Nu am obsesii pentru-o casă mare,
chiar mi se pare-un moft
prostesc, meschin,
snobism grotesc, parşiv, infatuare,
povară-n-plus,
ce mi-ar aduce chin.
Preocuparea asta nu mă-ncântă,
de farmecele ei
nu ameţesc,
Ea are forme care nu-mi cuvântă,
Nu vreau şi
nu pot să o preţuiesc.
Mi-aş risipi prea ieftin timpul-Rege,
de-a coborî în suflet
cât mai des,
să mă cunosc
şi roadele-a-mi culege,
această bogăţie am ales.
Prefer să stau de vorbă mult cu mine,
Să-mi scotocesc prin gânduri,
să mă-ntreb
ce talisman şi ce mister mă ţine,
să descifrez
esenţa unui verb.
Mă folosec de lucruri,
n-am ce face,
de omeni, însă,
nu mă folosesc,
nu m-ataşez de lucruri, dar îmi place
să am prieteni mulţi
şi să-i iubesc.
În fiecare zi îmi fac o casă
Din picături de suflet,
fantezie,
în ea mă simt pe veci împărăteasă,
aceasta se numeşte POEZIE.
Se vor găsi destui să-mi râdă-n faţă,
să-mi spună
c-am simptom de nebunie,
c-aceasta nu-i un ideal de viaţă,
nu-mi pasă,
casa mea e-n POEZIE.
22.08.2011
Comentarii
Maria, simt ca esti deosebit de sensibila si ma bucur f. mult ca ai vizitat CASA MEA.
Draga mea, eşti ca un Rai
Cu aceste versuri care
Ai venit să mi le dai,
Sunt ca leacurile rare.
Lucia te astept cu drag in CASA MEA de cate ori o sa-ti faca placere sa ma vizitezi. Iti multumesc frumos pt. versurile aduse drept comentariu si-ti multumesc f. mul si pt. vizita!!!!!!!!!!!![1939363409?profile=original](https://storage.ning.com/topology/rest/1.0/file/get/1939363409?profile=original)
În casa ta e armonie...
E cald, iubire și e ...bine!
E pace, soare, bucurie...
Și-un locușor, pentru oricine!...
Cu mult drag,
Cu flori în prag,
Lucia![6.gif](http://i925.photobucket.com/albums/ad93/ucsycybersmiley/6.gif)
![5.gif](http://i925.photobucket.com/albums/ad93/ucsycybersmiley/5.gif)
![113.gif](http://i925.photobucket.com/albums/ad93/ucsycybersmiley/113.gif)
Multumesc pt. lectura si pt. aprecieri, Lenus!
Cu prietenie Lenuş
Cu toate aceste eu iubesc mai mult POEZIA. N-astept ni critici rasati, nici edituri milostive, nigi glorii , nici, nici....
NUMAI BANUL ARE DREPTATE
Azi nicăieri nu mai există
Nici paznici drepţi, nici uşi deschise.
Doar el dictează şi insistă,
Doar lui azi toate-i sunt premise.
De ce vreti sa-mi intunecati bucuria zilei de astazi? Credeti ca nu cunosc puterea zeului BAN?
Analfabeţi perfizi şi snobi,
Cu trup şi suflet îl slujesc.
Prea mulţi s-au transformat în robi
Ai … dictatorului drăcesc.
Doriti si alte pareri? iata:
NERUŞINAREA ZEULUI BAN
Vile şi maşini luxoase, diplomă de facultate,
Dansatoare-aproape goale, cu mişcări neruşinate,
Schimbă legea cum doreşte şi-n politică se bagă,
Gică – fante cu lovele, astăzi este … ca o plagă.
Cu bani ati publici Volumele in regie-proprie, cu bani ati "cumperi" un Critic si-un Ziarist mai scuturat, pt o buna Recenzie, cu bani ati asiguri un lac "mai in fatza" in Libraria unde vinzi, aveti dreptate, nu e vorba de bani, ci de MULTI bani. Jumatate bani, jumatate talent, asa apar scriitorii si poetii in zilele noastre. Va doresc bani, talent aveti...
Intrebarea este f. buna, dar pt. mine nu totul se reduce la bani. Multumesc frumos pt. lectura!