Cu un titlu inedit și original și cu o copertă extrem de sugestivă, cartea ”43”, semnată de doamna Olguța Luncașu Trifan aduce, pe lângă aceste aspecte, o altă noutate în peisajul literar actual: este o ediție bilingvă (română – franceză), foarte bine concepută sub toate aspectele. Literatura, în special poezia, este văzută de autoare drept o ”terapie” a sufletului, prin care poate fi înlăturată singurătatea; este ceea ce se demonstrează cu prisosință în volumul de față, care cuprinde 43 de poezii, al căror mesaj este profund și sensibil totodată. Lectura poemelor captivează, de la început până la sfârșit, iar tentația lecturii în limba franceză devine o necesitate, o curiozitate și chiar o plăcere pentru cunoscătorii acestei limbi melodioase. Poeta este adânc ancorată în lumea satului, pe care o percepe în chip nostalgic, uneori dureros, pendulând între trecut (”satul bătrân”) și o posibilă renaștere, ca o regenerare perpetuă. O discretă filozofie asupra vieții transpare din nostalgia după copilărie sau adolescență, după dorul de ”copila trecutului”, care ar fi vrut să pună piedică timpului nemilos. În alte poezii, autoarea se oprește asupra unui aspect social sfâșietor: depopularea satelor românești și, în același timp, ”îmbătrânirea” acestor sate, însă, paradoxal, bătrânii ”trăiesc” în cimitir, populându-l pe acesta. Dar, pe de altă parte, ”bucuriile vieții” sunt percepute, sub diverse aspecte, tot în lumea satului natal, pe care îl venerează. Înflăcărarea patriotică a autoarei, dar și revolta acesteia se pot citi printre rândurile poemului în care, ca un crunt adevăr, este sugerată umilința românilor în propria țară, furată de ”mitici”. Ea face apel la ”deșteptarea” demnității românilor, o deșteptare parcă dintr-un ”somn de moarte”. Și iubirea este prezentă în acest volum; uneori, ea generează drame intens trăite: (”suflet spart în bucăți”, ”cioburile sufletului”, ”dezbrăcată de suflet”) și este finalizată într-un ”tremur” ce pare a nu mai avea sfârșit. Poeta încearcă a descoperi taina lacrimilor iubitului, invitându-l să împartă amândoi tristețea chinuitoare. Alteori, fiind un ”rebel ghem de iluzii”, descoperă iubirea în ”vise interzise”. Dorința mistuitoare a contopirii celor doi îndrăgostiți, dar și a completării lor prin ”lacrimă”, ”vis” sau ”voce” pretinde acel ”timp pentru noi”, pentru dragoste. Alteori, eul liric se manifestă printr-o zbatere între două ziduri: își îndeamnă iubitul să plece, îi mărturisește neiubirea, deși are sentimente de iubire, de adorație. Speră ca el să revină și își exprimă dorința nemărturisită de a-și fi alături unul altuia, într-un timp infinit. În însăși ființa poetei, iubitul este omniprezent, pentru că, fără existența lui, nicio împlinire nu este posibilă. ”Neputințele” sunt topite în regăsiri permanente, până la alegerea vieții, ca o speranță nesfârșită. Poeta pătrunde în esența călătoriei prin viață, într-un stil original, inconfundabil, în care cu toții ne regăsim: tot ce contează, în final, este înțelegerea vieții, dar și a păcatelor inerente existenței pe pământ. Dintr-o altă poezie transpar dorul și dragostea de viață. Fiindcă, de fapt, prin exclamația retorică ”nu vreau să mor”, se distinge, discret, ideea că este peste puterile noastre să ne împotrivim destinului implacabil, dar poate fi și o chemare disperată a vieții care, deși ne va devora, este totuși invocată și dorită. Suferințele lumii nu o lasă indiferentă, mai ales suferințele mamelor ce-și veghează ”pruncii” bolnavi. Sensibilitatea poetei sesizează disperarea că rugile acestora nu mai ajung la Cel de sus. Cutremurătoare prin mesajul poetic transmis este poezia ”Veșnic tineri”, în care se descoperă veșnicia în iubire prin moarte a doi îndrăgostiți. Concluzia, laconică, dar dureros de reală, este aceea că ”viața își urmează cursul”, în ciuda dispariției celor doi și a suferinței mamelor rămase neconsolate. O altă latură a cărții este cea care evocă figurile părinților, mai ales a mamei, în a cărei ”oglindă” poeta se privește cu o dragoste nespusă, copleșitoare, dar animată și de o putere nebănuită de a înfrunta viața pentru cea mai dragă ființă – mama. Evocarea sensibilă a acesteia, trăită cu intensitate, transmite emoții cititorului, precum un balsam pe un suflet rănit. Este de remarcat ”scena” duioasă a întâlnirii mamă – fiică, cea din urmă dorind cu ardoare ca mama să-i șteargă cu ”colțul vechi de la năframă” lacrima suferințelor și a dorurilor nemărturisite. În altă poezie, cu tristețe nemărginită, este sugerată prăpastia timpului ce nu poate fi trecută spre mamă, spre brațele ei mângâietoare, la sfârșit de an, când i se promite de către mamă că ”va ninge”. ”Un tată” este evocat în clipa despărțirii eterne, când sufletul îngenuncheat al ”unei fete” este dus la groapă de ”blestemata soartă”. Tată și fiică rămân, parcă, personaje dintr-un basm ce-a fost ”odată”. Toamna ia chipul unei nostalgii îmbinate cu aspectele frumoase ale anotimpului (frunzele ruginite, culori cenușii / gutuia, vrăbiuța, vinul, crizantemele). Mirosul sfânt al gutuii este invocat și în alte poeme, fiind, se pare, fructul preferat de poetă, datorită combinației dulci-amărui, ce poate fi asociată cu însăși viața. Poezia ”Condei îndrăgostit” pare a fi o ”ars poetica” a creației doamnei Olguța Luncașu Trifan. Cititorul de suflete se va bucura de goliciunea iubirii condeiului îndrăgostit, în ale cărui mreje este prinsă poeta. Ultima poezie din volum este o pecete a tristeții, a neîmplinirii unei iubiri, a unui dor, a unei despărțiri, dar și o pecete a unei consolări sau resemnări. Autoarea demonstrează, prin profunzimea discursului liric, o cunoaștere a detaliilor profunde ale existenței, o caldă sensibilitate, exprimate în versuri sincere și emoționante, de o certă valoare artistică! Prof. Petronela Angheluță |
Trebuie să fii membru al Cronopedia pentru a adăuga comentarii!
Pâslarii iernii
Iarna se odihnește bine pe stradă acum,Sunt fulgi de zăpadă adunați și pe drum,M-am trezit într-o foarte rece dimineață,Fulgii jucăuși călătoresc acum în ceață. Mă așteaptă iarna în curte să vin afară,Fulgii de zăpadă atinși de vânt zboară, Ieri și…
Citeste mai mult…Amintirile iernii
Privesc viscolul care pe stradă iar vine, Iarna a acoperit bine iar străzile toate,În casă lângă foc îmi este acum bine, Vântul în curte fulgii incepe să caute,Întotdeauna de vântul iernii am teamă, Pe la geamuri vântul viclean bine trece, Un fulg…
Citeste mai mult…Decembrie
Văzduhul înghețat este în așteptare,M-am săturat de atâta rece nemișcare, Iarna este peste noi acum îar stăpână, Pe Cer norii întunecați repede se adună. Stau lângă foc intr-o noapte de iarnă Primesc iar Cerul dar apare Luna plină,Și în clipele…
Citeste mai mult…Zilele senine și geroase
M-am trezit dimineța într-o zi senină,Dar de pe Cer multă zăpadă o să vină,Cu pași mici fulgii de zăpadă pe stradă,Vor iarna în sanie cu sacul să o vadă. Este iar o zi senină cu foarte mult ger,Apar mulți fulgi de zăpadă acum pe Cer Vântul mângâie…
Citeste mai mult…
Comentarii
Multumesc frumos, Gabriela!
Multumesc frumos, doamna Dragan!
Lecturat cu multa placere. Felicitari!
Multumesc, Lenus!