NOIEMBRIE MUŞCHETAR

Toamna a intrat în linie dreaptă,
noiembrie a coborât din calendar,
altă lună îşi lasă cartea de vizită,
căci anul e destoinic colecționar.

Vara toridă parc' a fost o nălucire,
dimineţile înoată-n pâcla ceţoasă,
pe zi ce trece frigul pune stăpânire
şi în curând iarna va fi iar mireasă.

Copacii-și leagănă ramurile goale,
când bruma cade parcă-s în ghips,
mlădierile răzbesc tot mai domoale,
iar frunzele rănite atârnă ca un clips.

Noiembrie a coborât din calendar,
stă în calea iernii precum un ghimp,
rămâne cel mai vrednic muşchetar
şi piatră de hotar cu celălalt anotimp.

1 Noiembrie 2017 - MIT

IARMAROCUL CU STELE

*

Noaptea-i senină
şi Luna colindă prin
iarmarocul cu stele...
de pe puntea unui gând
ce suferă de insomnie,
privesc cum vântul furios
şuieră printre ramurile goale,
brumate... le întinde pân' la
pământ, precum un acordeon
cu pliurile burdufului deslipite.
Înfrigurată, pe puntea gândului
insomniac aştept un alt gând
să încălzească... învelească
ca un pled, umerii peste care
apasă întunericul nopţilor pustii,
ce au obrajii zbârciţi de la frig.
Dar de multe ori am simţit nevoia,
ca în nopţile reci, târzii, să privesc
iarmarocul cu stele şi cu al treilea
ochi să văd cum, pe frânghie de lumină,
celălălt gând înmiresmat, se apropie...
iar împreună să căutăm ziua de mâine!

21 Octombrie 2017 - MIT

*

NEBUNIE ÎNŢELEAPTĂ
Motto: Scrisul este cea mai înţeleaptă... nebunie! -Maria-Ileana Tănase

Am ascuns, printre rânduri, zurlia toamnă
ajunsă nostalgie, anotimp declinat plăcut,
va fi altă o treaptă spre veşnicie, doamnă,
căci pe scara vieţii urci, chiar dacă a durut.

Mi-au ruginit toamnele în multe calendare,
pân' să găsesc nordul busolei, între cuvinte,
şi căutând în mine cu nemăsurată răbdare,
am văzut pereţii sufletului cu alte veşminte.

Întotdeauna, aşteptăm de la viaţă o minune
şi sufletul, burete avid, le cuprinde pe toate,
din răbdarea timpului am urzit înţelepciune,
iar în ziua de mâine, speranţele-s ancorate.

Chiar dacă pe cerul vieţii, nori vor mai pluti,
voi cauta s-adun apa de ploaie în călimară;
scrisul o nebunie înţeleaptă, mă va răsplăti,
iar salba cu ani, o voi purta ca pe comoară.

15 Noiembrie 2016 - MIT

FRUNZĂ POEZIE

Simt pleoapele grele ca şi-un plumb,
din nou, o toamnă cu lacrimă-frunză,
anii se numără invers... fără dobânzi
şi sper pe şevaletul vieţii, altă pânză.

Cobor scara din suflet şi fac inventar,
treptele scârţie sub povara soldurilor,
unele-s demult, arhivate-ntr-un sertar
fără să le preschimb la bursa de vise.

Sub pleoapele-plumb privirea-i plisată,
dar gândul mi-e forţă, soldat protector
şi colind toamna-n veşminte de muză,
căci în viaţă nimic nu este întâmplător.

Pe scara din suflet treptele sunt note,
simfonia se-ncheagă când vântul adie
şi chiar dacă miresmele-s uşor, pălite, 
frunza din anotimpul vieţii, mi-e poezie.

26 Septembrie 2017 - MIT

LACUL GÂNDURILOR

Pe lacul dintre două gânduri,
unduiesc flori graţioase,
au rizomii-n mâlul unui trecut,
o broderie pe tul de frunze,
prinsă-n ghergheful 
cu cercuri de-argint,
iar miresmele au molipsit
anotimpul fără calendar.
Cuprinse de febra adâncurilor,
minunile plutitoare, 
prin mlădieri languroase
şi-au redefinit mereu solzii,
mugurii s-au hrănit 
cu seva aducerilor aminte,
iar florile purităţii şi-au deschis
petatalele de cuvinte.
De pe lacul gândurilor,
tăcerea a cules un nufăr... 
stă prins la butoniera timpului.

18 Septembrie 2017 - MIT

SĂRUTĂ-MI...

Sărută-mi, visele din toamna mea, 
Sărută-mi, ochii prinşi în zarea ta, 
Sărută-mi, umerii împovăraţi de dor,
Sărută-mi, sufletul şi firul de izvor.

Sărută-mi, ridu' ce-a-nflorit pe frunte,
Sărută-mi, florile de-argint la tâmple,
Sărută-mi, dimineţile scăldate-n rouă,
Sărută-mi, gândurile prin care plouă.

Sărută-mi, nopţile când braţele te vor,
Sărută-mi, clipele flămânde care dor,
Sărută-mi, buzele şi floarea de cireş,
Sărută-mi, zbuciumul pătruns în vers.

Sărută-mi, această veche poezie nouă,
Sărută-mi, si emoţia, dintr-amândouă,
Sărută-mi, neputinţa de-a face divers,
Sărută-mi, tot ce-am uitat... Te iubesc!

15 Septembrie 2017 - MIT

SUB PATRAFIRUL TOAMNEI...

Sub patrafirul toamnei,
pe coli de gând semantic,
s-a mărturisit prin cuvânt,
sufletu-mi primăvăratic.

Iubire tomnatică frunză,
foşneşti în gând răvăşitor,
fluturii-s la fel de zănatici,
căci semnul e Vărsător.

Anotimp cromatic şi muză,
colorezi pădurile de vers,
pânza de pe şevaletul vieţii,
când anii se numără invers.

Dar sub patrafirul toamnei,
foşnetul vieţii e răscolitor,
emoţiile tresaltă prin poeme,
anotimp-prefaţă şi cantautor.

14 Septembrie 2017 - MIT

BRIZĂ DE CERNEALĂ

*

Deseori, în puterea nopţii,
găsesc o umbră ce tremură,
pe pereţii unui gând rănit
şi de fiecare dată,
pe buzele sălbăticite,
simt briză de cerneală...
Atunci, cărbunii nopţii
încep să creioneze pereţii
cu emoţia unui anotimp violet,
înrămat de zeul timp,
ce atârnă de cuiul unui vis.
Când zorii încătuşează noaptea,
umbra înfrigurată adoarme
ghemuită, în poala gândului,
până ce cuvintele se urzesc vers.
Aşteptarea s-a înecat demult,
în largul mării cu peşti muţi...
iubirea nerostită s-a preschimbat
in ocean planetar şi de atunci,
pe buze, simt briză de cerneală!

*

23 August 2017 - MIT

ECLIPSA DE SOARE

În seara asta trebuie
s-ajung, chiar pe Lună,
doamna blondă mi-a rezervat 
o inedită şi mare surpriză.
M-a desemnat 
maiestră de ceremonii,
cunoaşte cât te mult o admir
şi că-i scriu poezii...
Ce onoare pe capul meu,
să particip pe viu
la fenomenul astral,
iar pe doamna s-o sfătuiesc!
Dar înainte de Eclipsa de Soare
va fi o paradă de modă specială,
Luna iarăşi, se înnoieşte,
pe pasarela nopţii va defila
şi speră că va primi
coroana de Stea.
Şi aşa gătită ca o divă,
pe astrul zilei îl va purta
într-un con de umbră;
va fi eclipsă totală, 
când Luna triumfătoare
trece între Pământ şi Soare,
cufundă ziua în întuneric,
pe o mică bandă terestră.
Mare noroc de câte o eclipsă,
măcar aşa să se răzbune,
pe Soare, frumoasa doamnă...
îmbrăţişându-i singură razele,
pentru o scurtă perioadă.

21 August 2017 - MIT

SE MUTĂ SATU-N CIMITIR

Tristeţea e pe valea care curge satul,
Ce-n fiecare zi se mută sus, în cimitir,
Sunt tot mai rari sătenii, pe la poartă,
Şi tot mai rar, cu var, trece un coviltir.

Câmpuri şi dealuri au ajuns pârloagă,
Iar mulţi bătrâni în beţe-şi târăsc paşii;
Au ochi de sfinţi dar trupu-i fără vlagă,
Nu uită de copii şi-n biserică se roagă.

Demult lucrau ogoarele pân' se-nnopta,
De sărbători se întreceau la horă-n sat,
Iarna, femeile-n războiul de ţesut trudeau
Şi-n şezători puneau poveşti la depănat.

La şcoală, clasele erau un stup de copii,
Ce vara-nălţau colbul de pe uliţă- n nori,
Azi drumu-i asfaltat iar copiii tot mai rari
Şi doar prin cimitir se sădesc multe flori.

Dar parcă toate, astea, le-am trăit în vis,
Timpul a preschimbat satu-ntr-un martir,
Iar din ce-a scăpat exodului, către oraş,
Cu fiecare zi, se mută sus, sus în cimitir.

7 Iunie 2017 - MIT

SOLDAŢII DE PLUMB

Ciorchini de nori plutesc în depărtare,
iar cerul parcă-i rocă de bazalt,
pavat fără niciun petec de înseninare,
şi unde soldaţii de plumb trec la asalt.

Norii bocesc peste pământul steril,
iar umezeala-i brevet bacovian,
picurii-perechi se schimbă-n cadril,
căci ploaia-i dirijor şi muzician.

Sfârâie pământul când picurii-l sting
răscolind adânc, păcate astrale
şi dacă soldaţii de plumb nu se ating,
nopţile se preschimbă-n boreale.

Ploaia fredonează o simfonie divină,
unde picurii-s lacrimi de nemurire,
dar uneori, norii lăcrimează fără vină
şi ploaia botează poveşti de iubire.

17 Iunie 2017 - MIT