Dintre toate armele albe, sabia a fost fără îndoială cea mai preţuită şi onorată unealtă a morţii. Timp de milenii, sintagma ”Să mori în luptă de sabie” a fost modalitatea preferată de încheiere a socotelilor lumeşti pentru generaţii întregi de războinici din toate colţurile lumii, deoarece se considera că este de departe, cea mai onorantă şi de dorit moarte.De-a lungul istoriei, personaje de legendă, generali şi războinici desăvîrşiţi, cuceritori de imperii şi lideri militari, cu toţii au folosit săbii de excepţie, multe dintre ele având nume proprii şi o personalitate asemănătoare celui care o mînuia pe câmpul de luptă.
Există o întreagă secţiune a istoriei specializată pe inventarierea şi cercetatea acestor nobile arme.
Să cunoaştem deci, o parte dintre cele mai respectate, temute şi nu în ultmul rînd căutate săbii.
Priviţi-le cu respectul şi teama cuvenită, sunt arme fără pereche care au curmat, unele dintre ele, mii de vieţi omeneşti, şi pe al căror tăiş s-au scurs, cumulat, adevărate râuri de sănge…
Generalul Tomoyuki Yamashita
Tomoyuki Yamashita nu a fost un samurai aşa cum probabil v-aţi aşteptat, ci unul dintre cei mai temuţi generali japonezi din Armata Imperială Japoneză pe perioada celui de al doilea Război Mondial. A devenit cu adevărat de temut în timpul acestei sângeroase conflagraţii mondiale, când a cucerit coloniile britanice din Malaezia şi Singapore, meritându-şi astfel titlul de “Tigrul din Malaya”. La sfârşitul războiului, generalul Yamashita a fost judecat pentru crime de război aflate în legătură cu aşa numitul “Masacru din Manila”, precum şi cu alte atrocităţi care au avut loc în Filipine şi Singapore. A fost un proces extrem de controversat, care a culminat cu condamnarea la moarte a generalului Tomoyuki Yamashita. Cazul său a schimbat din temelii legislaţia americană cu privire la responsabilitatea comandanţilor militari în privinţa crimelor de război, adoptîndu-se astfel legea cunoscută sub termenul de Yamashita Standard.
Sabia
În perioada carierei sale militare, generalul Yamashita a avut o sabie personală a cărei lamă a fost făurită de celebrul maestru fierar, specializat în producerea de katane de mare calitate, Fujiwara Kanegana, sabia fiind forjată între anii 1640-1689. Sabia a avut mănerul schimbat undeva la începutul secolului XX. Generalul şi-a predat sabia, alături de trupele sale, pe data de 2 septembrie 1945. Arma a fost preluată de generalul american MacArthur, şi depusă ulterior în Muzeul Academiei Militare de la West Point, unde a rămas până în zilele noastre. Sabia este doar una dintre multitudinea de piese asemănătoare confiscate de americani din Japonia la sfârşitul războiului.
Generalul Jose de San Martin
Jose de San Martin a fost un celebru militar de carieră argentinian, care a trăit între anii 1778-1850. Pentru popoarele sud-americane, este şi astări onorat ca mare erou, deoarece a fost cel mai important conducător al proaspetelor natiuni din extremitatea sudică a continentului sud-american, în lupta acestora de independenţă contra Spaniei. Din aceste motive, generalul, cu toate că este argentinian după naştere, este şi în prezent cel mai important erou naţional din Peru. Sub conducerea lui San Martin, peruanii şi-au declarat independenţa pe data de 28 iulie 1821. În Argentina, Ordinul Generalului Eliberator San Martin, este cea mai înaltă decoraţie a acestei ţări.
Sabia
Una dintre cele mai preţioase comori ale generalului revoluţionar, consta într-o sabie de cavalerie cu lama curbată pe care acesta a cumpărat-o din Londra. Generalul a fost atras în principal de curbatura lamei, atribut care sporea considerabil manevrabilitatea şi eficienţa sabiei pe câmpul de luptă. Din acest motiv, el a ordonat ca toţi cavaleriştii din subordinea sa să fie înarmaţi cu săbii similare, extrem de importante în cadrul unui atac în şarjă. Sabia a rămas în posesia generalului pe tot parscursul vieţii sale, ajungând ulterior în panoplia Generalului Republicii Argentina, Don Juan Manuel de Rosas.
În testamentul său, generalul San Martin se referea la sabie ca fiind: ” Sabia care m-a întovărăşit de-a lungul tumultuosului Razboi de Independenţă al Americii de Sud”. În anul 1896, arma a fost trimisă Muzeului Naţional de Istorie din Buenos Aires, unde poate fi admirată şi astăzi. În anul 1960, sabia a fost furată de două ori, motiv pentru care oficialii muzeului o păstrează într-o casetă special construită.
Sabia celor 7 lame
Dinastia Paek-je a stăpânit pe vremuri un mic regat cu acelaşi nume, situat undeca ăn sud-vestul Coreei de Sud din prezent. La apogeul puterii sale, adică în secolul 4 după Hristos, regatul Paek-je controla propriile colonii din China şi stăpânea vestul Peninsulei Coreene. Paek-je a fost unul dintre cele trei mari regate medievale coreene, alături de Koguryo şi Silla. În anul 372, regele Geunchogo din Paek-je a plătit tribut dinastiei nipone Jin, şi se crede că aceştia au ordonat făurirea unei săbii cu 7 lame drept semn de consideraţie la adresa regelui coreean. Arma are o lamă principală cu lungimea de 74, 9, de care sunt ataşate alte 6 lame de dimensiuni mai mici. Sabia a fost creata cu scop pur ceremonial, nefiind deloc practică într-o luptă adevărată.
În anul 1870, un preot shintoist a descoperit două inscripţii pe sabia cu 7 lame.
Una dintre ele dicta: “La amiaza celei de a şaisprezecea zi din cea de-a opta lună a erei Taiwa, această sabie a fost făurită din oţel călit de o sută de ori. Sabia poate ucide o sută de soldaţi duşmani. Cu onoare pentru politicosul rege-duce.
Sabia este păstrată în prezent în altarul Isonokami din pefectura Nara, Japonia.
William Wallace
William Wallace a fost probabil cel mai celebru personaj istoric din Scoţia. La origini a fost un nobil cavaler scoţian care a trăit între anii 1272-1305. Este faimos pentru organizarea rezistenţei militare a clanurilor scoţiene în faţa regatului englez, pe durata Războaielor Scoţiene de Independenţă din secolele 13-14. Pe întreaga perioadă a vieţii sale, Wallace a fost numit Gardian şi Ocrotitor al Scoţiei. A condus numeroase corpuri de infanterie care s-au angajat cu succes în lupte corp la corp cu trupele de călăreţi englezi. Cea mai preţuită armă a acestor dârji războinici era, evident, spada de dimensiuni cât mai mari. În anul 1305, eroul William Wallace a fost capturat la ordinele regelui Edward I al Angliei, fiind acuzat de trădare şi suferind o moarte cumplită. Astăzi, William Wallace este cel mai important erou şi patriot socţian. Sabia sa este printre cele mai faimoase şi apreciate din lume.
Sabia
Arma pesonală a lui William Wallace era o spadă imensă de tip Claymore. Astăzi poate fi admirată în incinta Monumentului Naţional din Stirling, Scoţia. Singură, doar teaca sabiei are lungimea de 134 centimetri, şi cântăreşte aproape 3 kilograme. Se crede că sabia a fost folosită de Wallace în bătăliile de la Stirling Bridge (1297) şi Flakirk (1298). Mânerul sabiei se termină într-o contragreutate de fier cu forma unei cepe, mânerul propriu-zis fiind acoperit de benzi succesive de piele brună tăbăcită.
După execuţia lui William Wallace, Sir John de Menteith, guvernator al castelului Dumbarton, a fost cel care a primit sabia temutului rebel scoţian. În anul 1505, regele James IV al Scoşiei a plătit suma de 26 de şilingi pentru ca sabia să fie împachetată în mătăsuri scumpe. Se spune că sabia a trecut prin multe modificări deoarece englezii nu s-au împăcat deloc cu faptul că teaca şi centura originală a sabiei lui Wallace au fost confecţionate din…pielea jupuită şi uscată a lui Hugh Cressingham, un mare comandant militar englez şi rival personal al faimosului scoţian…
Tizona
Cid-ul a fost cel mai important erou popular din eposul spaniol. A fost un personaj istoric real care s-a născut se pare, în anul 1040, în apropiere de Vivar, un orăşel de lângă Burgos, capitala regatului Castiliei. Pe parcursul vieţii sale, El Cid a avut numeroase succese militare şi diplomatice. A fost numit conducător suprem al armatei de către regele Alfonso IV, fiind fără doar şi poate, asul din mânecă al regelui în campaniile sale militare împotriva maurilor. A fost un priceput strateg militar şi de asemenea, un temut spadasin.
Cid-ul a folosit numeroase săbii pe parcursul vieţii sale, dar cele mai apreciate au fost armele “botezate” Colada şi Tizona. Tizona a fost sabia favorită a Cid-ului în confruntările sale cu maurii. Arma este considerată şi în prezent unul dintre cele mai importante artefacte istorice deţinute în patrimoniul spaniol. Tizona a fost făurită în Cordoba, dintr-un oţel de Damasc cu puritate deosebită. Are lungimea de 103 cm, şi cântăreşte 1,1 kg. Este împodobită cu două inscripţii, una care face referire la data la care a fost realizată, undeva în anul 1002, iar cealaltă inscripţie redă rugăciunea catolică Ave Maria. Tizona poate fi admirată în Museo de Burgos, din opraşul cu acelaşi nume.
Sabia lui Napoleon Bonaparte
În anul 1799, corsicanul Napoleon Bonaparte adevenit conducătorul militar şi politic “de facto” al Franţei, în urma unei lovituri de stat. Cinci ani mai tîrziu, senatul francez îl porclama împărat. O astfel de personalitate complexă şi fascinantă a avut bineânţeles sabia sa favorită. Napoleon Bonaparte purta întotdeauna pe câmpurile de bătălie un pistol şi o sabie. Era un pasionat al armelor, colecţia sa particulară cuprinzănd arme de o mare viarietare, de la pumnale până la piese de artilerie. Armele sale erau piese de calitate deosebită, alcătuite din cele mai bune materiale ale vremii. În vara anului 2007, o sabie încrustată în aur care a aparţinut faimosului om de stat francez, a fost vândută la o licitaţie din Franţa pentru suma fabuloasă de 6,4 milioane $. Sabia a trecut de botezul războiului, fiind folosită personal de Bonaparte în decursul mai multor bătălii. În anul 1800, Napoleon i-a făcut-o cadou fratelui său cu ocazia nunţii acestuia. Sabia trecut ulterior din generaţie în generaţie, nepărăsind familia Bonaparte. În anul 1978, arma a fost declarată comoară naţională a Franţei, iar cumpărătorul ei din anul 2007 nu a dorit să-şi dezvăluie identitatea.
Sabia Milei
Această unealtă a Morţii cu nume bizar, este o faimoasă sabie care a aparţinut lui Edward the Confessor, unul dintre ultimii regi anglo-saxoni al Angliei, înainte de cucerirea normandă din anul 1066. Regele Edward the Confessor a domnit între anii 1042-1066, imediat după moartea sa normanzii poposind aici conduşi de celebrul William Cuceritorul.
Sabia Milei are lama ruptă, în anul 1236, arma a fost denumită Curtana şi a fost folosită doar cu ocazia ceremoniilor de la curte. În vremurile străvechi, era un privilegiu pentru orice rege să ajungă să o mânuiască. Povestea legată de episodul ruperii spadei este necunoscută, dar conform miturilor medievale, vîrful spadei a fost rupt de către un înger care a vrut astfel să împiedice o crimă.
Sabia Milei face astăzi parte dintre Bijuteriile Coroanei Regatului Unit, şi este una dintre cele 5 săbii folosite în ceremonialurile de încoronare al regilor britanici. Arma este printre putinele care au scăpat furiei lui Oliver Cromwel, celebru pentru ordinele sale de a se topi toate artefactele străvechi, în căutarea oricărei fărâme de aur şi alte metale preţioase…
Zulfiqar
Este cea mai veche şi mai preţuită sabie a Islamului. Istoric vorbind, a aparţinut lui Ali, nimeni altul decăt vărul şi ginerele profetului Muhammad. Ali a condus primul Califat Islamic, între anii 656-661. Pe baza unor dovezi istorice, Muhammad însuşi i-a înmânat-o pe Zulfiqar lui Ali la încheierea bătăliei de la Uhud, Profetul fiind impresioant de puterea şi credinţa de care a făcut dovadă Ali.
Zulfiqar este un simbol ardent al religiei Islamului, fiind admirată şi în prezent de milioane de credincioşi.
Tehnic vorbind, Zulfiqar este un Scimitar, adică o sabie tipică Asiei de sud-vest, acest gen de săbii cu lama lungă şi curbată fiind foarte des întâlnite in regiune pe perioada medievală.
Se pare că Ali a folosit-o pe Zulfiqar la asediul oraşului Mecca. Există puţine imagini ale sabiei, unele dintre ele prezentând-o cu o lamă bifurcată şi două vârfuri, în timp ce altele o prezintă sub o formă clasică de Scimitar. Comform celor 12 imami şiiţi, arma se află în prezent în posesia Imamului Muhammad al-Mahdi. Sabia sfîntă a Islamului face parte din celebra colecţie Al-Jafr.
Al-Jafr, o carte mistică a şiiţilor de pretutindeni, este compusă din două cufere din piele care conţin cele mai importante artefacte musulmane păstrate din perioada de inceput a Islamului, multe dintre acestea aparţinând Profetului Muhammad şi ginerelui său Ali. Colecţia a fost transmisă din generaţie în generaţie, fiecare Imam primind-o de la predecesorul său. Conţinutul cărţii Al-Jafr este cu adevărat impresionant, dar nu este expus publicului. O secţiune a uriaşei cărţi împărţită în mai multe sertare conţine legi islamice, directive şi manuale de tactică militară, precum şi un sac unde este depozitată armura şi armele Profetului, Zulfiqar este considerată printre cele mai preţioase artefacte depozitate în Al-Jafr.
Honjo Masamune
Fierarul Masamune este considerat printre cei mai buni făuritori de săbii din Japonia, ceea ce il transformă imediat într-unul dintre cei mai mari meşteri de acest gen care au trăit vreodată în această lume. Nu se cunoaşte cu exactitate perioada istorică în care a trăit, dar se crede că a lucrat ce fierar imperial undeva între anii 1288-1328. Armele create de Masamune au dobândit un statut legendar peste secole. În special săbiile tip katana şi wakizashi ieşite din mâinile maestrului Masamune au o reputaţie inegalabilă pe baza calităţii şi eleganţei acestor unelte ale Morţii. Maestrul se semna rar pe săbiile făurite, prin urmare este foarte dificil de datat şi identificat armele care i-au aparţinut.
Cea mai faimoasă dintre katanele sale, a fost cea numită Honjo Masamune. Sabia este extrem de importantă pentru patrimoniul nipon, deoarece acest obiect care a atins perfecţiunea, a reprezentat shogunatul în timpul perioadei Edo. Sabia a fost înmânată de la shogun la shogun timp de generaţii. În anul 1939, a fost declarată comoară naţională a Japoniei, dar a rămas în castelul Kii aparţinând familiei Tokugawa. Ultimul posesor al katanei Hionjo Masamune a fost Tokugawa Iemasa. Acesta a înmănat-o împreună cu alte 14 săbii de mare valoare, secţiei de poliţie din Mejiro, undeva în luna decembrie a anului 1945. La scurt timp, în luna ianuarie a anului imediat următor, secţia de poliţie din Mejiro a înmânat sabia sergentului american Coldy Bimore. De atunci sabia Honjo Masamune a disparut fără urmă, iar locul unde se află în prezent este necunoscut. Honjo Masamune este unul dintre cele mai importante şi mai preţioase artefacte istorice care au dispărut la sfărşitul celei de-a doua Conflagraţii Mondiale. Valoarea sa este practic inestimabilă, şi se speculează că la ora acuală aparţine unui important miliardar nipon care nu-şi dezvăluie identitatea.
Joyeuse
Carol cel Mare sau Charlemagne, fost probabil cel mai important rege francez din istorie. S-a născut în anul 742, fiind considerat unul dintre cei mai admirabili lideri militari de pe Bătrânul Continent. A devenit rege al francilor în anul 782, iar în anul 800 a devenit Împărat peste ce mai rămăsese din Imperiul Roman de vest. În perioada Sfîntului Imperiu Roman, a fost cunoscut şi sub titulatura de Charles I, fiind de fapt fondatorul acestui imperiu. În perioada domniei sale, a reuşit extinderea fără precedent a regatului francilor, tranformându-l într-un adevărat imperiu care cuprindea o mare parte din Europa centrală şi de vest. Charlemagne este considerat drept fondatorul monarhiilor franceze şi germane, precum şi părintele Europei occientale.
Sabia sa personală se numeşte Joyeuse, fiind privită ca un adevărat obiect de cult în rândul majorităţii ordinelor cavalereşti medievale. Astăzi există două săbii care se revendică a fi celebra Joyeuse. Una este păstrată la Weltliche Schatzkammer din Viena, iar cealaltă se află la Muzeul din Louvre. Lama sabiei din Louvre se pare că este confecţionată parţial din lama originală a sabiei lui Charlemagne. Sabia aeste făurită din părţi distincte ansamblate în secole diferite. Mânerul sabiei indică o dată de fabricaţie care coincide totuşi cu perioada în care a domnit Charlemagne.
Joyeuse a apărut în numeroase legende şi documente istorice. Cronica Bulfinch susţine că monarhul suprem al francilor s-ar fi folosit de Joyeuse pentru a-l decapita pe comandantul sarazin Corsuble, la fel ca şi pe prietenul său bun, Ogier Danezul.
După moartea lui Charlemagne, sabia sa ar fi fost păstrată în Basilica Saint Denis, fiind dusă mai apoi la Louvre, unde a fost folosită în cadrul ceremoniilor de încoronare a regilor francezi.
sursa:ropo.ro
-->
Comentarii