Postările lui Stănescu Aurel Avram (42)

Filtrează după

Bună, bună seara

Admitem că eşti tristă, e o stare critică din care nu poţi ieşi! Admitem că ajungi acasă… trebuie să fii altfel… mai puternică, mai vioaie, mai plina de viaţă!Admitem că ajungi în casa copilăriei şi imediat te-nconjoară o atmosferă de basm... luminiţele sclipesc feeric şi frenetic, sunetul zurgălăilor îţi umplu inima de bucurie, mirosul mirodeniilor şi colonialelor îţi taie respiraţia… din pământ, din aer, de oriunde auzi corul unor heruvimi interpretând cantate din clasici. Energia colindătorilor te învigorează! Nu uita că în noaptea de 22 Decembrie îţi vor cânta cel mai frumos colind… Bună, bună seara! E refrenul care-mi place cel mai mult! E colindul care mă-ntinereşte intraductibil de mult. Gândeşte-te la un zgâmboi mic, cu ochi albaştrii în care se oglindesc toate visele nevisate... sunt eu! Te voi colinda... pregăteşte pricomigdalele! Îmi dai toate darurile din lume... sunt fericit! Am braţele încărcate de bogăţii şi mă uit îngrijorat să nu scap vreuna. Dar tu, prietena mea cea înţeleaptă mă îmbrăţişezi… uit de daruri, mă cuibăresc la tine în suflet de unde nu vreau sa mai plec niciodată. Şi tu eşti fericită. Inimile ne sunt inexplicabil de mari, încap toate universurile-n ele!Am admis imposibilul.
Citeste mai mult…

La o margine de lume

Avea obiceiul ’’urât’’ şi în pauza de masă, fugea cu Radu şoferul lui de pe autobasculantă, să admire plaja dintre ecluză şi tabăra Năvodari şi eventual să se scalde în mare. Maşina o ascundeau lângă dig, printre bălăriile care crescuseră cât ea de înalte, nu cumva să o zărească cei de la secţie deşi niciodată nu a avut nimeni curajul să-i spună… ‘’de ce chiuleşti’’!

De obicei era puţină lume şi din peisaj nu lipseau siluetele pescarilor înarmaţi cu mulinete şi prăjini, care de care mai sofisticate, aruncând de pe uscat undiţele cu râme de mare*,  după labani*.    

     Radu, era un bucovinean frumos, mult mai tânăr decât el… care se credea tânăr! Aveau  pregătite slipuri fiindcă, pe acolo zăboveau adesea amatoare de soare, linişte şi baie-n mare aşa că se pregătiseră pentru orice fel de întâlniri neprevăzute!

     Vara încinsă şi nopţile scurte păreau interminabile! Temperaturile de zi şi noapte oscilau între ele cu 12 grade. Soarele înăbuşea orice tendinţă de evadare din cotidian, obosind oamenii. Permanent, doar briza adia la intervale regulate şi mult aşteptate de toţi încât ajunseră să creadă că zăpuşeala nu se va termina nicicând.

     Laur îmbrăcă slipul din maşină şi păşi pe plaja visurilor, însorită dar pustie spre mirarea lui… de obicei venea lumea dar acum, nu era nici ţipenie de om şi se gândea:

     - Cu atât mai bine!

    Când a zărit nisipul alb-auriu, cu scoici măcinate în granule fine, nerăbdarea puse stăpânire pe el. Dorind să alerge spre apă a înlemnit; a zărit mulţi copii, cu cele mai inimaginabile defecte, târându-se efectiv de la mare spre tabăra aflată la marginea plajei şi a crezut că visează urât.

     Făceau parte din lumea celor cu dizabilităţi din naştere, abandonaţi de familiile lor care nu mai aveau ce face cu aceste reziduuri umanoide. Aveau din naştere diformităţi groaznice, malformaţii inimaginabile şi nu îşi închipuia că există o astfel de lume dar care, acum, se afla în faţa lui! În general erau slăbănogi, li se zăreau oasele sau descopereai la ei bose şi fose pe unde nu bănuiai! Chipurile le erau groaznice, de hidrocefali, la unii le lipseau picioarele, la alţii mâinile ori erau minuscule sau deformate, însă aveau ochii mari în care se oglindea lumea obişnuită spre deosebire de a lor… şi a întors tulburat privirea. Nu putea şi nu avea curajul să-i mai privească! Era năucit de neprevăzutul şocului acestei întâlniri.

     În acele clipe a uitat de soţia pe care o iubea, de fetiţa încântătoare care îl aştepta acasă, de tot trecutul, prezentul şi viitorul neprevăzut şi un văl se interpuse peste mintea lui şi realitate. Nu mai gândea, îşi spălase creierul care galopa în clipele acelea de la începuturi.

Laur, a observat ca prin vis plutind repede spre ei doua tinere superbe în costume de baie, formate din doua piese, având corpuri minunate care i-au întrebat:

     - De unde sunteţi? Noi din munţi şi ne-am îndrăgostit de această zonă superbă!

Erau volubile şi fermecătoare! S-au aşezat pe nisipul fierbinte şi i-au poftit lângă ele făcându-le semn graţios cu mâinile, îndemnându-i să se bucure împreună de frumuseţea mării interminabile.

     Ei doi, aveau ochii gri-albaştrii şi le priveau încântaţi; ele… ochii liliacului în floare şi nu se mai săturau de atâtea indigouri ca şi de infinita Mare Neagră care în acele zile, era nesfârşit de albastră.

     Aruncând privirea la gâtul lor le-a văzut tensiometrele şi a realizat încordat:

     - Trebuie să fiţi cadrele medicale din tabără! Şi ele i-au confirmat bănuiala,

     - Da…  pe la ora două cu îngrijitoarele şi  supraveghetoarele urmează să servim masa  copiilor!

Lui îi era deja rău când se gândea la acele făpturi, paloarea feţei n-o putea ascunde nici bronzul soarelui. Acum fetele erau îngrijorate de starea lui şi au vrut să-i ia tensiunea, pulsul, temperatura, bătăile inimii,

-         Fiţi liniştite că-mi revin! Nu ştiu ce m-a apucat!

Spuse cu glasul înăbuşit ascunzându-şi starea, dorind să le  liniştească. Însă ele nu s-au lăsat până n-au pus aparatele pe el şi l-au controlat în timp ce se prezentau, 

- Pe mine mă cheamă Lara şi pe ea Nora! Dar pe voi?

 Şi-au dat seama ce se întâmpla cu Laur însă vroiau să-şi revină mai repede, să glumească împreună, să se privească în ochii lor azurii, să uite şi ele de suferinţele-chinuri ce le aveau veşnic în faţă.

    Era a patra zi de când sosieră la mare însă nu sperau să se apropie cineva de tabără şi acum, se bucurau de prezenţa lor neaşteptată. Posibil, ar fi fost mulţumite cu oricine venea din lumea banală şi cum doar ei se iviseră pe acolo… au fost fericite!

     Laur, şi-a revenit aşezat cu spatele la grupul de copii care se târau pe nisip, mulţumiţi că văd şi aud valurile mării. În timp dorea să uite şi a uitat că la doi paşi de ei exista calvarul de neimaginat al copilaşilor-oameni.

     Nu şi-a dat seama de ce pe Lara o prefera mai mult deşi erau asemănătoare. Poate i s-a părut mai miloasă, poate mai atentă cu el deşi amândouă erau blânde şi în orice caz, îl atrăgeau cu ochii lor care păreau să nu se mai dezlipească de ochii lor aşa încât, le-a încântat cu glumele ce i-au trecut prin minte; simţea întruna cum îşi pierde firea când îşi adâncea privirea în ochii ei şi trecerea la paroxismul situaţiei s-a produs în mod firesc. Îşi mărturisea singur, uimit şi mai ales fermecat de existenţa celorlalţi,

     - Nu poate fi adevărat, atât de uşor şi repede să ne apropiem de aceste fete!

     Şi a continuat întorcându-se pe burtă… a uitat de fierătanii şi tinerele de pacienţi! Probabil timpul o luase razna şi se blocase; putea să acuze orice… marea necuprinsă, plaja pustie, vara încinsă însă mai ales, capătul acela de lume.

     Deodată cuprins de nerăbdare le-a propus,

     -Ne-am încălzit suficient! Hai să intrăm în apă  să ne răcorim …!

     Fetele i-au răspuns entuziaste imediat cu chiote de bucurie…  de la început s-au împărţit perechi fără să se vorbească înainte ca şi cum ar fi fost de la sine înţeles.  Ele şi-au lăsat instrumentele medicale trântite aiurea; Laur i-a întins mâna politicos să o ajute să se ridice iar ceilalţi neforţaţi i-au imitat! Parcă imaginea lor se reflecta într-o oglindă uriaşă cu marea ca fundal. N-au simţit nevoia să se mai despartă conştienţi de clipele acelea inegalabile şi-au alergat voioşi, ţinându-se strâns de mâini pe plaja întinsă dar pustie, scăldaţi în soarele dogorâtor al după amiezii până s-au avântat în imensitatea mării.

     Când au intrat în apă cu viteză, rezistenţa ei i-a despărţit pentru o clipă şi au început jocurile! Nu aveau nevoie de minge; există multe surprize care localnicilor nu li se par deosebite. A învăţat-o întâi să împroaşte cu apa sărat-amară, chiar a necăjit-o puţin că nu reuşea să-l stropească cu pricepere, aşa cum şi-ar fi dorit. I-a arătat cum să lovească apa,

- Nu ai teamă, este doar marea! Însă orbită de stropii care o izbeau, îl aştepta cu spatele dând molatec şi haotic din mâini, parcă fără voinţă, ezitând şi încercând totuşi să îl ţină departe… dar el se apropia până distanţa dintre ei a ajuns la microni depărtare!

     Ceilalţi priveau încântaţi zbenguiala lor şi încercau să îi imite.. exista în acele mişcări un erotism camuflat ca dansul preludiu al păsărilor pentru ce va urma.

     Laur, ţinându-şi respiraţia a intrat cu capul sub apă şi a apucat-o de mâini ajutând-o să i se urce cu picioarele pe umeri. La început Lara se suia cu îngrijorare. Pulpele ei îl mângâiau continuu, păstrau contactul permanent cu el şi îi strângeau din ce în ce mai apăsat grumazul… atingerile, îi intrau în creier. Mâinile lor au început să se cerceteze cu-nfrigurare în celălalt sens… mai prelung, mai ferm, mai mângâietor, căutările devenind tot mai insistente! Marea fiind agitată deseori se dezechilibra, totuşi, când simţea că fata este în siguranţă o îndemna să se ridice în picioare pe umerii săi. Ea a sărit de nenumărate ori şi revenea iute înapoi strigând ca o copilă:

- Mai vreau! Mai vreau! Până au început să-l usture umerii.

     Atunci a dispărut înotând sub apă, fugind în larg. Fetele surprinse s-au uitat înfricoşate după Laur, care ieşise departe, la adâncime unde nici unul nu îndrăznea să se avânte, fiind singurul dintre ei care ştia să înoate, şi au început să ţipe înspăimântate,

- Întoarce-te Laur…!

Chemările lor cristaline străbăteau dimensiunile şi dăinuiau peste talazurile mării. Impresionat de disperarea din glasul lor, a revenit lângă acel grup şi imediat cei trei s-au animat.

     Fata aceea frumoasă era atât de radioasă când a apărut lângă ea de parcă ar fi fost plecat o veşnicie. Vrăjit de spaima ei, le-a luat pe rând în braţe să le înveţe să facă pluta… după care a început să le arunce departe, însă cu toate că erau speriate şi ţipau, căderea lor vertiginoasă era amortizată de apă şi nu se loveau deloc… le-a plăcut mult şi această hârjoană.

    Radu şi Nora  au înţeles mişcarea, au prins curaj şi-i imitau şi cum tinerele mai vroiau să se joace la infinit s-au prins cu toţii în vâltoarea dansului.

    Însă, zbuciumul şi zgomotul mării au îndepărtat perechile până nu s-au mai zărit una de alta! Apa cu puterea ei magnifică i-a despărţit şi n-au mai perceput nimic din exterior. S-au simţit deodată singuri dar în siguranţă, departe de orice frământări, însoţiţi numai de vuietul neîncetat al valurilor!

     Deodată fata s-a prins de gâtul lui şi au căzut înlănţuiţi în valuri; aveau acum senzaţia că atingerile lor sunt permanente, extraordinar şi înfiorător de plăcute, parcă contactul pielii era al altui organism viu, lipit de celălalt având propria sa identitate. Au uitat toate problemele nerezolvate ce existau pe acest pământ şi sărutul i-a unificat într-un tot organic.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

După un timp, calmându-şi frământările au privit perechea cealaltă în depărtare cum se apropia de ţărm şi i-au urmat. I-a plăcut atât de mult joaca încât fata l-a invitat oricând… după amiază, pe înserat chiar cât mai curând posibil, numai să nu uite că era singură şi plictisită de viaţa asta anostă.

Laur nu avea cum să se gândească la altcineva decât, la zâna neasemuită de lângă el care îl privea admirativ, pierdută în uitări; amândoi erau mulţumiţi de bogăţia sentimentelor ce le invadau sufletul. Splendoarea zbura în vânt, aruncându-şi sporii pregătiţi să se înmulţească şi acum ieşeau din mare strâns îmbrăţişaţi şi încleştaţi într-un sărut fără limite. Apa limpede le şiroia pe trupuri, gâfâiau surescitaţi şi nu le mai păsa de nimic! Se priveau înfioraţi, percepând clar momentele acela unice care nu se asemănau câtuşi de puţin cu zădărnicia omenească. Îşi făureau planuri într-o repetabilitate veşnică sau cel puţin cât Lara va poposi pe aceste meleaguri şi cine ştie… poate vor reuşi împreună să prelungească această stare la infinit! Deosebeau vizionar cum iubirea ca o nălucire a izbucnit între ei şi sesizând din zgomotele mării, din vuietul şi din clipocitul apelor, din certitudinea nisipului pe care păşesc, din mângâierile  lor apăsate, din apropierea şi compatibilitatea fizică, din perspectivele deschise în faţa celor doi, cum îi învăluie dragostea răscolitoare când Laur, i-a zărit iarăşi pe copii suferinzi şi s-a dezmeticit într-o clipită.

      Uitase şi iar s-a prefăcut că nu vede înfricoşat acele fiinţe care sperau... ce? Minunăţiile acestei lumi le erau inaccesibile totuşi trăiau şi le intuiau perfect; unii erau bucuroşi dar şi geloşi pe femeile care îi îngrijeau când vedeau că râd, sunt vesele şi fericite cu toate că durerea lor permanentă se transformase în a doua natură întipărită în memorie, însă nu plângeau!    

     Acum aproape ajunseseră la sala de mese, unii dintre ei mai ''sprinteni'' se căzneau să treacă pragul cantinei în timp ce alţii erau încă departe.

Fetele erau grăbite şi preocupate cum să-i aşeze la mese. Şi-au sărutat în viteză noii prieteni şi-au dispărut, totuşi, ea, i-a reamintit şi rugat în timp ce-l dezmierda apăsat pe braţ,

     - Vă aşteptăm mai târziu să ne înfrumuseţaţi viaţa! 

A distins clar cum îl caută ochii albaştrii cu atâta speranţă încât a rămas emoţionat.

     Deja între ei se stabilise o ierarhie… ea era conducătoarea grupului şi hotărâse destinul perechii celeilalte!

     Cinci minute mai târziu, când Laur a ajuns la secţie era ora două însă, ca de obicei nu a dat socoteală nimănui iar la terminarea programului, Radu i-a spus:

     - Şefu’, ne aşteaptă fetele! Sunt atât de  drăguţe! A vrut să-i răspundă,

     - Am treabă multă cu actele, închiderea lunii, deschiderea următoarei însă du-te în tabără, ia şi un prieten mai tânăr cu tine! A înghiţit în sec şi Radu insistă,

     - Şefu’… ele pe noi ne vor că avem ochi  albaştrii ca ai lor şi ştiţi că în secţie numai noi îi avem aşa. Dacă nu veniţi degeaba mă duc la ele! A continuat cu regret.

Laur se gândea că atâta suferinţă exista în acele fiinţe iar fetele îi urmăreau în fiecare clipă,  monitorizau fiecare pas, fiecare răsuflare, observau atente, făceau experienţe pe ei, îi controlau cu aceleaşi mâini care-ii mângâiaseră înfiorate în apă însă îi aşteptau nerăbdătoare… de ce? Să observe ce se întâmplă cu ele, ce se-ntâmplă cu ei şi după ce se termina totul... să noteze meticulos sau mai degrabă îşi închipuia că sunt două sfinte care aveau grijă de acei copii!

     Actele lui erau vraişte… deja se apropia seara, ezita şi nu ştia ce să facă în continuare. Temperaturile o luaseră razna!

 

Râme de mare* - mâncarea preferată a labanilor

labani – chefal, varietate de peşte foarte gustos

Fierătanii* - aici cu înţeles de utilaje, maşini, macarale etc

 Fată* - În opinia autorului, orice persoană de genul feminin, care n-are măcar un copil e considerată fată! Peste 40 de ani se bucură de apelativul femeie indiferent dacă a procreat sau nu.

Citeste mai mult…

Trădarea

Laur lucra pe drumul spre Năvodari. Sediul îl are undeva lângă tunuri şi ajunge la baltă* în cel mult zece minute de mers vioi pe jos.

     Ca de obicei fusese o zi călduroasă, plină de intervenţii grele şi probleme infernale aparent fără rezolvare. Era obosit şi abia se făcuse ora 5 post meridian! Mai era o oră şi jumătate până pleacau autobuzele… un timp care i se pare interminabil şi nu avea nici un chef să se apuce iar de hârţoage. Fiecare mecanic stătea la utilajul său, nu mai era nimeni nemulţumit că maşina funcţiona degeaba sau şi mai rău, se iviseră diverse defecţiuni. Cei de la şantier n-aveau ce să le mai reproşeze!

      Deodată, îl zăreşte pe Nicu rătăcind fără ţel prin curtea şantierului şi ce-i trece prin minte… numai o baie în mare îl mai poate relaxa, îl poate înviora şi-i şopteşte:

-         Vii să facem o baie?

Nicu nu poate să refuze... era constănţean!

     Nu aveau slipuri, prosoape, însă de obicei pe acolo nu era nici ţipenie de om... doar şoseaua Constanţa - Năvodari, un câmp părăginit pregătit cu instalaţii evreieşti sau franţuzeşti pentru irigat… băgate în pământ vegetal, lacurile cu apă dulce şi cu numeroşi crapi bătrâni, ruginii… plătici uriaşe şi o sumedenie de caraşi. Mai erau pe acolo un petic de vreo zece metri de plajă curată cu nisip auriu şi… marea, iubita mea şi a altuia, care bucuroasă că se reîntâlneşte cu ei, nu ţine cont şi-i îmbrăţişează cu toate că sunt goi, cum i-a făcut mămica!

     Plini de entuziasm înoată în larg, se simt bine, chiuie din toate puterile, se stropesc cu zeama* ei de diverse culori. Obosiţi de atâta zbenguială, se îndreaptă spre mal până încep să păşească simţind pământul tare sub tălpi.

      Dintre dune, stufărişuri şi bălţi se ivesc pe neaşteptate două fete* de la şantier, fâţâindu-şi rochiţele subţiri, decoltate, strălucitoare. Se plimbau agale prin pustietate să le treacă furia lucrului de peste zi şi-au observat mirate mormanul de haine, aruncate de-a valma pe nisip. Priveau uluite cum două capete de bărbaţi pluteau deasupra mării, alunecând rapid spre ţărm. Îngrijorarea puse stăpânire pe ele:

     - Cine or fi în pustietatea asta? Nu cumva…?

S-au oprit nedumerite în loc până i-au recunoscut, 

      - Nicio grijă… sunt din tabăra adversă, a mecanizatorilor! Şi-au spus încet naiadele, calmându-se brusc şi răsuflând uşurate.    

      Liniştea pusese stăpânire pe ţărm, nu erau valuri, zgomotele de pe şosea se pierdeau în imensitatea spaţiului, iar lumina amurgului se cernea estompată dintr-un norişor. Creatorul îi privea încântat iar fiecare avea impresia că acel colţişor de lume numai pentru el fusese creat special! Era atât de pustiu încât păreau singurii oameni de la începuturile pământului! Timpul blocase acele ceasornicului iar apa le ajunsese tinerilor din apă până  la piept. Soarele aproape apusese… roşiatic, se ascunsese printre asfinţituri şi nu mai încălzea. Începuse să se răcorească. Tinerele scăpate de întrebări incerte ce au planat deasupra lor câteva clipe nesfârşite, au început să glumească bine dispuse:  

-         Vrem să ştim cum e marea! Ei o lăudară imediat,

     -     În primul rând este udă, caldă… şi albastră nu neagră cum i s-a dus vestea!

Fetele şi-au arătat invidia că nu sunt în locul lor, apropiindu-se de hainele lor,

     - Fericiţilor! Hai să facem schimb! 

     - Mai bine veniţi voi în ea. Vă primeşte generoasă, fiţi fără grijă!

Uitându-se cu regret la hainele de pe ele au găsit un motiv imaginar, 

- Nu… e prea adâncă !

Vocile lor umpleau spaţiile. Tinerii se apropiau de mal. Apa se micşora continuu, clipocea în jurul lor şi nivelul ei ajunsese să le atingă pântecul. Ele aveau chef de vorbe! Ion, mai tânăr, a rămas în urmă ruşinat şi atunci Laur le-a spus dârdâind,

     - Sunt brusc supărat pe voi… plecaţi de aici! Nu vreau să vă mai văd cinci  minute… după aceea, discutăm câte-n lună şi în stele!

Dar silfidele aveau chef de ceartă şi-au refuzat revoltate propunerea, aflându-se chiar lângă haine,

     - Ia te uită, nu e plaja ta... doar marea! Doar de-acolo aţi apărut să ne tulburaţi!

Laur deveni hotărât... deja îngheţase şi mai făcu doi paşi.

     Deodată marea îl deconspiră şi-i dezvălui echipamentul! Nimfele fugiră râzând, scuipând în sânii lor frumoşi, la figurat.

     A doua zi aflate în biroul lui, cu lume multă în jur şi zarvă, făcând abstracţie de restul omenirii, una din ele începu amuzată conversaţia despre subiectul ce o interesa,

-         Nu ne-a trecut prin minte să vă furăm hainele, aţi fi fost la voia noastră!

Deodată vorbele celor cei doi se pierdură în larma înconjurătoare, şerpuind viclean printre acte, vrafuri de coli albe, izbindu-se ridicol de pereţi…. şi iar au rămas singuri pe lume!

     - Ai dreptate Ano de la şantier, păcat, şi acum  v-am   fi   aşteptat  în  mare  să  ne   plantaţi veşmintele pe mal! Mare păcat, mai bine le furaţi!

Răspunse el regretând faptele. O privi zâmbind fugitiv… fulgerător deveni atent! Văzu limpede în irişii ei negrii sclipind priveliştea plajei şi două siluete fugărindu-se vesele printre nisipuri. Îşi adânci faţa şi mai mult în ea cu toate că nu era miop, până ajunse să-i aprecieze pozitiv fiecare por de pe chip, fiecare amănunt, fiecare perfecţiune a corpului, chiar şi rochiţa vaporoasă.

Fata răsufla greu, alergând cu hainele lui strânse-n braţe! 

 

 

* baltă, zeamă – de multe ori îi spuneau la mare – baltă şi la apă – zeamă în funcţie de temperatura ei

* În opinia autorului, orice persoană de genul feminin, care n-are măcar un copil e considerată fată! Peste 40 de ani se bucură de apelativul femeie indiferent dacă a procreat sau nu.

* A fost singura dată când marea l-a trădat, iar păcatul ar fi fost mai mic… ei şi astăzi ar fi înotat în mare pândindu-le iar Nicu nu s-ar fi întâlnit cu veşnicia într-un accident stupid de circulaţie!

Citeste mai mult…

Vocea

‘’Economistă mică, grasă şi urâtă’’ aşa începea anunţul care îl interesa. Imediat începuse să-i fluture ideile şi dispoziţia i se schimbă..

Se trezise dimineaţă indispus. Ajunsese într-un punct mort, aparent fără ieşire cu societatea comercială Imprimeus pe care tocmai o constituise şi nu ştia ce să mai facă. Până atunci treaba îi mersese destul de bine ţinând cont de condiţii, fără nici un ajutor din partea nimănui, fără nici un sprijin, fără un mijloc de transport în această lume pentru care profitul, interesul, cererea şi oferta sunt primordiale.

Cum a format societatea nici acum nu-i vine să creadă! A bătut la maşina de scris statutul şi contractul de societate şi-a început alergarea! Trebuia să înscrie societatea în tot felul de birouri, camere de comerţ, direcţii, foruri tutelare… şi ministeriale să intre în legalitate. Peste tot i se percepeau taxe şi impozite legiferate de nişte organisme ce nu-şi aveau rostul şi nu erau de loc mici. Incredibil dar a reuşit! Îşi angajase câţiva oameni, îşi cumpărase câteva scule şi materialele de care avea nevoie şi se puse pe treabă! Numai un singur lucru îi lipsea… compartimentul financiar contabil iar anunţul i se potrivea ca o mănuşă! Chiar condiţiile îi păreau acceptabile dacă anunţul nu ascundea o capcană. Pentru el contabilitatea se rezuma la hârţoage, facturi, chitanţe şi vehiculat banii.

Să fie edificat începu la telefon o discuţie ce s-a dovedit interesantă. După ce explică sincer cine este, ce vrea şi motivul îngrijorării sale din partea cealaltă îi răspunse o voce caldă, impresionant de plăcută însă fermă care-l asigură de la început că toate problemele lui vor fi rezolvate. În timp ce urmărea surprins acele inflexiuni răscolitoare, realiză că incertitudinile contabile prin care trecuse vor fi depăşite uşor. Se ghicea glasul unei adevărate profesioniste şi care continuă:

- Domnul meu, am dat un anunţ agresiv. Bineînţeles contează modul cum este abordată problema! Suntem persoane realiste şi mai ales inteligente! Şi eu ca femeie am nehotărârile… îndoielile mele şi mai ales intimităţi emoţionale aşa că nu mi-o luaţi în nume de rău. Chestiunea contabilă a unei societăţi nu este atât de simplă cum crede toată lumea! Fiind vorba de un volum de acte impresionant e necesar să ţinem legătura permanent şi să ne sfătuim adesea. Vor fi necesare discuţii suplimentare, deseori îndelungate trebuind să aducem clarificări importante dar să nu uit… vă cer multă seriozitate în predarea actelor la termen. Acesta va fi o condiţie ,,sine qua non,, a colaborării noastre.

     Şi parcă pe măsură ce se derula discuţia, vocea caldă căpătase un timbru chiar senzual! În creier i se prelinse îndepărtat, datorită acelor zile încărcate cu supoziţii nesigure un presentiment forfecat de realitate  Folosind tot felul de termeni contabili glasul plana asupra lui înţelegător, cu subînţelesuri candide, invitaţii ascunse şi provocatoare însă concret, ceea ce-l mai interesa în mod stringent adică plata… vocea nu suflă nici un cuvânt.

     Uşurat ieşi afară din birou şi strigă hotărât un muncitor, urmărind planul iniţial:

- Sorine, vino până la mine urgent! Când muncitorul intră Bossul îl pofti să ia loc.

- Îţi fac o propunere care-ţi va schimba soarta. Fiecare om dacă este isteţ cât de cât îşi cunoaşte propriile posibilităţi sau mai bine zis limite. Ştiu situaţia ta! Nu eşti însurat, n-ai unde sta şi de aceea am acceptat să dormi pe aici. Şcoală n-ai prea făcut, meserie n-ai învăţat, de aceea te-am angajat necalificat deşi mie îmi place de tine. Eşti săritor, faci treabă cu simţ de răspundere însă nu-mi convine să-mi vină cu reclamaţii la porţile societăţii tot felul de matracuci, mai ales că de-acum ai o vârstă şi a sosit timpul să-ţi faci rostul tău. Am găsit în dimineaţa asta o soluţie bună pentru tine şi implicit societăţii Imprimeus. Citeşte atent te rog anunţul subliniat şi judecă rapid înainte să spui ceva!

     Şi îi întinse ziarul gândindu-se la situaţia dată . Sorin era un bruneţel drăguţ, scund de statură, solid construit, curat, cu trăsături fine, fâşneţ care pricepea repede ce i se cerea şi îşi achita conştiincios sarcinile de serviciu. E drept adesea trebuia să-l corijeze, nu avea acea dexteritate înnăscută ori alteori căpătată a mecanicului.

     Sorin a fost încântat de ce i-a spus şeful. I se citea pe chip bucuria de a-i fi de folos mai ales că avea încredere în el. Îl adunase vorba aia ‘’de pe drumuri’’.

Ca tot omul neobişnuit cu cititul buchisea rar, cu voce tare iar şeful îl urmărea binevoitor, 

     - Economistă mică, grasă şi urâtă asigur servicii complete de contabilitate autorizate contra sex. Telefon 23032.

     Anunţul era clar. Se cunoştea de departe disperarea femeii în anumite privinţe sau… necesităţi. Vrei un serviciu important pentru tine? Atunci oferă alt serviciu important pentru mine! Cam asta era ideea însă l-a impresionat sinceritatea dezarmantă a femeii.

     Sigur că propunerea nu-i va fi respinsă Bossul aştepta încrezător acceptul muncitorului. După câteva clipe de gândire Sorin îi răspunse ofuscat:

     - Şeful… nu pot face aşa ceva! Bossul enervat îl expedie la locul  de muncă neuitând să adauge,

     - Eşti un fraier! Nu pricep şi pace motivul refuzului … toţi de-aici suntem însuraţi sau încurcaţi! Te căpătuiai şi tu!

Pe la prânz află de la un mecanic de încredere amănunte… Sorin se combinase cu o piţipoancă şi se distra în fiecare seară la restaurantul din apropiere cu boschetarii obişnuiţi ai cartierului. Abia îşi luase chenzina dar pentru cât timp îi va ajunge?

Nu mai interveni altă dată, trebuia să închidă luna urgent şi altă cale nu se întrezărea. Îl presau termenele fixe! Contabilitatea îl pândea lunar ca o termită dar acum, viitorul societăţii Imprimeus era asigurat! Negocierile îl hotărâseră de mult.

     Spre seară, obosit, îşi desprinse maşina din şuvoiul nesfârşit până îl înghiţi întunericul. Îl întimpină un bloculeţ cochet, a cărui intrare era luminată discret cu două reflectoare ascunse în verdeaţă.

Sună la interfon şi deodată, auzi vocea! Vocea aceea guturală, neschimbată, calmă exact ca la telefon, simţi cum îl învăluie şi-l înmoaie! O căldură instantanee neobişnuită îi cuprinse toate măruntaiele. Bărbatul răsuflă uşurat.                         

Citeste mai mult…

Şi ce dacă-i 1 Martie!

Vestitorul

Primăvara asta oare mă voi dezbăra de tine

cu speranţe-ncrucişate, cu nopţi calme şi senine?

Am scăpat din iarna cruntă zgribulit, firav şi totuşi

zornăindu-mi clopoţeii şi mănuşile din ceară… lotuşi           

în zăpada îngheţată biruită de-un sor vesel… iară         

captivat de-a ta menire am lansat o circulară.

 

Primăvara asta oare mă voi sătura de tine ?


Mărţişor sau Şi ce dacă-i 1 Martie

Primeşte de la mine  

un mărţişor fictiv.

chiar de nu-ti place

va sta la pieptul tău

ca un trofeu zbârlit 

de amintiri din vid.



AAS


Imagine de Nynna Vizireanu

1979317147?profile=original

Citeste mai mult…

Atât de cald

universul pierdut printre degete,

frământă stările necuvenite

ajustate până la marginea îndoielii.

Mă prăbuşesc incert în praful îngheţat al dimineţii de sepie,

şi emisiile pulsatile, magnetice trec dincolo de aşteptări

suspendându-se una pe alta.

Nu cerşesc blândeţea zilelor de ieri doar,

 sunt tentat de atracţia viitorului

ce se poticneşte în staţionări echivoce.

Liminar, clipele brodate timid se pierd însă acum

 mă-nghesuie, oscilează, mă leagănă duios,

şi zvâcnesc în afară versuri întâmplătoare,

declanşând flashul amintirilor rătăcite ce nu le-am zărit niciodată

 

Citeste mai mult…

Studiu psihosomatic

Stimată doamnă este târziu şi este început de iarnă, iar frunzele îngălbenite au plâns stingher de dorul ploii. Şi mi-aş dori să-ţi scriu poeme, nimicitoare, cu poveşti, să te-ncălzească în simţire, iar tulburarea dacă-ţi vine, cu preţul miraculoaselor enzime ce sapă-n minţi, te vei feri de-acest pericol aiurit, căzut din paradiziace pagini, mistuite-n evoluţionismul chemărilor prea-ancestrale, şi-atavicul fermecătoarelor năzbâtii… iar în final aş vrea să-ţi mângâi gândul îndelung.
 
Gândul e ceva imaterial şi trebuie neapărat concretizat…

                      Gândul sg =  Sânii pl

Citeste mai mult…

Ziua mea

Azi e ziua mea. Încep pregătirile să-mi refuz oaspeţii… dau drumul la câini, de fapt numai lui Missy, Visla mea de vânătoare, dar e suficient… când hămăie sperie tot cartierul. Închid poarta cu cheia fiindcă… poate s-o fure oricine pe Missy. Ar fi suficient să îi oferiţi un colţ de pâine, sau un covrigel dobrogean că m-ar părăsi… mănâncă orice fără pretenţii la etichetă, nu ţine cont de ordinea felurilor. După desert poate să urmeze friptura iar ca să pună capac mănâncă o mămăligă demonstrativ
Azi, când soarele îşi va răsturna direcţia urmărind elipsa lui aiurită mă năşteam fix la ora prânzului. Urma noaptea cea mai lungă din an. 
Seara începeam să colind. Mă duceam la rude dar şi la cunoscuţi… grosul îl primeam bineînţeles de la rude. Nu mă interesa cât strângeam… mă interesa numai spectacolul.
Odată unchiul şi naşul meu, să nu mai pierd timpul colindând, să îngheţ pe-afară a vrut să-mi dea cât adunasem în seara precedentă… era o sumă infimă şi mi-a dăruit de 10 ori valoarea. N-am fost tentat… aveam întâlnire cu fetele. Suportam cu stoicism alături de ele toate chichiţele colindelor.. erau case unde eram refuzaţi, în alte părţi primeam produse… mere, covrigi, prăjituri, cei mai înstăriţi ne ofereau bani… ne bucuram la bani deşi ştiam că-s ochiul dracului… când epuizam adresele cunoscuţilor treceam prin parc unde trăgeam o mozoleală. Acum parcul îmi pare prea depărtat şi din comoditate simt frigul cum mă încovoaie. Nu suport temperaturile sub 20 de grade şi nu mai am chef de scris
Citeste mai mult…

Copleşit

Într-un cer de purpură

în râpa îngheţată un balans furibund

îşi strecoară acordul în recunoaşteri.  

Oscilând cercul magic se-nchide dincolo de făpturi   

tăinuit se-avântă în umbre şi golul tot pâlpâie,    

revine mai greu întortochind dilemele                                      

Suferinţa parcurge căi neştiute

prin procedee pline de ignoranţă  

încurcate în fire plăpânde

adăpate cu unde precise.

Ochii… algele unui pericol mental 

patinând, alunecă pe serpentine

filiforme tăceri  în oceanul de păcură.    

Nu mai rabzi

mânios te desprinzi din acea zbatere anacronică.

 

 

 Şi tu nu mă suferi.  

  

Citeste mai mult…

Depresie nocturnă

Împlânt cuvântul  în îmbinarea secretă

tresar când surp viaţa

care… sigur valsează surd, jubilând.        

În rest aud aceleaşi incantaţii sonore

fără umbrele de ploaie

fără umbre iubite     

sub acoperământul stărilor de mucava.

Mă chinui să pătrund rânduri din involuţia spre copilărie  

adesea mă învingi în discuţii

mă prefac că opun rezistenţă

dar ştii… un timp indestructibil se zbate amarnic

iar peticul acela de cer hărăzit numai mie se extinde

jocul minţii se ascute în molatece unde

sau aleargă în vrie. Îl opresc…

o iarnă mutilată meciului decriptat dezvăluie  

în pictograme mentale, mărunte de Kirk sau Cabanel

ce nu mai vor să învie în detaliu.

Citeste mai mult…

Certificat de botez

Model tip în caz că traversaţi Ecuatorul şi din întâmplare sunteţi marinar.  

 

                                      Certificat de botez

 

Noi   NEPTUN – POSEIDON   alias   ODIN -  OKEANOS  stăpânitor al tuturor întinderilor  

                          de ape de la un pol la altul, de jur împrejurul întregului pământ

 

                                                        

                  DECRETĂM:

 

 

     Azi ..............(data exacta) ora adâncurilor abisale, acolo unde apele se despart pe ECUATOR la longitudinea 10 grade 14 minute WEST la bordul navei ........., noi ieşiţi din clocotul valurilor înspumate acordăm titlul de Marinar al lumii, navigator de cursă lungă, cetăţean al întinderilor marine cu drepturi depline, mult încercatului şi neînfricatului lup de mare (nume şi prenume)...............................................

     Sub poruncile mele sluji-va de azi înainte ocrotit de valuri şi furtuni, de a uraganelor furie, de oarba şi perfida ceaţă, netemător de rechini şi orice alte lighioane vieţuind în al meu regat.

     Cu veselie închin-va nenumărate cupe cu nectar ales, preamărindu-l pe Bachus.

     Cu veneraţie strânge-va în braţe trup de femeie închinându-se Afroditei iar de trăda-va ţara sau tovarăşul, blestemul meu, greu târî-va-l în adâncuri, în încolăcirile caracatiţelor neîndurătoare.

     Fie-ţi drumul bun cutezător marinar !   

     Am zis,

                                               ss             NEPTUN!    

 

Conform canoanelor tradiţiilor marinăreşti.                  Comandant  ss. indescifrabil

 

              Ştampila lui Neptun                                             Ştampila vaporului                    

 

 

 

Citeste mai mult…

Sânul ca un bot însetat de cămilă m-aşteaptă     

şi nu ştie mila fiindcă şi eu la rândul meu te doresc

cu toţi ghimpii văpăii lăuntrice, inseparabil

ce îmi frământă starea.                 

 

Lipesc frumuseţea unor mesteceni albi                                                                                                                 

din îmbulzeala nesfârşită de cuvinte

înecând toate obstacolele artificiale

şterse în chinuri,

un fel de intuiţie personală ce o găsim

numai în freamătul pădurii de foioase.

 

Ploile de ninsori aşteaptă să rumege

împletitura dureroasă a crengilor  

arzând gingăşia unui cuib de voci

pierdut prin Templul zeiţei Hator

gonind veşnicia

printre glasurile răguşite ale pietrelor

puse s-aleagă arma cu plasmă a stăpânei! 

 

Contur filigranat în porţelan albastru de Prusia.

 

 

Citeste mai mult…

Păstorel citire

La restaurantul uniunii scriitorilor

 

 

 

Beau baietii, harnici,
De cu seara-n zori,
Unii sunt paharnici,
Alţii. turnatori

 

Voi, creatori ai artei pure, 
Ce mergţi acum la pădure, 
Să fiţi atenţi când va plimbaţi 
Să nu călcaţi în ... ce creaţi!

 

 

 

În ţara asta prefăcută
Căcaţii scriu în loc sa pută.
Iar scriitori-adevaraţi
Sunt daţi afară de căcaţi... 

 

 

 

 

Citeste mai mult…

Povarna. Sunt aşa cum sunt

Privesc  scena cu un surâs dureros şi târziu

înecat în parfumuri sordide, înăbuşitoare, lacome    

totuşi noi iubim viaţa şi moartea în egală măsură. 

La un vecin se-aud trosnind lăstarii de viţă, în vie   

Se-mprăştie un miros greu de fum,

de cazan neîndulcit

de porumbi şi cartofi copţi în spuză

cu veşnicia ascunsă în fiece bute     

iar firul neiertător ce leagă lumile,           

şiroind eliptic printre sânii tăi neatinşi  

de scorburile judecăţii de apoi,

devastează potecile dezlănţuite.     

Şi… curge neîncetat tăria subţire ca un fir,

mă ameţeşte cu sclipirea argintie a lichidului

fugind de mărturii incomplete.

O mâţă s-a împletit ca un şarpe  

de bastonul ce-l port umil

ajutând lumea să treacă prin altă poveste

deşi mă poticnesc la finalul sfârşiturilor     

fără s-arunc vina pe nimeni. 

 

Citeste mai mult…

Iar smoală

Plouă

Plouă şi în case

Plouă peste inimi, gârbovite, arse

Frig este-n ‘năuntru, frig e şi afară

gânduri împresoară

zloată, noroi… scurse

din buboaie grase

ce n-au nicio noimă 

atât de greţoase 

iubiri îndrăcite

visări încâlcite

ziduri coşcovite  

reverii pictate   

clone zbuciumate

toate se transformă-n 

moină-ofticoasă

ce te-mping cu sila

peste-o planturoasă

şi-aş merge-n pădure

cu un parpalac

ferit de dileme

parca-aş fi brotac

şi vârât în scheme

de mai marii mei

care-s din păcate

numai derbedei

 

Stănescu Aurel Avram

Citeste mai mult…

Glasul

O voce interioară pune întrebări

punctând figuraţiile şi retuşând convenienţele.

Ce oare în cavalcada deşertului sec aleargă

să poţi cuprinde nimicul ce nu se sfârşeşte nicicând?

Ce oare înnebuneşte iscusinţa geniului agitat      

spre alte zări tulburi, grele de atâtea nelămurite judecăţi?

Ce oare îţi spui de fiecare dată contrazicându-te

în balansul acela înfiorător al bucuriei de a auzi glasul 

obişnuit să poruncească succesiunea firească a stagiunii următoare?

E o treabă personală care nu interesează pe nimeni

 iar fericirea de a atinge ceva e acelaşi lucru cu oboseala deja instaurată

consecuţiei timpurilor până la unificarea neprogramată.

Desigur vei spune că n-ai existat

într-o prezentare grafică de mii şi mii de planuri.

Dar oare te saturi? Oare te bucuri?

Şi până la urmă suspini de un dor nelămurit

care nu te lasă să fii singur 

 

Stănescu Aurel Avram

Citeste mai mult…

Nu-i nimeni lângă mine

Sufăr

niciodata nu am fost  atit de singur

Cine sunteţi voi?
Iarba mea înverzeşte în mii de nuanţe
iar neştiutul se-împarte
în jocuri care dor

în doi, în trei..

nu cumva râzi de mine?
Cine e acum lângă tine?

Pe vremuri când eram patron peste inimi 

citeam contoarele de scurgere a timpului

şi nu-mi era teamă că deontologia profesională

mă va da de gol cu excedentul de cifre

ştiam că deficitul concav se va răsturna ca-ntr-o oglindă

şi razele lunii vor topi gradual

 pactul copacilor ascunşi sub povara chipului tău 

al chinului tău

în spatele ochilor tăi suferinzi-ispititori

captatori de prea multă… puţină iubire

simţeai comoara tristă a sufletului meu de mirt

şi-amplificai curentul indus

eliberând sclipitoarele luminiţe sublime

în aşa fel că niciodată nu am fost  atât de singur

Suferinţa în jocul ei dantelat

mă destramă, se apropie dar… prea încet

aştept izbăvirea  ca să încep alt chin

prietenă… dezbracă-mi incertitudinile acum cât suntem singuri

 

Stănescu Aurel Avram

Citeste mai mult…

Balcoanele

Te-am zărit într-un balcon nesfârşit

cuprindeai în palmă lumea care alerga
pe faţa ireală vestejită puteam citi versurile

visurile şi gândurile
te uitai dar nu vedeai nimic.
ochi imobili o mâna flexată o bosă
părăsită de toţi

eşti singură, sunt singur
suntem trişti, disperaţi
două păpuşele defecte
una de bătrâneţe şi alta de tinereţe
în fiecare dintre noi.

 

Stănescu Aurel Avram

Citeste mai mult…

Femeia începutului de mileniu

Tu mâine ai grevă, nu ştii dacă şi soţul
vei face gesturi necugetate
te vei răscula, vei gesticula, te vei amărî
vei striga până vei răguşi
ştii că ai dreptate, nervii ţi se vor întinde la maxim
vei trăi cu intensitate febrilă   furioasă
dar gustul revoltei se va cocli
eşti dezamăgită
totul pleacă de la centru
obosită, târându-ţi paşii
te vei întoarce acasă
când îţi schimbi bluza cu năsturaşi de argint
mă găseşti pierdut în buzunarul din colţ
mă arunci plictisită
Eu, fac poezele în alt ungher rătăcit
iubirea redusă la un joc spiralat

ne-ntrerupt şi absurd
bagatelă în veşmânt de primadonă
Gândeşti obsesiv
copilele străpung visul

în tanga din folie diamantată  

băieţii vor numai tricouri de firmă
Dacă şi soţul face grevă
fără venituri cât vei rezista?

Renunţi la bikini…
din bucătărie iradiază arome vanilate
vei pregăti cremşnit cu frişcă
garnisit şi încurcat în fire de cataif crocant
vine noaptea

s-a lăsat răcoare
ţi-e cald.. ţi-e frig… ţi-e tot mai cald



Stănescu Aurel Avram

 

Citeste mai mult…
-->