discutând despre ce ne plăcea..literatură, artă, muzică, filme, politică, tot ce credeam că ne reprezintă. Aveam păreri şi gusturi comune în unele lucruri. El povestea întâmplări hazlii sau mai neplăcute din viaţa lui.
Farmecul natural, modestia şi puterea lui de a seduce cu uşurinţă prin firescul personalităţii armonioase, cucereau cu siguranţă. Se lăsa seara. Neliniştea din piept era ca o dulceaţă fierbinte dublată de o linişte din alte vremuri.
-D...am ceva pentru tine!
Nu era greu să te obişnuiesti cu asemenea surprize, era plăcut.
M-a poftit într-o cameră plină de costume, din diferite momente cinematografice.
-Improvizăm?m-a întrebat.
-Bineînţeles! De ce nu?
-Alegi ce costum te inspiră şi la cină vom vedea, dacă ne asortăm.
-Interesant. Sunt nerăbdătoare.
-Şi eu! mă mângâie uşor pe obraz. Te aştept la ora opt în living. Stilista te va aranja.
Am făcut o reverenţă:
-Your wish is my command!
Râdea.
Am găsit hainele potrivite …îmi plăcea la nebunie situaţia. M-am pregătit, aveam o stare febrilă. Rochia era perfectă, de nuanţă roşu închis, strânsă pe bust şi talie, largă pe şolduri, în cloche vaporos din mătase, ajungea până la genunchi. Rochie decoltată… potrivită pentru un tangou. Am rămas la acelaşi gen de machiaj discret, natural, părul mi-l strânsese stilista intr-un coc simplu, modern. Diferit dar sexy. Am coborât scările inspirând profund. La capătul lor, un bărbat superb în costum de catifea reiată bleumarin, cu cămaşă grena, descheiată la doi nasturi. Lăsase desfăcut părul negru. Zâmbea larg...
-Eşti frumoasă!
Cuvinte simple, dar spuse de el...seducătoare. Am mulţumit discret.
M-a ajutat, să mă aşez apoi şi-a luat locul pe scaun:
-Eşti total schimbată. Ai ceva...o eleganţă înnăscută. Îmi place.
-Atunci suntem chit. Puţini bărbaţi îşî poartă hainele cu eleganţa ta nativă.
-Dansul de azi, vorbele tale m-au impresionat. Mi-ai transmis ceva...aparte.
Atmosfera devenea încărcată, seara avea întotdeauna trucurile ei ascunse.. Am sorbit din vinul roşu:
-Abe, eşti un om special. Nimeni nu a reuşit să empatizeze cu masele de oameni aşa cum o faci tu. Primeşti si dăruieşti energie celor de lângă tine la un nivel mai presus de înţelegerea unora. Electrizezi, eşti charismatic, această calitate ia naştere din sufletul tău deschis, conştientizezi asta! Ai multă afecţiune de dăruit . Oamenii simt asta, cei care te înţeleg, iţi răspund cu aceeaşi măsură..te iubesc, te adoră necondiţionat, ei percep sentimentele la o treaptă superioară.
Mica tiradă a adus un soi de uşurare. Aerul era plin de electricitate, prezenţa lui făcea să-mi alerge sângele prin vene, pulsul o lua razna. Camera era luminată doar de lumânările din sfeşnicele aşezate pe masă, iar flacările se reflectau în ochii lui enigmatici…acel albastru cenuşiu atât de rar întâlnit.
-Dansăm?
-Am omis, să-ţi spun astăzi...nu ştiu tangou...deci este o provocare şi pentru mine.
-Vom vedea ! i-am simţit braţul în jurul mijlocului.
Melodia era ca nopţile de vară latino-americane...Alunecam pe marmura lucioasă, o forţă nevăzută ne coordona mişcările. Îi simţeam trupul zvelt, puternic, era un dansator desăvârşit. Chipul lui era aproape de al meu, răsuflarea fierbinte pe buze, aroma de scorţişoară şi mosc…
Membrele se topiseră într-o noapte argentiniană, în braţele unui bărbat fermecător. Nu excelam deloc la tangou. Era perfect, reuşise să mă înveţe acel dans al pasiunii şi senzualităţii. Nici nu era greu. Şi-a lipit obrazul de al meu, ne mişcam la unison. Tangoul…iluzia unui mod de-a face dragoste, cu condiţia să te iniţieze un profesionist specializat în arta dansului. Aveam cel mai bun profesor, cel mai atrăgător. A apropiat vârful nasului de al meu… ochi în ochi, ne roteam, nu vroiam să se termine. Ne topeam la propriu, mi-am dat seama că el trecea prin trăiri similare. Ultima piruetă..m-a lăsat pe spate, el aplecat deasupra mea. Am închis pleoapele, răsuflam greu....Am ridicat privirea, gestul s-a insinuat firesc, diferit de ceea ce se întâmplase la prânz. Sărutul era profund, amândoi îl simţeam până în cele mai tainice unghere ale fiinţei. Cu aceeaşi pasiune, i-am cuprins tâmplele în palme strângând părul aspru, des, între degete. Amândoi pierdusem controlul, eram in sfere înalte, trecusem dincolo de dimensiunile timpului. Sărutul se adâncea, devenea mai fierbinte decât o noapte tropicală. Eram pe marmura răcoroasă, destinul făcea ravagii cu simţurile noastre. Cu greu ne-am despărţit buzele si ne-am observat cu privirile tulburi. Ne doream mai mult, dar nu se putea, timpul întâlnirii aproape expirase. Tăcerea era mai grea decât membrele noastre când m-a ajutat, să mă ridic. Vorbele erau de prisos. Încă îmi ţinea obrajii în palme, expresia întipărită pe faţa lui nu avea nevoie de comentarii. Îmbrăţişarea puternică…mi-am pus fruntea pe umărul lui.
Vorbea în şoaptă:
-Timpul e prea scurt, nu-mi place asta.
-Înţeleg perfect!
Ne-am îndepărtat cu greu unul de celălalt, încercam să rezist până la sfârşit. Fără lacrimi. Toată ziua fusese plină de magie şi se încheia în aceeaşi manieră.
-Am un dar pentru tine!
-Eşti plină de neprevăzut!
Era serios, din glasul său răzbătea o undă de tristeţe.
Am scos albumul cu coperţi roşii, cartonate, pe care scria cu litere argintii titlul:
Portretul unui artist.
-Tu pictezi?
Am dat din cap aprobator, tremuram...
-...câtă imaginaţie poţi avea?
- Eşti prestidigitatorul imaginaţiei, tu să-mi spui! O sursă de inspiraţie, am impresia că eşti lângă mine, când pictez....Din ce lume vii?
Era uşor nervos...nu-i plăceau despărţirile:
-E un cadou deosebit, un colţ din sufletul tău...n-am cuvinte.
Aveam lacrimi în ochi, nu le-am permis să curgă. Înţelesese mesajul la adevărata lui valoare.
-Cadoul meu e modest, pe lângă ce-mi oferi.
-Tu eşti modest, darurile tale niciodată!am replicat.
Mi-a înmânat o cutiuţă de catifea verde. Am deschis-o…cruciuliţa cu diamante sclipea ca o stea.
-Îmi permiţi?
Am încuviinţat, a luat lănţişorul şi mi l-a prins la gat. Cruciuliţa era superbă. Luminile dădeau sclipiri magice pietrelor preţioase.
-Darul tău este preţios, cel mai puternic simbol din lume.
Uşa s-a deschis, era şoferul . Abe mă conducea la maşină dar aveam inima grea. N-aş fi dorit să plec. Venise timpul să ne luam la revedere. Mi-a mângâiat părul, m-a sărutat uşor.
-A fost o zi minunată, eşti o persoană deosebită. Pentru ziua de astăzi, am să-ţi fiu recunoscător.
Ne-am îmbrăţişat şi i-am destăinuit:
-Am trăit o poveste azi..nu voi putea uita!
Ajunsă lângă limuzină,m-am întors:
-A.B, încă ceva...nu m-a convins niciodată...aşa zisa ta timiditate! am zâmbit complice, făcându-i cu ochiul.
Am urcat, închizând portiera. Râsul puternic, sănătos, a continuat să-mi vibreze în urechi. I-am făcut semn cu mâna până imaginea lui s-a estompat…atunci lacrimile au început să curgă în voie. Visul luase sfârşit...
***
O dureau ochii, oboseala o cuprindea ca o toropeală greoaie. A închis caietul. Mâine este o nouă zi. Va continua să scrie, o ajuta să treacă peste zilele mohorâte, ploioase. Mâinile-i tremurau de emoţie. O viată trăita la intensitate maxima. Cine afirma că orice vârsta este frumoasă minţea cu neruşinare. Bătrâneţea nu aducea nimic frumos în viaţa ei, mai ales că El dispăruse fără urmă … maşina blestemată.
Camelia Constantin
2011-2012
-->