Bijuterii cu suflet in priviri
Se duc părinţii-n lumea frântă-n două
Ei spun că mor, că trebuie să moară
Părinţii noştri, fluturi care zboară
Spre alte flori necunoscute nouă.
Nu ni se plâng, ei sufera-n tăcere
Dar îşi doresc să-i vizităm mai des,
Să poată lăcrima pe-ascuns şi de plăcere
Alături de-o iubire fără interes.
Devin tăcuţi şi mai ursuzi din fire
Şi-i preţuim mai mult când nu mai sunt
Deşi ne-a despărţit doar o privire
Iar sub picioare-un metru de pământ.
Părinţii noştri-s diamante rare,
Bijuterii cu suflet în priviri,
Pierdute-n depărtarea lumii pe cărare
Sau rătăciţi prin colţuri de-amintiri.
Aşa sunt ei curaţi ca o ninsoare
Care-nveleşte ura pe pământ,
O stea apusă-n nu ştiu care zare,
Un nor gonit prin univers de vânt.
Se duc de lângă noi în alte galaxii
Şi nu vom şti vreodată ce-au dorit,
Dacă le-am fost atât de dragi şi de târzii,
Dacă neputincioşi în suflet i-am rănit.
Părinţi frumoşi, bolnavi de aşteptare
Să le deschidă uşa dragii lor copii
Mai mor din când în când de supărare
-->
Comentarii
Foarte sensibila poezia asta...