Postările lui Elisabeta Branoiu (246)

Filtrează după

SUFLETUL MEU

Sufletul meu e un complex de reflexe…!
N-a priceput nici Taina,
Nici rostul acestei lumi.
Vesel, fericit tot hoinărește,
Sus, pe înaltele culmi.

Uneori, depășind limitele, se desprinde
Căutând prin întreg Univers
Adevăru-Absolut al pătrunde…!

Aleargă prin spații,
Purtând pe aripi, un cântec, un poem…
Cu o neînțelesă șoaptă
Și iar, coborând pe pantă,
Cu fruntea în cunună
Aduce cu el, din sublima simfonie,
„Seninul” din furtună..
Elisabeta Brănoiu, azi-05-03-2017.

Citeste mai mult…

numai IUBIREA!

m-am născut într-o caldă și frumoasă zi!
primăvara, viața mereu mi-o înoiește...
nu-mi rămâne niciodată, elanul tinereții secătuit,
n-am pierdut nimic, nimic nu-mi lipsește!
răspuns la întrebările vieții, este « IUBIREA »
... nemăsurată în cuvinte...!!!
o rază de soare, mi-a oprit timpul
și-a pus amprenta pe el
iar anii mei, nimic nu mai simte.
indiferent dacă ziua a fost dulce sau amară.
eu merg totdeauna înainte!
apreciez viața regală,
dar am tăria să mă smeresc ca cel mai mic...!
încercările mă fac mai puternică
am căzut, nu-i nimic, mă ridic...
și dacă aș putea, asupra mea, ți-și lua a ta durere,
și ți-aș cere în schimb..numai IUBIRE!
E Brănoiu.

Citeste mai mult…

timpul

timpul se învârte
în Lumina Atotțiitoare,
il poți opri, tu... oare?

desigur, petrecând sub bolțile de brazi,
cu o durere mută și amară,
viața ta rămâne la prezentul... azi!

ades, indescifrabil,
te trezești cu gândul
la albele primăveri
și te întrebi,,
cum au trecut?...
parc-a fost mai ieri!

și tu și eu,
ne reamintim mereu
de timpul trecut!
paradox,
enigma vieții la fel am petrecut...

și sufletul și trupul,
orbecăind înstrăinați prin labirinte,
sorbiți de înălțimi...
sub geana aninată,
rămasă alături, lacrima fierbinte!

dar vedem abia acum,
la sfârșit de drum,
înt-o vestală aură divină,
trăirea timpurilor toate.
lacrimile?!!.. î-s buchete de scântei
luceferi luminând, gravitând
printre Nepieritoarele Lumini!
lângă Cel Fără de Moarte.

Citeste mai mult…

Eterna fericire nu există...

1979336911?profile=originalDeşi la început pare eternă, din nefericire nu este aşa.

Astăzi mă simt o singuratică, exilată între marile dureri !

De ce nu ştim să delimităm exact sentimentele pentru o persoana care la prima vedere ne pare un suflet bun, blând şi frumos... ?!

De obicei, căutăm persoanele pentru a găsi asemănări în ceea ce priveste modul în care se comportă, modul în care gândesc, nivelul educaţiei, principiile morale care le guvernează existenţa. Ne ataşăm de ele... Manifestăm o atitudinea pozitivă în jurul lor, dar observăm mult mai târziu, că iubirea lor e delimitată, măsurată.

Primim semnalele care ne pun pe gânduri, dar le trecem cu vederea.

Ne închipuim că timpul rezolvă totul, sperând că o să ne iubească în felul dorit de noi, dar ne facem iluzii...

Ajungem din nou la momentul zero.

Dezamăgirea devine atunci, una dintre marile dureri pe care un om le poate simţi în viaţă. E imposibil să treci peste ea...

Ştim, că nu merită să plângi pentru nimeni, dar ca să nu te simţi cu inima sfâşiată,  nu reprima lacrima... Lacrimile te vor ajuta să te descarci. Î-ţi va linişti inima. Vei putea trece mult mai uşor peste durere . E ceva natural, e recomandat.

Pe măsură ce începi să te obişnuieşti cu suferinţa, descoperi că te-ai făcut mai puternic, cel mai puternic din întreaga lume, singurătatea, mult mai înţelept... viaţa ţi se îndulceşte şi începi o dragoste... o alta ! Dragostea ce avându-şi rădăcinile în natura lui Dumnezeu...

„Dumnezeu este iubire şi cine rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne în el“ (I In, 4, 16).

 

Citeste mai mult…

trăiesc, exist...

viaţa mea vine din “existență”.
nu e o iuluzie,
existenţa rămâne pentru totdeauna:
că a fost, este, şi va fii...
nu poate să dispară.

dar, viaţa mea, mă plimbă ca într-un joc.
uneori mi se pare că se ascunde de mine !
mă lasă singură,
n-o mai văd... cu ochii inocenţei
văd inima aruncată pe jos...
nu mai văd nimic în jurul meu :
lumea, societatea, sistemele de valori !!!
accept tăcerea, singurătatea.
lumea continuă să fie,
dar ochii mei rămân tot închişi ...
se deschid numai pentru a căuta IUBIREA,
iubirea care mereu imi prelungeşte suferinţa.
pâncă când suferinţa mea,
devine o formă de hrană
ce poate compensa absența IUBIRII...
Citeste mai mult…

Iubirea, esenţa vieţii

Oare, cum ne-am îndepărtat de iubire?!
cum să fim iubiţi,
dacă noi nu emitem iubirea?!
Oare, cum să ne numim fericiţi?...

iubirea e un câmp al conştiinţei
e însuşi farmecul vieţii,
nici o altă formă de hrană
nu poate compensa absenţa iubirii.
”cu ea, poţi muta munţii ! »

Mereu ai senzaţia,
că te risipeşti în tine...
-deschizi ochii...
în jurul tău, vezi puzderie de lume
te vor vizita unii,
alții te vor suna,
te vor întreba,
vor dori să-ți vorbească,
or să te viziteze.
degeaba, parcă nici nu-i vezi,
prelungindu-ţi astfel, suferinţa.

vei continua să crezi
că eşti singur, părăsit
că viaţa ta e goală
şi nu ai alături pe altcineva,
să te alinte cu un cuvânt... !

Întoarce-te de pe calea egoistă
reconectează-te cu Viața,
lasă iubirea ta să curgă mereu
în viaţa mea, în a ei, în a lui...
în viaţa ta...

nu ai altă cale
decât...creând condițiile de reconectare
cu sinele tău,
servind existența...
generezi evoluția
şi vei vedea,
că nu ţi-ai pierdut esenţa!
Citeste mai mult…

UN CRACIUN MINUNAT, Dragi Prieteni !

1979334967?profile=originalSărbătoarea de Crăciun,

Să v-aducă un AN mai bun !

S-aveţi inima-nplinită,

S-aveţi viaţa fericita!

Iisus S-a născut creştin,

Să v-aducă un An plin!

S-aveţi pe masă de toate,

Şi-un trup plin de sănătate!

Iisus a venit pe lume,

Să v-aducă numai bine!

Să-nvăţăm să ne iubim,

Să iertăm, că toţi greşim!

UN CRACIUN MINUNAT, Dragi Prieteni !

Citeste mai mult…

Cunoaştete pe tine însuţi

 

Când descoperi cunoaşterea de sine,

intri în armonie cu Pronia Cereascã.

Cunoştinţele tale stârnesc împotrivire

iar cei de langã tine,

încep sã nu te mai recunoascã!

 

Oglinda sufletului  tãu.

emanã luminã în ochii tãi,

ei contemplã viaţa, altfel.

Strãlucirea lor exterioară

reflectã partea vizibilă a frumuseţii interioare .

Ea nu mai respectă ale lumii canoane

şi nici nu se mai sinchiseşte

de părerea celor rãi.

 

Tu, trãieşti rãstimpuri sfinte,

pline de încântare,

aşa cum merii îşi coc rodul,

în soarele dupã amiazã...

Cu un dor însetat,

înaripat ca de vultur,

tânjeşti neîncetat spre înalţimi

iar marea revãrsare de iubire,

te poartã lângã Cel ce stã pe Heruvimi.

 

 

Citeste mai mult…

Fuga Pruncului Iisus, în Egipt.

Astazi, cei 14. 000 de prunci, ucisi de Irod.

Glas în Rama, se aude,

Întâmplări nemaivăzute!
Se aud strigăte,
Întrecând orice limite!
Sufletul amar se frânge,
Rahela... copiii îşi plânge.

Cu o mare tânguire
Şi mare nedumerire,
Cum, Irod duhul cel rău,
Săvârşind un păcat greu,
Căutând pe Prunc Iisus,
Pe toţi pruncii i-au ucis.

Când Magii de la Răsărit,
Pe la Rege au trecut,
I-au spus lui, că s-a născut,
Cel mai mare pe Pământ !
Regele, Hristos Divin,
În staul, la Ierusalim.

Îngeri pe Iisus veghează

Pe Iosif, în vis, înştiinţeazã

Sã fugã în ţara Egipt

Cu Fiul abia nãscut…
Şi pe ea o îmbărbătează:
Nu plânge, Rahela,
Cetatea cea Sfântă,

Pentru Darul tãu te luptã!
Suferă cu tărie,
Îndură cu bărbăţie.

Tu ai o cruce de dus.
Să-L vesteşti lumii,

Pe Mesia... PrunculIisus!...
O vei duce negreşit,
Că nu-ţi este îngăduit
Să te mai uiţi înapoi.
Tu să fi gata să mori
Pentru Domnul tău,
Împăratul Dumnezeu.

Lupta ta nu este
Împotriva trupului,
Ci a forţelor întunericului…
Şi nu poţi schimba
Hotărârile Domnului.


Tu să rămâi mereu,
Oricât ţi-ar fi de greu,
În această conlucrare
Cu Pruncul Iisus,
Fiu de Dumnezeu!

Citeste mai mult…

Forţa creatoare

Nimic nu-i trecãtor ca viaţa,

din cât aflat-am, cã stã scris,

dar, existã ceva în România...

pe care nicio tragedie istoricã

nu o poate suprima, şi nu poate fi distrus,

fiindcã, acest « ceva » coboarã peste noi

din Frumosul Paradis.

 

Existã o forţã a creaţiei;

din Izvorul Lumnii necreatã!

Strãbãtând zenitul, coboarã

de la reporterul Mihai Eminescu

pãrintele jurnalismului românesc...

Soarele poeziei, ce trimite peste noi

o razã de iubire curatã

ca un strop de luminã atenuantã.

Reporterul, stropul acesta cald,

ce creşte mereu,

danseazã cu literele,

dând sens cuvãntului şi vieţii

de care se bucura atât oamenii,

cãt şi Dumnezeu.

 

Nu existã artã mai frumoasã şi mai adevãratã

în afarã de aceea de a-i indruma

pe oameni prin cuvânt, a-i însufleţi,

a-i bucura, a-i cãlãuzii,

spre o viaţã pe care nu au cunoscut-o

şi nu au vãzut-o...

 viaţa trãitã în veşnicii !

 

Cum Fiul Iisus accede

în actul creator al lui Dumnezeu

astfel, reporterul, prin actul creaţiei,

din sfera fãrã margini

a cercului infinit din noi,

prin credinţa în puterea şi mãreţia Cuvântului,

declanşeazã un launtric rãzboi...

o energie creativã de neimaginat

ce dã naştere unei forţe noi !

 

Domnul Iisus Hristos a rostit cuvintele:

„îndrãzniţi, Eu am biruit lumea!”.

în aceastã idee, se pare cã cerul

nu este de partea celor indiferenţi, fricoşi,

ci dã un avânt incredibil celor îndrãzneţi

celor  ce cunosc iubirea

şi nu se tem când o sã vadã cerul roş...


 
Astãzi, forţa creatoare

este recunoscutã în reporter,

dintre miile de oameni,

cel nãscut al vãzduhului

el este « Alesul »

cel care s-a predat creaţiei,

cãruia Providenţa i-a hãrãzit

„peniţa de aur”,

pentru a sãvârşi cel mai tainic

şi mistic ritual al creaţiei - scrisul.

 

Reporterul este cel care cuprinde

lumea din priviri, şi-o „alintã” la pieptul lui...

Este cel care simte Infinitul Universului,

care vede frumuseţea şi slava dumnezeirii,

care simte naşterea operei

care aduce sufletul la limanul fericirii.

El, reporterul, care se prinde

în hora cu norii care-l însoţesc,

stã la masa rotundã a poeţilor,

creazã poezia...

dar, el nu ştie cã soarbe din pocarul nemuririi,

nu ştie, cã soarta i-l intinde,

sã simtã şi sã trãiascã clipele veşniciei !

El, nici nu-şi cunoaşte mãreţia !

 

El nu înţelege, cã nu moare niciodatã !

sãrac, umil şi singur,

el aprinde duhuri, înflãcãreazã inimi

îmbãtându-le în miruri...

El naşte zâmbetul pe buze,

tuturor, totodatã.

în frumoasa Primãvara,

cea mult aşteptatã.


reporterul simbolizeazã Chemarea Cerului,

vocaţia perfecţiunii,

demersuri iniţiatice din Harul Dumnezeirii.

şi nu în ultimul rând,

poate reda libertatea iubirii

din aroma binelui pârguit în soare

aşa cum primãvara, pot rodii

pomii impodobiţi în floare,

pe tot cuprinsul omenirii.

 

In mãsura în care omul este liber,

din infinita lui dragoste, poate creea.

mirificul Darului Divin

sau dacã uitã de suflet,

poate inchide Cerul...

Poate trage cortina

explorând numai ştiinţa lumii;

religia deformând,

iar cele îmbãiate-n miruri,

pot rãmâne irosite-n vânt.

 

...................................................

Scrisul, darul celor indrãzneţi,

merge mai departe!

Puterea misticã a scrierii,

în mare parte,

nu se poate exprima prin sentimente,

pentru cã, atunci când simţi

şi trãieşti magia literelor,

nicio glorie a pãmântului,

nici cel mai bun prieten,

nici cea mai mare iubire,

nimic din toate aceste lucruri

nu mai prezintã importanţã pentru tine,

în acele momente,

cãci traieşti clipele veşniciei. 

 


ştefan popa $ elisabeta brãnoiu.

1979327524?profile=original

Citeste mai mult…

Omul care a știut să creadă în oameni

Există oameni,

cu un suflet viu de credință şi bunătate...

purtând pe braţe crizanteme,

semnele frumuseții !

 

El a fost omul, care,

cu oprivire caldã, tulburătoare,

cu ochi senini, întotdeauna zâmbind,

cu o bucurie de revedere în îmbrățişare

îl admiri, îl iubeşti  până la sfârşitul vieţii,

fiindcã simţi, cã ţi l-a trimis Cerul.

Fiindcã, numai tu, Suflet Drag,

îl cunoşti, îl înţelegi,

numai tu îi contempli “Misterul!”

 

El a fost omul, care,

 a știut să creadă în oameni...

Îmbrãcat în iubire, încã din faşã,

strânge la piept duioase inimi

să le dea speranță, putere,

sã se bucure în a lor durere...

 

Ii indeamnã,

sã priveascã la a Cosmosului strãlucire,

cum rãspândindu-se ceaţa,

în curând, o sã vadã cum vine,

pe undele-i blânde

pe Impãratu-ncoronat,

pentru a doua Sa, revenire !



Citeste mai mult…

Viaţa cu Darul

Multa ură şi dispreţ

a ţintuit pe cruce,

pe Cel fără de moarte

sub cele trei piroane,

noianul de păcate!

O Bunule Mântuitor,

îmi plec genuchii mei...

şi Te ador!

Te zăresc în noaptea aceea tristă

când cerul îşi plângea durerea

în agonia Ta pe lemn!!!...

Un Dumnezeu să moară pentru pace?...

când pentru pace,

ar fi deajuns un singur semn?!!...

dar Universul tace...!

Când lacrimile

mi-au încetat să mai curgă,

Te-am auzit spunând:

« Eu sunt Cel ce ţi-am dăruit Viaţa,

EU SUNT, CEL CE SUNT»

O!.. Dumnezeul meu!

Tu eşti?.. Dar nu ştiu cine eşti?

Eşti Darul Cel Divin?

Esti Fiu de Dumnezeu?

Cea străbătut zenitul?

Nu eşti Tu infinitul?

Nu eşti Tu unicu-L Mire?

Tu eşti marea iubire!

iar eu a Ta mireasă!

A Ta floare alesă!

Viaţa-L ascultă uimită,

urmând pe Făcătorul,

la Altar...

Iată, se opresc amândoi...

Se cunună Viaţa cu DARUL,

Zâmbesc şi păşesc împreună

In Veşnicie, în Veacul de Apoi.

Citeste mai mult…

Lucrează în duminici şi sărbători şi vin peste ei nenorocirile

De obicei, înainte de Vecernia Sărbătorii sau a duminicii încetează orice lucrare. Este mai bine să se lucreze mai mult în ziua de mai înainte de ajun, atunci când se poate rândui aceasta, şi să nu se lucreze după Vecernia ajunului.

Altceva este să facă cineva într-o sărbătoare sau duminică un lucru uşor, după amiaza, atunci cand este mare nevoie, dar şi acesta cu mare grijă. Mai demult şi ţăranii care erau la ogoarele lor, de îndată ce auzeau clopotul de Vecernie, îşi făceau Cruce şi încetau munca. La fel şi femeile ce stăteau acasă, se sculau, îşi făceau Cruce şi lăsau împletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu îi binecuvânta. Erau sănătoşi şi se bucurau... Acum au desfiinţat sărbătorile, s-au îndepărtat de Dumnezeu şi de Biserică şi în cele din urmă tot ce scot din munca lor dau la doctori şi la spitale... Odată a venit un tată la Colibă şi mi-a spus: "Copilul meu se îmbolnăveşte adesea şi medicii nu pot afla ce are". "Să încetezi să mai lucrezi duminica şi toate se vor schimba", i-am spus. Şi într-adevar, n-a mai lucrat şi copilul lui s-a vindecat.

Întotdeauna le spun mirenilor să înceteze de a mai lucra duminicile şi sărbătorile, ca să nu-i ajungă nenorociri în viaţă. Fiecare îşi poate rândui treburile, astfel încât să nu le facă în duminici şi sărbători. Principalul este sensibilitatea duhovnicească. Dacă există sensibilitate, se pot afla soluţii pentru toate. Şi chiar de s-ar păgubi puţin din pricina unor schimbări ale treburilor lor, vor primi îndoită binecuvântare. Dar mulţi nu înteleg aceasta. Nu merg nici la Sfânta Liturghie. Sfânta Liturghie sfinţeşte. Dacă creştinul nu merge duminica la biserică, cum se va sfinţi?

Din pacate însă, oamenii încet-încet merg înspre a nu mai respecta nici sărbători, nici nimic. Vezi că si numele le schimbă, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinţi. Pe Vasiliki o fac Viki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori "Zoo". Au pus sărbătoarea mamei, a lui mai, aprilie... Peste puţin vor spune: "Astăzi este sărbătoarea anghinarei, cealaltă a chiparosului, în cutare ziua de naştere a celui ce a inventat bomba atomică sau fotbalul". Dar nu va lăsa Dumnezeu..."

"Mai bun este puţinul celui drept... "

Astazi, cu părere de rău, nu folosim libertatea spre bine, pentru sfinţenie, ci pentru laicizare. Mai demult oamenii lucrau toată săptămâna, iar duminica era nelucrare. Acum nu lucrează nici sâmbăta. Dar trăiesc duhovniceşte mai mult, sau păcătuiesc mai mult? Dacă şi-ar direcţiona timpul lor spre cele duhovniceşti, oamenii ar fl altfel, ar fi mai adunaţi. Noi, oameni nenorociţi ce suntem, pe toate le facem în paguba celor duhovniceşti, adică îl nedreptăţim pe Hristos. Mirenii orice lucru îl au de făcut, duminica se hotărăsc să-l facă. Caută vreo duminică pentru lucrul acesta, vreo sărbătoare pentru celălalt, şi astfel vine peste ei urgia lui Dumnezeu. Ce ajutor vor avea după aceea de la Sfinţi? Duminica este zi de corvoada? Chiar şi o mică slujire de ar vrea să ne facă cineva, să o facă, dar nu duminica.

Nu lăsam pe Dumnezeu să ne călăuzească. Şi tot ceea ce nu se face cu credinţă în Dumnezeu, nu are legătura cu Dumnezeu; este ceva lumesc. De aceea şi lucrul acela pe care îl facem nu are binecuvântare şi astfel nu are rezultate bune. După aceea spunem: "Diavolul este de vină". Nu este de vină diavolul, ci noi nu lăsăm pe Dumnezeu să ne ajute. Când lucrăm în zile de sărbătoare, dăm drepturi diavolului şi de la început intră în lucrările noastre. "Mai bun este puţinul celui drept decât bogăţia multă a păcătoşilor", spune psalmul. Aceasta are binecuvântare, toate celelalte sunt talas. Aşadar, trebuie să avem credinşă, mărime de suflet şi evlavie şi cu încredere să le lăsăm pe toate la Dumnezeu. Altfel, diavolul ne va pune să lucrăm în sărbători, iar în celelalte zile vom căsca gura.

Şi să vedeţi cum Dumnezeu niciodată nu-l părăseşte pe om. În duminici şi sărbători nu am lucrat şi de aceea Dumnezeu niciodată nu m-a lăsat, ci şi toate treburile mi le binecuvânta. Îmi aduc aminte că odată au venit nişte maşini de treierat în sat şi l-au înştiinţat pe tatăl meu că vor începe în ziua de Duminică, întâi cu ogoarele noastre, după care vor pleca mai departe. Atunci tatăl meu îmi spune: "Ce să facem? Au venit maşinile". "Eu nu lucrez duminica, i-am spus. Să începem de luni"."Dacă vom pierde această ocazie, ne vom chinui mult cu caii", îmi spune tatăl meu. "Nu-i nimic, îi spun. Lasă că treier până la Crăciun". Şi apoi am mers la biserică fără să dau importanţă faptului. De îndată ce maşinile au pornit spre locul de treierat, s-au stricat în drum şi ne-au înştiinţat din nou: "Să ne iertaţi dar s-au stricat maşinile. Vom merge la Ioanina să le reparam şi luni vom începe întâi de la Dumneavoastră!". Astfel n-au treierat duminica, ci luni. Multe de acestea au văzut ochii mei.

Cuviosul Paisie Aghioritul

 

Citeste mai mult…

Suntem Lumini?

(un prilej de cercetare a conştiinţei)1496749815?profile=original

Iubeşte,
iartă,
crede
şi uită tot ce-ai îndurat.
EL îţi e Lumina,
căci EL te-a creat !

Cu tine
întreg Pământul,
toţi muritorii
astăzi, slăvesc
pe Iisus Sfântul.

În noaptea Învierii
când clopotele bat
cu lumânări aprinse,
cu sufletul curat
spun toţi cu mare bucurie :
« HRISTOS A ÎNVIAT !!! »
"ADEVARAT A ÎNVIAT!!!"

Astăzi prăznuim praznicul praznicelor şi sărbătoarea sărbătorilor, înalta trăire duhovnicească, bucuria pe care cu greu o poţi cuprinde în exprimarea cuvintelor,
Astăzi, cerurile s-au deschis, Lumina Sfântului Duh s-a pogcrât peste lumea creştină...
Astăzi, puterea ei dătătoare de viaţă nouă şi bucurie sfântă, duhovnicească a pătruns în inimile noastre, străbătand până în cea mai tainică firida a ei.
Astăzi Domnul Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a luminat toate prin Invierea Sa, luminând şi înflorind în sufletele noastre, năzuinţe aducătoare de pace şi armonie.
Astăzi prin Lumina Învierii Sale am descoperit prelungirea existenţei vieţii.
Astăzi, Cel Înviat a făcut tuturor o operaţie pe cord, a curăţat tot ce a fost putred, murdar, infect cu patimi urâte şi a pus la loc, bunătate din Multa Lui Bunătate şi blândeţe, cu toate caracterele Sale, frumoase.
Astăzi primim o făgăduinţă, o promisiune, reprezentând fundamentul credinţei creştine!
Astăzi, Lumina Invierii Domnului a umplut de lumină Cerul şi Pământul iar pe cei ţinuţi în legăturile iadului i-au dezlegat, cutremurându-se temeliile iadului.
Bucuria Pascală să rămână în sufletele noastre. Cel Înviat din morţi să ne încălzească inimile şi să ne lumineze minţile,
Fie, ca în LUMINĂ să dăinuim, împărtăşind în toate aspectele vieţii, FRUMUSEŢEA de a fi OM !

„Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă" (Filip. 4, 4).
Citeste mai mult…

Maxime

Un soldat american, înainte de a pleca pe front, s-a dus la bibliotecă şi a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decât cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donată bibliotecii de către persoana care scrisese comentariile. Aşa că numele şi adresa ei erau scrise pe carte.

Plecat pe front, a decis să-i scrie acestei doamne. I-a spus cât de mult l-a impresionat cartea şi ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cărţii. Şi ea i-a scris înapoi. Aşa au început să corespondeze şi, cu cat îşi scriau, relaţia lor devenea din ce în ce mai puternică.

Într-una din scrisori, el i-a scris şi a rugat-o să-i trimită o fotografie. Ea i-a spus că dacă se simte apropiat de ea şi dacă dragostea lui este adevarată, nu va conta cum arată. Aşa că nu i-a trimis nicio fotografie.

Când s-a terminat războiul şi el s-a întors în SUA, şi-au dat întâlnire în New York , în Grand Central Station. Ca să se recunoască, ea l-a rugat să ţină cartea în mânq, iar ea va avea un trandafir.

Aşa ca în acea zi, într-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte în mână căuta o femeie cu un trandafir în mână. Vă daţi seama ce aşteptări avea? Era pe punctul de a-şi găsi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o văzuse niciodată.

Aşteptând, a văzut o fata superbă, îmbrăcată într-o rochie verde, care-l privea atent. Ea s-a îndreptat către el şi… era minunată. Era dincolo de orice imaginaţie. Iar el s-a uitat şi a văzut că ea nu avea niciun trandafir. Lângă el s-a oprit o doamnă în vârstă. Avea un trandafir în mână.

Vă puteţi imagina? Tânăra superbă şi doamna care nu arăta foarte bine, dar cu un trandafir în mână. Şi nu era frumoasă, chiar destul de urâtă şi îmbătrânită. Voi ce aţi fi ales? Persoanei cu trandafirul îi ştia sufletul de care se îndrăgostise. Aşa ca s-a îndreptat spre doamna urâtă cu trandafirul, în timp ce tânăra frumoasă s-a oprit la câţiva paşi de el, l-a privit şi l-a întrebat:

- Vii cu mine soldat?

Iar inima lui era sfâşiată. Decizii. Alegeri. S-a gândit un minut. În timp ce tânăra se îndepărta de el, lucrurile corecte l-au determinat să aleagă: şi-a continut drumul către persoana în vârstă care ţinea trandafirul în mână, s-a apropiat de ea şi i-a zis:

- Bună ziua, şi a invitat-o la cină.

Iar aceasta i-a spus:

- Fiule, nu ştiu ce se întâmplă aici, dar tânăra îmbrăcată în verde care tocmai a trecut pe lângă tine, m-a rugat să ţin în mâna acest trandafir şi mi-a spus ca, dacă vei veni la mine, să-ţi spun că te aşteaptă la restaurant..."

Citeste mai mult…

De farmecul iubirii Tale!!!

Vreau Ţie, Marele Rege al Iudeilor,

să-Ţi închin un vers!

Prin slovele de Abecedar

tot timpul scormonesc...

Frumoase şi prea mari cuvinte,

nu găsesc !...

 

« Dă voinţă, i-a putere!

îmi spui Tu,1979322691?profile=original

Nu-ţi pese de a ta durere!

Pune degetul pe rana Mea!”

 

O!... Doamne,

De farmecul iubirii Tale...
am strătut a vieţii cale,
cu atâtea drumuri fără de popas,
trudind râvnitu-mi suflet,
de-al fericirii Tale atras!!!

Paşii mei, azi, poartă numai
un trup îmbătrânit şi gol.
numai iubirea, ce-n veci rămâne tare,
cu al ei miraj îmi dă ocol!
Cu dorul singurului gând,
să-ţi trec doritele hotare,
să Te revăd, cât mai curând!!!...

 

Citeste mai mult…

Tu Biserica, Mamă

Tu Biserica,  Mamă

 

Tu Biserica,  Mamă,

Leoaică cu pui la sân 

Să mi-i creşti "oameni de bine",

Nu atei şi nici hapsâni!

În pântecu- ţi deschis,

pe toţi să mi-i ţii strâns,

Adumbriţi sub aripa ta,

Să nu-i fure cine-o vrea.

 

Să înalţi peste întinderea pustie

O dulce şi frumoasă Românie!

Înaltă şi frumoasă Fecioară,

Păşind peste coline,

Că numai tu poţi face

Să  rodescă în a-noastre vieţi,

Prin închinarea-ţi cuvenită,

Albe dimineţi !

 

Fi darnică... în ceasul cel din urmă...

Însetaţlor chinul îl curmă.

În suspine plângi înăbuşit,

Că tot pământul fierbe 

Şi lumea-i într-un tumult.

Iartă şi te roagă,

Că-i foarte slabă de fire,

Sărmana omenire... !

Sărmana omenire!

 

Închide-i rănile din inima plăpândă,

Dezleagă-i inima ce se frământă,

Umplele golul inimii de Lumină.

Plânsul?... nu-i o cale!...

Rămân, gândurile goale...

Şi nu există gând fără cuvânt

Chiar de sunt negre gânduri, ori sunt albe,

Astăzi România, între gând şi cuvânt se scaldă,

Ori de le e rece inima, ori de e caldă!!

 

Duc cu ele puţină Lumină,

Sau multă răutate.

Chiar de este zi sau,

Pentru unii... numai de e noapte,

De la nevinovat de prunc,

Până la cel de pe patul de moarte.

 

Tu culege suferinţa şi durerea

Ca pe o minunată licoară

Şi varsă-le în Sfântul Său Potir,

Şi de vor gusta misterul roşului elixir,

Va întâmpina a lumii Albă Primăvară!

 

Cu milă ia pe braţe întreaga omenire,

Dă-i să guste ca drept mulţumire,

Sângele Său, întrupat din iubire,

Ce-l pierde pe satan, e singurul ei leac...

Vindecă-i neputinţele şi poart-o

Spre Lumina de dincolo de veac.

 

Când porţile Luminii

lui Adam şi Evei, s-au închis,

Sfântul Duh prin prooroci le-a scris:

“Aşezaţi în suflet Legea Bună a firii,

A dreptei judecăţi, a milei şi iubirii!”

 

Triumfătoare şi blândă tu Biserică, Mamă,

Să cuprinzi cu Sfânta-i adorare,

Toată lumea asta mare.

Domnul nostru Iisus, azi,  vă spune:

“Invătătorilor, luaţi aminte bine!

A vă smeri ca Mine!”

 

       *    *    *

 

Citeste mai mult…

Fratii mei iubiti

Am ingropat incă un An, 2012... Anul acesta, vom fi tot mai aproape de Domnul! Ingerii protectori să ne protejeze de forţele răului şi să reverse asupra noastră belsug de bunătăţi. Să fim, ocrotiţi şi apăraţi de toate bolile, cutremure, secetă, foc, ape multe, de războiul dintre noi şi de vrăjmaşul ce ne ispiteşte şi ne intinde curse să-i slujim intunecimii sale. Ne-am urat atâta "fericire" unii altora, dar in zadar dacă nu-l vom ruga pe Iisus să ne deschidă El, CALEA FERICIRII! Ca să reuşim a lăsa in spate toate tristeţile şi suferinţele noastre! România noastră să lumineze ca Soarele inaintea tuturor popoarelor lumii şi prin credinţa ei adevărată să devină model de trăire şi comportament, demnă de urmat. România deţine "TEZAURUL cel mai valoros al Pământului, şi cu el, Anul acesta, să înceapă să imbogăţească sufleteşte toate neamurile, toate limbile, naţiile şi toate popoarele lumii...« Fraţii mei iubiţi » De ce imi permit eu, să vă numesc aşa?:"Deci fraţii mei iubiţi şi mult doriţi, bucuria şi cununa mea, aşa să staţi întru Domnul, iubiţii mei. Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic : Bucuraţi-vă". (Filip. 4 ; 1,4). 

 

În Epistolele Sfântului Apostol Pavel, aceste versete atât de frumoase, m-a făcut să înţeleg adevărata Credinţa noastră Ortodoxă, şi dacă e preţuită la valoarea ei adevărată – Ea este Izvorul de Frumuseţe, al unei vieţi ce depăşeşte orice altă experienţă umană!!!... Iisus Dumnezeu s-a coborât la noi ca să ne înalţe la mărirea Sa... să ne îndumnezeiască. A mângâiat neîncetat pe Ucenici Săi prin arătările Sale, ca să-i convingă că îndată după plecarea Sa, la Tatăl Ceresc, le va trimite lor putere de sus prin Duhul Mângâietorul... Iisus şi astăzi încearcă cu aceeaşi convingere, tot la fel, să nădăjduim şi noi că ne va sprijini în lupta cu forţele răului. Dumnezeul nostru se mai numeşte şi Dumnezeu Protector, Bătrânul Iosiv, tatăl adoptiv al lui Iisus, primeşte în vis, poruncă de la Tatăl Ceresc, să ia copilul şi să fugă în Egipt. In zadar Irod, omoară 14.000 de prunci... Părăsit de Protecţia Divină devine din rău şi mai rău. Şi-a omorât pe unii din copiii lui care i se părea că-i ameninţă tronul, pe parinţii lui, pe soţia lui, pe un alt frate ce era cu un handicap şi acela, nicidecum nu urmărea să-l detroneze, dar lăcomia după putere l-a transformat într-o fiară. A sfărşit după trei ani de chin, răpus de o boală grea, a zăcut cu trupul plin de bube, care puroia si nu se afla pe pământ medicament care să-i aline îngrozitoarea durere. A murit în cele mai groaznice chinuri. Dumnezeu ne arată prin foarte multe pilde evanghelice, că ne e Protector. El protejează « pe cei care i-a ales » iar pe vrăjmaşii Săi îi va pierde asemenea lui Irod.Oare cum se va împlini Scriptura dacă noi ne îndoim de protecţia Sa???... Oare o să rămânem şi anul acesta 2013, tot in neascultare, nepăsare şi ignoranţă faţă de CHEMAREA Duhului Sfânt, dezvăluit nouă pe Cerul României noastre? * * *“Înainte de a se zvârcoli în dureri de naştere, ea a născut; înainte de a simţi chinul, ea a născut un fiu.Cine a auzit sau cine a văzut unele ca acestea? Oare o ţară se naşte într-o singură zi şi un popor dintr-o dată? Abia au apucat-o durerile naşterii şi fiica Sionului a şi născut fii!Oare Eu voi deschide pântecele fără să-l las să nască?, zice Domnul. Sau Eu, Cel ce fac să nască, îl voi închide?Bucură-te, Ierusalime şi voi, cei care îl iubiţi, săltaţi de veselie. Fiţi în culmea veseliei, voi cei care îl plângeaţi!Astfel ca voi să fiţi alăptaţi şi să vă săturaţi la pieptul mângâierilor sale, să sorbiţi şi să vă desfătaţi la sânul slavei sale! Acestea zice Domnul! “Vărsa-voi pacea peste el ca un râu şi slava popoarelor ca un şuvoi ieşit din albia lui. Pruncii lui vor fi purtaţi în braţe şi dezmierdaţi pe genunchi. După cum mama îşi mângâie pe fiul ei şi Eu vă voi mângâia pe voi, şi voi veţi fi mângâiaţi în Ierusalim.Căci Eu vin să strâng la un loc toate popoarele şi toate limbile, ele vor vedea slava Mea. Într-adevăr, precum --- CERUL CEL NOU --- şi --- PĂMÂNTUL CEL NOU --- pe care « le voi face » zice Domnul, vor rămâne înaintea Mea, aşa va dăinui seminţia voastră şi numele vostru. Şi din lună nouă în lună nouă şi din zi de odihnă în zi de odihnă vor veni toţi şi se vor închina înaintea Mea, zice Domnul.(Isaia 66 ;.24). ”Deci şi voi fiţi gata, privegheaţi şi vă rugaţi, că în ceasul în care nu gândiţi Fiul Omului va veni’’. ( Luca 12 ; 40).SFÂRŞIT.

 

(Scris la ultima pagină: Roman religios “IESITI DIN EA, POPORUL MEU!”).1979322642?profile=original

Citeste mai mult…

Om, Univers si Divinitate

Unde să mă adăpostesc

din vâltoarea viselor rebele?

Cum să mă apăr

de valurile furibunde,

atât de grele?...

 

Cu privirea prin spaţii,

sub albe şi mari constelaţii,

urc pe fir de Luceafăr

spre zarea vastă.

Văd cum Tu, Izvorul Vieţii,

Tu, Biruitorul morţii,

într-o linişte sfântă,

cobori prin bolta albastră.

 

Cu un chip luminat la privire

Tu, Dumnezeu-Omul, Unicul Mire !

 

Mi-ai şoptit : “Te-am chemat!

Eu Te-am adus pe pământ,

într-acest Rai Preasfânt !

Îndurare Ţi-am arătat,

din prima zi şi până acum,

călăuzindu-ţi paşii, pe al veşniciei drum.

 

Am ţinut în dreapta Mea

cărările vieţii tale,

cât ai umblat prin frumuseţea acestei lumi!...

Ţi-am deschis înaintea ta cerul şi pământul,

ca pe o carte a veşnicei înţelepciuni!

 

Ca fulgerul am luminat

cumplitele-ţi vifore-ale vieţii...

Ca o făclie ţi-am strălucit în suflet,

prin cărările nopţii!”

 

O, Dulcele meu Mire!

Întreaga lume e Mireasa Ta...

şi ca pe Mirele ei veşnic,

pe Tine te vom aşteapta.

 

În Veacul Învierii,

ce va să vie în curând,

oare, în ce chip minunat,

ne vei preschimba?

 

Cum vor lumina trupurile noastre,

iar sufletele cum vor străluci,

întru nestricăcioasa frumuseţe

a îmbelşugatei bucurii,

din a cereştilor sălaşuri,

din a veşnicelor lăcaşuri?

 

Toţi prietenii Tăi Te aşteaptă…

Nuntaşii... tiptil se adună

în dulcea-ţi Grădină!

În neuitatele clipe adunate,

împletite într-o minunată cunună;

OM, UNIVERS, DIVINITATE!!!

 

Citeste mai mult…

Ridică-i, Doamne, pe Romani...

Ridică-i, Doamne, pe Români,
din valurile învolburate
ale acestei lumi,
din această pretinsă ştiinţă.
Că toate le vin acum pe dos 
şi nu văd că se învârt 
într-un cerc vicios.

Ridică-i, Doamne, pe Români,
pelerini la Aroma Cerescă,
cu lumina în suflete 
şi cu o viaţă moral-dumnezeiască.
Cu puterea de a trăi cu demnitate
cuget curat, bun simţ, claritate!
Să nu se mai chinuiască
în întunericul necunoştiinţei...
acum la cumpăna Apocalipsei,
La răscrucea Finală,
groaznica Sentinţă Spirituală.

Citeste mai mult…
-->